Colectarea deșeurilor, greu de acceptat de către fermieri ?

272
7 minute de lectură

Planeta se sufocă sub cantitățile uriașe de deșeuri, în timp ce colectarea și reciclarea sunt probleme la care guvernele și instituțiile din Uniunea Europeană mai au de lucrat.

Cu toate acestea, în ultimii ani au început să se facă pași, mici, în comparație cu dezastrul produs de deșeuri. Probabil, și din cauza schimbărilor climatice evidente, care au provocat adevărate catastrofe naturale în ultimele decenii, presiunea pentru colectarea și reciclarea deșeurilor a sporit. Una dintre industriile aflate în vizorul organizațiilor de mediu este cea a pesticidelor. În acest context, marii producători  de pesticide, care activează pe piața din România, au pus la punct un mecanism de colectare a deșeurilor rezultate în urma folosirii produselor.

Greu de pus în practică un proiect de recuperare a ambalajelor în care au fost pesticide, în condițiile în care unii fermieri aleg să le ducă la groapa de gunoi, să le îngroape sau să le dea foc, poluând mediul sau, la fel de grav, să le utilizeze în gospodărie, cu riscuri pentru sănătate. Asociația Industriei de Protecție a Plantelor din România (AIPROM), organizație ce reprezintă 85-90% din industria de pesticide, implementează de zece ani Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide (SCAPA), un mecanism de colectare, transport și valorificare a deșeurilor de ambalaje din plastic, metal și hârtie provenite de la produsele de protecție a plantelor (PPP) importate sau produse în România de către companiile care susțin sistemul. O creștere a gradului de colectare și de reciclare ar asigura o protecție mai mare a mediului, ar crea locuri de muncă, prin dezvoltarea unor industrii, și ar reduce riscurile asupra sănătății pe care le are utilizarea necorespunzătoare a ambalajelor în care au fost produse de protecția plantelor.

Trasabilitatea, o provocare și pentru UE

Pentru implementarea proiectului derulat de AIPROM este necesară respectarea unor standarde  stricte.  „Noi facem parte din Asociația Europeană de Protecția Culturilor – ECPA. Aceasta, la rândul ei, face parte din asociația mondială de profil, CropLife International. Prin urmare, respectăm standardele impuse la nivel mondial. Spre exemplu, CropLife International nu acceptă ca deșeurile reciclate să intre în materiale care sunt utilizate pentru fabricarea de produse care vor avea contact direct cu omul, să nu ajungă în sticle de plastic în care se îmbuteliază apa minerală sau lapte, sau  orice este destinat uzului uman, chiar dacă sunt prelucrate prin proceduri la temperaturi foarte ridicate. Pentru a evita orice fel de problemă, nu se acceptă acest lucru. Pentru a accepta un reciclator, noi trebuie să cunoaștem și să agreăm destinația finală a produsului finit, care este fabricat din deșeurile de ambalaje de pesticide.

Carmen Botez, director executiv AIPROM

Asta se numește trasabilitate”, a declarat, pentru Reporter Global, directorul executiv al AIPROM, Carmen Botez. Doar că trasabilitatea este un deziderat greu de atins, nu doar în România, ci și la nivelul UE. Este încă destul de dificil ca operatorul care reciclează deșeurile să garanteze că, de exemplu, plasticul reciclat nu a ajuns la o firmă care face produse ce vin în contact direct cu omul, întrucât acestea primesc plastic și de la alte firme, nu neapărat din industria pesticidelor, și îl reciclează la comun, nu separat. Deși colectarea este gratuită, Carmen Botez susține că până acum s-a reușit colectarea a 50% din ambalajele de la produsele livrate pe piață de membrii SCAPA. Suntem încă departe de țări dezvoltate din UE, precum Franța, Germania sau Anglia, unde gradul de colectare merge spre 80%.

