Plic misterios cu 5.000 de euro, găsit de un preot într-o toaletă, în timpul vizitei Papei Francisc la Blaj

17
Pixabay
2 minute de lectură

Un plic în care erau 5.000 de euro a fost găsit de un preot pe Câmpia Libertății din Blaj, în timpul ceremoniei care a avut loc cu ocazia vizitei Sanctității Sale Papa Francisc. Banii au fost predați polițiștilor, iar până joi nu au fost revendicați, transmite Mediafax.

Un preot prezent, între invitații speciali, la ceremonia susținută de Papa Francisc pe Câmpia Libertății din Blaj, care a avut loc, duminică, a observat, căzut pe podea, un plic, în toaleta la care aveau acces doar o parte dintre invitații la eveniment amplasată special pentru VIP-uri.

Văzând că în plic se afla o sumă importantă, mai exact 5.000 de euro, preotul l-a predat imediat polițiștilor care asigurau ordinea, iar aceștia au început cercetările pentru a afla cine a pierdut banii.

IPJ Alba confirmă că o persoană din rândul pelerinilor prezenți la ceremonie a găsit și a predat polițiștilor respectivul plic cu bani iar suma nu a fost încă revendicată.

„A fost, duminică, într-un anumit loc de pe Câmpia Libertății din Blaj, în timpul vizitei Papei Francisc, un plic ce conținea o sumă de bani. Nu putem da mai multe detalii deoarece există o procedură prin care persoana care revendică un bun pierdut trebuie să ofere mai multe informații despre acesta și despre. Potrivit procedurilor legale, dacă într-o anumită perioadă nu apare nicio persoană care să poată dovedi că este posesorul bunului pierdut, acesta intră în posesia statului”, a declarat Luminița Prodan, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele