Codul administrativ, atacat de PNL la CCR

61
3 minute de lectură

PNL va ataca la CCR Codul administrativ, afirmând că acesta nu putea fi adoptat prin OUG, dar şi pentru prevederea care a permis adoptarea, prin majoritate simplă, a celor 20 de hotărâri privind înfiinţarea companiilor municipale din București, a anunțat liderul PNL Sector 5, Cristian Băcanu, citat de Mediafax.

”Vă anunțăm astăzi (marți- nr.) că PNL va ataca la CCR și avem și mijlocul procedural să o facem, Codul administrativ. Pentru că pe de o parte avem o problemă cu neconstituționalitatea întregului cod administrativ care nu putea fi în opinia noastră adoptat prin ordonanță de urgență așa cum a fost adoptat și pe de altă parte avem o problemă legată de neconstituționalitatea prevederii din codul administrativ care a permis adoptarea acestor hotărâri”, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, președintele PNL Sector 5, Cristian Băcanu.

Cristian Băcanu a mai spus că există un proces în derulare pentru închiderea societăților.

”Trebuie spus un lucru. Avem un proces în derulare care are termen în septembrie privind închiderea societăților doamnei Firea. Prin aceste hotărâri pe care Consiliul General le-a adoptat, se încearcă blocarea acestui proces și salvarea celor 20 de societăți care funcționează în mod nelegal. Primul pas este cel al depunerii unei plângeri prealabile solicitând Consiliului General să-și revoce aceste hotărâri. După aceea vom merge în instanță și vom cere anularea acelor 20 de hotărâri și totodată vom invoca o excepție de neconstituționalitate a codului administrativ”, a afirmat președintele Sector 5.

Președintele Sector 5 a adăugat că ceea ce a făcut primarul Gabriela Firea este un abuz de putere și că va cere Curții Constituționale să sancționeze acest exces.

”Odată ce niște hotărâri de Consiliu General au fost anulate în mod definitiv de către o instanță din România, acestea nu mai pot fi confirmate. Ceea ce a facut doamna Firea este în mod vădit un abuz, un exces de putere. PNL va solicita instanței să sancționeze acest abuz de putere printr-o hotărâre judecătorească. Și în paralel vom contesta în totatlitate codul administrativ pentru procedura de adoptare a acestuia și în particular cu privire la norma respectivă care a permis adoptarea acestor hotărâri de Consiliu General.
În măsura în care CCR va împărtăși argumntele noastre cu privire la neconstituționalitatea codului administrativ, acesta poate fi declarat neconstituțional în ansamblul său”, a conchis Băcanu.

Și președintele PNL București Violeta Alexandru a declarat că vor merge în paralel cu acțiunile de blocare a hotărârilor și contestarea codului administrativ. ”Mergem deci în paralel cu o acțiune îndreptată împotriva acestor hotărâri, a acestor noi hotărâri, respectiv punem în discuție constituționalitatea și legalitatea codului administrativ, pentru că avem semnale și din sectoare și de la colegii din țară că se fac abuzuri și se iau decizii mult prea ușor angajând patrimoniul autoritățiilor locale prevalându-se e adevărat de prevederile noului cod administrativ care a tratat cu mult prea mare lejeritate acest aspect. Și consecințe se vor vedea în ani. Am vrea să oprim înainte să fie prea târziu”, a declarat președintele PNL București Violeta Alexandru.

În noul Cod Administrativ, Guvernul a adus modificări pentru clarificarea procedurii legate de trecerea unui bun din domeniul public al statului în cel al unităţilor administrativ teritoriale. Astfel ministerele pot iniţiat actul normativ pentru procedura mutării bunului respectiv din domeniul public în cel al unităţilor administrativ teritoriale.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele