Central și est-europenii sunt în general mulțumiți de progresul făcut din 1989

Libertatea, cu toate problemele ei

18
6 minute de lectură
Foto: Getty Images / Guliver

NICIUN IMPERIU ÎN istorie nu s-a dezintegrat atât de rapid și de pașnic precum cel sovietic, în anul remarcabil care a adus căderea Zidului Berlinului în noiembrie 1989. O perioadă de carnaj în România în luna următoare a fost singurul contraexemplu îngrozitor. Iugoslavia, care nu a fost niciodată parte a acelui imperiu, a urmat o cale diferită în mod tragic; însă pentru restul Europei Centrale și de Est, deși în mod clar imperfecți, ultimii 30 de ani au fost o perioadă de minuni.

Standardele de viață pentru majoritatea popoarelor regiunii s-au îmbunătățit mult, și majoritatea lor știu asta. Noi sondaje făcute de Centrul de Cercetare Pew arată că 81% din polonezi, 78% din cehi și 55% din unguri sunt de acord cu aceasta. Numai bulgarii au o viziune mai întunecată, cu doar 32% din ei crezând că standardul lor de viață s-a îmbunătățit din 1989. Dezvoltarea a fost cu petice, însă pentru fiecare zonă industrială depopulată din Europa de Est există în schimb o regiune industrială în expansiune, un cluster tehnologic sau un centru de servicii disperat să găsească lucrători.

Majorități din fiecare țară, în general foarte mari, sunt de acord cu sistemele multipartite și cu economiile de piață care au livrat aceste lucruri, precum și cu integrarea lor în instituțiile vestice – UE (din 2004) și NATO (din 1999). Liberi să călătorească și să lucreze oriunde în UE, milioane de oameni au și făcut asta. Mulți care au rămas însă se simt lăsați în urmă. Aniko Takacs, de 25 de ani, care lucrează la o benzinărie pe partea ungară a graniței cu Austria, câștigă 500 de euro (550 de dolari) pe lună. Sora ei, care face aceeași slujbă pentru aceeași companie în Austria, câștigă 1.500 de euro. Țările cu rate de fertilitate mică și cu puțină imigrație se confruntă cu un declin abrupt al populației.

Oamenii nu pleacă doar pentru că salariile sunt mai mari în Europa de Vest, ci și pentru că serviciile publice sunt mai bune, iar corupția e rară. Atât de mulți doctori est-europeni și asistente au emigrat, încât accesul la îngrijiri medicale de calitate s-a deteriorat în unele locuri, în special în afara marilor orașe.

După trei decade de democrație, cinismul despre politicieni este la fel de răspândit pe cât e și în Europa de Vest. În Slovacia, 63% din oameni cred că majorității aleșilor nu îi pasă ce cred ei, conform unui sondaj Pew; în Ungaria 71% și în Bulgaria 78%. Comparativ, cifrele din Franța și Marea Britanie sunt 76% și, respectiv, 70%.

În Europa de Vest și în America, o astfel de furie împotriva clasei conducătoare s-a tradus în voturi pentru naționaliști, populiști, Brexit și Donald Trump. În Ungaria și în Polonia, cei care se simt lăsați în urmă tind să dea vina pe liberalism și pe Vest. Zsuzsanna Szelenyi, care era un activist anticomunist în Ungaria anului 1989, spune că mulți dintre compatrioții săi au fost dezamăgiți după căderea comunismului deoarece se așteptau ca țara lor „să devină ca Austria, peste noapte”. Nu s-a întâmplat asta, desigur, însă PIB pe cap de om, fără a mai menționa și speranța de viață, au crescut brusc în toată regiunea.

Unii oameni au reușit mult mai bine decât alții, și nu toți prin mijloace cinstite. Oficiali comuniști și „securocrații” care s-au rebranduit ca democrați aveau educația și relațiile pentru a-și păstra puterea, a face bani și profit din privatizări dominate de insideri. Primul președinte al Cehoslovaciei postcomuniste în 1989 a fost Vaclav Havel, un scriitor disident. Astăzi, prim-ministru al Cehiei este Andrej Babiš, al doilea bogat din țară și un fost colaborator al serviciilor secrete.

Succesul foștilor comuniști a iritat. În unele țări, populiștii au exploatat aceste sentimente. Suporterii fervenți ai Partidului Legii și Justiției din Polonia nu au sărbătorit anul acesta a 30-a aniversare a primelor alegeri semilibere, care au urmat căderii dictaturii comuniste susținute de Kremlin. Felul în care văd ei lucrurile e că în 1989 „cei în roz au făcut un deal cu roșii pentru a-i ține la putere pe spatele poporului polonez. Polonia a devenit în mod real independentă doar în 2015, când aceștia au fost dați jos de la putere și adevărații patrioți [Lege și Justiție] au preluat puterea”, oftează Konstanty Gebert, un fost activist anticomunist. Acesta e un mod ciudat de a descrie ascensiunea Poloniei către prosperitate sub o serie de guverne democratice postcomuniste.

În Ungaria, Viktor Orbán, un revoluționar anticomunist transformat în premier populist, folosește o retorică antioccidentală pentru a câștiga voturi. El vorbește de apărarea omului de rând, umilit de o elită liberală aroganță. Membrii aceste elite imită Vestul, care la rândul său se uită la est-europeni ca la niște țărănoi, sugerează el. Sfârșitul comunismului a fost o eliberare, spune el, însă Ungaria are nevoie și de o reînviere a valorilor naționaliste și creștine, lucruri pe care spune că le livrează el. El respinge noțiunile liberale, cum ar fi drepturile omului, toleranță și consens.

Foto: Getty Images / Guliver

Locuri diferite, valori diferite

Europa de Est rămâne mult mai puțin liberală decât Vestul. Toleranța pentru oamenii gay este inegală și s-a diminuat din 2002 în mai multe țări, sugerează sondajele. Sfârșitul comunismului a eliberat ostilitatea pentru marea minoritate romă din regiune, care rămâne aproape nereprezentată politic. Regimul maghiar a subminat instituțiile care trebuiau să îl controleze, cum ar fi justiția și media. Partidul de la putere din Polonia a încercat să își subordoneze justiția și funcționarii publici.

În ciuda acestor probleme, progresul a fost masiv, de când s-a terminat comunismul. Est-europenii nu au fost niciodată atât de liberi sau atât de bogați cum sunt azi. Unii dintre bătrâni se plâng că viața era mai sigură înainte, însă amintirile lor ar putea fi influențate de regretul că nu mai sunt atât de tineri cum erau atunci. Istoricii vor descrie era comunistă în Europa de Est ca patru decade de subjugare. ■


Acest articol a apărut în secțiunea Europa a ediției tipărite sub titlul „Treizeci de ani de libertate, cu toate problemele”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele