Citind în cărți

Charlemagne

32
7 minute de lectură

Autorul acestei rubrici spionează două căi viitoare posibile pentru Europa

Foto: pixabay

PUȚIN DESPRE Europa este simplu. UE este întinsă, labirintică, un lucru cu centre multiple. Ea tinde să se miște fie foarte încet. Ori foarte repede, cu mutații care avansează peste ani, sau care trec brusc în câteva ore, pe parcursul summit-urilor târzii în noapte. Capitalele naționale pot să dea senzația unor universuri diferite, cu propriile lor cicluri electorale și economice, cu personalitățile lor, glumele lor interne, tabuurile, istoriile, miturile și constelațiile lor ideologice. Așa că poate fi dificil de identificat și explicat tendințele trans-continentale, și chiar și mai mult de a le anticipa. Nu este de mirare că analizele încrezător generale ale Europei greșesc adesea în privința alegerilor.

La începutul noului mileniu,  expansiunea spre Est a UE, diviziunile transatlantice și climatul economic blând au produs, împreună, un val de afirmații grandioase privind viitorul luminos al modelului european. Cărți cu titluri ca „Visul european,” și „De ce Europa va conduce secolul XXI” au invadat rafturile. O reuniune a înalților demnitari a elaborat un proiect pentru UE numit o Constituție pentru Europa. Proiectul a fost însă respins apoi în două referendumuri, criza economică s-a instalat, zona euro a început să se clatine, migrația a escaladat, ir Uniunea a încheiat deceniul mai puțin bățos decât prezisese aproape oricine.

Pronosticurile în culori primare despre deceniul actual s-au dovedit chiar și mai greșite. Vârful crizei euro din jurul anului 2012 a fost martorul unei recrudescențe a ferpar-urilor pentru proiectul european, care au fost retipărite când crizele imigrației, atacurile teroriste și votul Marii Britanii de a ieși din UE au lovit în anii următori. S-a spus că UE este paralizată de diviziunile sale și că va cădea pradă extremismului, indigenței și colapsului. Și totuși azi, la apusul acestui deceniu, imaginea este mai veselă. Economiile și-au revenit, sprijinul pentru Uniune este la niveluri record și ultimele alegeri europene au înregistrat o participare crescândă pentru rima dată în decenii. Vântul rece internațional s-ar putea chiar să o întărească. UE conduce lumea în privința liberalizării comerțului și reglementării tehnologiei, iar noul său executiv se auto-intitulează prima Comisie „geopolitică.”  În Emmanuel Macron, ea are un om de stat vizionar – chiar dacă apelurile sale ambițioase la adresa celorlalți lideri sunt pe cât de exasperate, pe atât de pline de speranță.

Și cum va fi viitorul deceniu? Este foarte improbabil că UE va încheia anii 2020 fie ca epava fumegândă a reveriilor Brexit-iste, ori ca mega-puterea musculoasă a visurilor Macroniste. Acum că autorul acestei rubrici predă coroana lui Charlemagne, el își poate imagina mai ușor două posibilități distincte, dar mai nuanțate.

În prima, ușor pozitivă, UE se târâie spre o structură multietajată în care cercurile suprapuse și concentrice de state pot să coopereze mai bine, Diverse „coaliții ale celor dornici” din cadrul UE vor apărea, pentru a face lucruri diferite. Un grup centrat pe Franța și Germania va crea un sistem comun de azil, Nordicii și Balticii vor construi o uniune profundă de servicii digitale, iar state aventuroase din punct de vedere militar precum Franța și Italia vor complementa NATO cu interveniții pe scară medie în apropierea Europei. O înțelegere care să combine reducerea și împărtășirea riscurilor în zona euro pavează calea spre un progres modest, care va accentua flexibilitatea în direcția unei uniuni bancare și unei coordonări fiscale mai strânse. Populiștii vor rămâne un factor disruptiv, dar centrul se va menține. Europa va intra în anii 2030 a o figură mai intransigentă, cu un mozaic de interese împărtășite. Deși nu este comparabilă în putere militară cu America sau China, ea este un broker relevant între acestea.

În al doilea scenariu, mai negativ, declinul relativ al UE este mai pronunțat. O încetinire economică la începutul anilor 2020 va provoca experiențe aproape fatale pentru euro, va întări sentimentele împotriva unei integrări mai mari și va spori divergența economică. O diviziune între euro „de Nord” și „de Sud” este discutată la modul serios. Creșterea anemică va pune pe plan secundar și considerațiile geopolitice și industriale, în detrimentul unor soluții pe termen scurt, și al unor poziții înguste, de căutare a avantajelor naționale. Povara sfidărilor externe, de la perturbările tehnologice și migrațiune, la terorism și amestecul puterilor străine, va întoarce statele spre interior și unul împotriva celuilalt. Pe măsură ce blocul nu va reuși să își rezolve problemele, sprijinul public pentru UE va scădea, deși niciun stat nu va urma de fapt Marea Britanie în afara clubului, Populiștii vor paraliza legislaturile fragmentate, se vor confunda cu mainstream-ul și vor creiona o agendă mai naționalistă, și mai puțin cooperativă. UE va intra în anii 2030 într-o bucată, dar divizată și mai puțin relevantă, cu standardul său de viață relativ înalt care se estompează, pe măsură ce Europa va rămâne în urma rivalilor săi economici iar populația ei îmbătrânește și se reduce.

Foto: European Parliament

Nuanțe de gri

Diferența dintre aceste două posibilități, și spectrul sub-scenariilor dintre ele, se măsoară prin răspunsurile la mai multe întrebări majore. Vor găsi liderii europeni capacitatea și capitalul politic pentru a se concentra pe îmbunătățirea proiectului lor, chiar și în afara momentelor intens dramatice? Vor folosi ei crizele (și în mod inevitabil, vor exista crize) pentru a-l împinge înainte? Vor alege oare alegătorii de rând politicieni care promit doar să ușureze procesul de declin, sau pe unii care oferă reforme viguroase care să promoveze creșterea? Va deveni continentul mai realist în privința alegerilor dificile cu care se confruntă pe parcursul secolului XXI, și prin aceasta, va evolua spre primul scenariu, imperfect dar mai fericit? În caz contrar, și rezultatul mai probabil este cel de-al doilea, și mai puțin fericit dintre cele două. Avertismentele recente sumbre ale lui Macron în interviul cu revista noastră despre necesitatea ca Europa să se trezească poate că i-a făcut pe unii să ridice din sprâncene, dar este mult mai puțin clar că ele vor avea rezultatul scontat.

Complexitatea anevoioasă a Europei este egalată de virtuțile sale simple. Ea rămâne, grație nu în mică măsură UE, cea mai mare grupare de oameni care trăiesc în libertate, prosperitate și pace de pe planetă. Ea este capabilă de reînnoire și de vervă – și adesea de a combina aceste lucruri cu abordări luminate ale muncii, sănătății. Societății, drepturilor civice, și mediului. Ea are multe de oferit, și de contribuit în alte moduri pentru restul lumii. Niciunul dintre aceste lucruri nu se va schimba peste noapte dacă declinul ei relativ se va dovedi mai abrupt decât este necesar. Dar ele vor face din asta o tragedie cu atât mai mare. ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele