Home Actualitate China expulzează jurnalişti americani de la trei publicaţii mari din SUA

China expulzează jurnalişti americani de la trei publicaţii mari din SUA

0
China expulzează jurnalişti americani de la trei publicaţii mari din SUA
Foto: Getty Images/Guliver
2 minute de lectură
Foto: Getty Images/Guliver

China retrage acreditările jurnaliştilor americani de la trei mari publicaţii din SUA, intensificând disputa dintre primele două economii ale lumii, după ce s-au acuzat reciproc pentru apariţia epidemiei de coronavirus, relatează Mediafax.

Beijingul a decis să revoce acreditărie corespondenţilor publicaţiilor The New York Times, Wall Street Journal şi Washington Post care expirau până la sfârşitul anului 2020.

Jurnaliştilor nu li se va permite să lucreze în China continentală, Hong Kong sau Macau şi trebuie să înmâneze legitimaţiile de presă în termen de 10 zile.

Măsura ar afecta cel puţin 13 jurnalişti, potrivit Clubului Corespondenţilor Străini din China, care a anunţat că „deplânge“ decizia autorităţilor chineze.

Beijingul a mai transmis că sucursalele din China ale celor trei publicaţii, plus radiodifuzorul Voice of America şi revista Time trebuie să „declare în scris informaţii privind personalul, finanţare, operaţiuni şi imobilele pe care le deţin în China“.

China a anunţat miercuri că acestea reprezintă represalii împotriva restricţiilor din SUA asupra jurnaliştilor chinezi, după ce luna trecută Washingtonul a forţat instituţiile de presă de stat din China să se înregistreze ca ambasade străine.

Beijing a expulzat apoi trei corespondenţi de la The Wall Street Journal – doi americani şi un australian – în urma unui articol de opinie în care China era numită „adevăratul bolnav al Asiei“.

Apoi, Washingtonul a redus de la 160 la 100 numărul de jurnalişti autorizaţi să lucreze în Statele Unite ale Americii pentru patru mijloace de comunicare importante din China. ■

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here