Finanțare de cinci milioane de euro, în zece ani

Pentru a fi preluate de la fermieri, ambalajele rezultate de la pesticide trebuie spălate de trei ori, astfel încât conținutul de substanță să scadă sub 0,1%. „În acest fel, deșeurile se decontaminează și nu mai sunt catalogate ca fiind periculoase. Materialele periculoase au un alt regim de transport și costurile sunt diferite pentru cele periculoase, față de cele nepericuloase. Operatorul nostru se duce la fața locului și verifică cantitatea de ambalaje, existența reziduurilor de pesticide, iar dacă acestea sunt observabile, refuză preluarea”, a declarat, pentru Reporter Global, Ciprian Gabor, coordonatorul proiectului SCAPA.

Ciprian Gabor, coordonatorul SCAPA

Toată partea operațională este susținută financiar de membrii SCAPA, mari furnizori de pesticide. „Doar  membrii SCAPA plătesc, dar prin program se colectează tot ce înseamnă ambalaj de pesticide, chiar dacă respectiva firmă nu face parte din asociația noastră, AIPROM,  sau din program”, declară Carmen Botez. Toate serviciile de colectare prin SCAPA sunt gratuite, atât pentru fermieri, cât şi pentru distribuitorii produselor, cu respectarea strictă a condiţiilor de preluare prevăzute în cadrul sistemului. În zece ani de activitate, membrii SCAPA au investit 5 milioane de euro în proiect.

În prezent, SCAPA are active 70 de centre de colectare la nivel național, organizate la depozitele distribuitorilor de PPP (Produsele de Protecție a Plantelor) selectați. „Fermierii şi generatorii de deşeuri care provin de la ambalajele produselor de protecţie a plantelor trebuie să respecte condiţiile de preluare. SCAPA  preia gratuit de la utilizatori numai ambalajele de plastic, hârtie şi metal. Ambalajele din plastic şi metal va trebui să fie decontaminate prin procedura de triplă clătire, golite de conţinut, uscate, curate şi separate de capace. La rândul lor, ambalajele de hârtie, saci sau cutii, va trebui să fie curăţate şi compactate. Foarte important este că nerespectarea Condiţiilor de Preluare conduce la neacceptarea ambalajelor.

Ionuț Dumitru, coordonator AIPROM

Cele două campanii de colectare anuale se desfăşoară în lunile mai-iunie, respectiv octombrie-noiembrie”, a declarat, pentru Reporter Global, Ionuț Dumitru, coordonator de proiecte la AIPROM. În afara perioadei de colectare, Centrele de Colectare SCAPA sunt obligate să preia doar ambalajele provenite de la clienţii lor direcţi. Pentru orice cantităţi mai mari de 30 de metri cubi, se pot organiza transporturi directe, atât de la ferme, cât şi de la Centrele de Colectare, în baza unei solicitări telefonice(apel telefonic gratuit). Pentru a crește gradul de colectare, sunt derulate campanii de informare, pentru ca fermierii să știe că ambalajele în care au fost pesticide este bine să fie colectate și reciclate. O mare problemă întâmpinată este faptul că destul de mulți fermieri se lasă greu convinși ca prin îndepărtarea deșeurilor de ambalaje de pesticide apelând la sisteme autorizate și sigure contribuie, de fapt, la protejarea mediului și a sănătății oamenilor.

Cifrele anului 2017

  • cota de colectare: 50% din totalul cantităților de deșeuri de ambalaje
  • cota de reciclare: 40% din totalul cantităților de deșeuri de ambalaje
  • 70 centre de colectare
  • îmbunătățirea capacităților operaționale (preluare deșeuri în cel mult 3 zile de la apel – CC / PC)
  • lansarea aplicației online de comenzi de preluare deșeuri

Obiective 2022

  • cota de colectare: 80% din totalul cantităților de deșeuri de ambalaje
  • cota de reciclare: 70% din totalul cantităților de deșeuri de ambalaje
  • 80 centre de colectare

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele