Fără un sector privat puternic, creativ și liber, viitorul României este blocat. Alegerile europarlamentare din 26 mai vor fi decisive și din această perspectivă. În joc este valorificarea fondurilor europene de către mediul de afaceri românesc. Și nu doar atât. Miza e și mai mare. Este vorba despre direcția în care se îndreaptă politicile față de investitorii privați: control și presiune încă mai sufocante sau un stat prietenos, discret și partener loial, cu politicieni care se luptă pentru întărirea economiei private și a clasei de mijloc, atât în Parlamentul European cât și la București.
Cine a vizitat, în ultimii ani, orașele conduse de administrații liberale a putut constata care este opțiunea PNL, bazată pe fapte – modernizare și dezvoltare, ridicarea calității vieții. Economia privată are un rol-cheie peste tot unde orașele conduse de primari PNL au înflorit. Fondurile europene valorificate eficient și modernizarea administrației au creat condiții pentru atragerea investițiilor private. Oradea a folosit peste 250 de milioane de euro din bani europeni, o bază solidă pentru atragerea de investiții private de peste 300 de milioane de euro ( peste 7000 de locuri de muncă). Cluj-Napoca este cel mai dinamic oraș al țării datorită proiectelor de inovare, IT, a serviciilor medicale și fondurilor europene. Mediul privat și Universitatea sunt cei mai importanți parteneri ai Primăriei Cluj-Napoca. Aceasta e calea și ea este urmată de tot mai multi aleși locali ai PNL pentru comunitățile lor.
Sprijin liberal de la Bruxelles și de la București
Europarlamentarii PNL au dovedit, la rândul lor, că susțin dezvoltarea sectorului privat din România cu acțiuni concrete: au contribuit decisiv la modificarea normelor europene în favoarea combinatelor chimice românești și au salvat mii de locuri de muncă; au crescut subvenția europeană pentu fermierii români; au obținut economii pentru facturile firmelor românești prin eliminarea tarifelor de roaming la telefonia mobilă; s-au luptat pentru interesele transportatorilor români.
Nu în ultimul rând, parlamentarii PNL s-au luptat, la București, ca să apere investitorii privați de tăvălugul măsurilor actualei majorități guvernamentale. Au promovat inițiative pro-business și în favoarea angajaților din privat: eliminarea plății defalcate de TVA petru societățile comerciale; neimpozitarea profitului reinvestit în mijloce noi de transport; interzicerea unor sarcini fiscale suplimentare noi după cinci ani de la controlul fiscal; deducerea cheltuielilor salariale pentru zilele libere, stabilite prin lege, din impozitele reținute și plătite de angajatori; relaxarea condițiilor pentru importul de muncă sezonieră din zonele extracomunitare; instituirea unor deductibilități pentru angajatorii care investesc în școlile profesionale; prime salariale pentru angajații din sectorul privat până la două salarii în plus pe an prin deducerea acestor sume din impozitul pe profit al angajatorului.
10 măsuri PNL pentru susținerea antreprenorilor
- Realizarea autostrăzilor: Ungheni-Iași-Târgu Mureș, Sibiu-Pitești, Comarnic-Brașov, Centura Capitalei și a drumului expres Craiova-Pitești.
- Europarlamentarii PNL se vor lupta ca România să obțină cel puțin la fel de mulți bani în exercițiul bugetar viitor, 2021-2027 comparativ cu cel trecut, 2014-2020.
- Simplificarea procedurilor comunitare și naționale de finanțare din fonduri europene (set unic de reglementări la nivelul UE, birocrație redusă și eliminarea controalelor inutile).
- Reducerea obstacolelor birocratice și digitalizarea completă a administrației cu fonduri europene, pe principiul „o singură dată”: statul nu trebuie să ceară niciodată un document care este deja în posesia statului.
- Redeschiderea școlilor de meserii după modelele de succes din Europa, inclusiv pentru domeniile digitale.
- Introducerea de programe de antreprenoriat în universități și licee; oferirea de spații de lucru tinerilor antreprenori.
- Măsuri pentru sprijinirea internaționalizării afacerilor românești în întreaga Uniune Europeană, promovarea brandurilor românești.
- Finanțarea din fonduri europene a unui program național multianual de vouchere pentru inovare rezervate IMM-urilor.
- Folosirea de fonduri structurale și naționale pentru îmbunătățirea cu 50% a accesului la capitalul de risc pentru investitori prin crearea unei scheme de investiții în sectoarele strategice.
- Susținerea în Parlamentul European a unei scheme europene pentru Startup-uri și Scaleup-uri (etapa maturizării unei afaceri) care să promoveze și să faciliteze participarea angajaților la profit.
Află mai multe despre PNL și alegerile europarlamentare: