„CNSAS a intrat în politică!” Mesajul lui Băsescu privind presupusa colaborare cu Securitatea

75
3 minute de lectură

„Colegiul CNSAS a intrat în politică!”, a scris Traian Băsescu pe Facebook, ca reacție la afirmațiile CNSAS, care susține, în documentele oficiale trimise instanței, că fostul președinte ar fi început să-și toarne colegii la Securitate încă din primul an de studenție la Institutul de Marină.

„În timpul campaniei electorale, CNSAS a lansat acuzaţiile de colaborare cu securitatea la adresa mea şi a anunţat trimiterea dosarului la Curtea de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrative şi fiscal. Astăzi, când la Parlamentul European se negociază distribuirea funcţiilor de influenţă politică, televiziunile şi presa scrisă sunt invadate cu documente care să aducă în prim plan dezbaterea pe tema colaborării mele cu securitatea”, a scris Băsescu pe rețeaua de socializare.

Traian Băsescu susține că „nicio copie” a acestei „distribuții de documente” nu a „plecat de la Curtea de Apel București”.

„Şi atunci rămâne o singură sursă, oameni politici din Colegiul CNSAS care au avut la dispoziţie toate documentele şi care au încălcat legea distribuindu-le către presă”, susține fostul lider de stat.

„Este prima dată de la înfiinţarea CNSAS când instituţia se angajază în bătălia politică încercând să stimuleze o campanile de presă şi judecarea procesului la televizor şi nu în instanţă . Păcat că CNSAS se lansează în politică. Nu pentru asta a fost creat”, a mai scris Traian Băsescu pe Facebook.

29 mai 2019

Pe rolul Secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a fost înregistrat pe 29 mai dosarul privind stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii a lui Traian Băsescu, relatează Mediafax.

Dosarul a fost deschis la sesizarea CNSAS.

În şedinţa de la începutul lunii mai, membrii Colegiului au dispus trimiterea către secţia de contencios a Curţii de Apel Bucureşti o acţiune pentru a fi stabilit dacă fostul preşedinte Traian Băsescu a fost sau nu colaborator al Securităţii.

De altfel, într-un comunicat transmis presei tot la acea vreme, CNSAS arată aceste informaţii, fără a fi precizat însă numele persoanei în cauză: „Colegiul a aprobat Nota de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, pentru următoarea categorie de persoane: – art. 3 lit. b, art. 5 alin.1 (deputat sau senator în Parlamentul României, membru în Parlamentul European) – 1 persoană”.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost ales europarlamentar pe lista PMP.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele