Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) continuă să verifice modul în care operatorii economici respectă obligația legală de dotare cu aparate de marcat cu jurnal electronic, a anunțat Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

„Inspectorii antifraudă vor intensifica în aprilie acțiunile de control tematic a respectării de către operatorii economici a obligației de dotare cu aparate de marcat cu jurnal electronic și vor stabili termene de dotare scurte. Dacă de la 1 mai 2019 inspectorii antifraudă vor constata încălcarea obligației de dotare cu noile case de marcat cu jurnal electronic, vor aplica amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei și vor suspenda activitatea economică în punctul de lucru al operatorului economic, până la dotarea cu aparat de marcat electronic fiscal şi prezentarea dovezii de plată a amenzii, cu excepția situațiilor în care se constată că operatorul economic a comandat deja necesarul de aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic și a solicitat instalarea acestora”, au precizat reprezentanții Finanțelor.

Acțiunea de control tematic, dispusă de MFP, este determinată de „diferența foarte mare” dintre numărul de 504.966 de case de marcat înregistrate în sistemul informativ al ANAF și puse pe piață și numărul de 344.020 de aparate de marcat puse în funcțiune, au mai susținut Finanțele.

De asemenea, în luna martie, comparativ cu luna februarie, numărul caselor de marcat instalate la contribuabili a scăzut cu aproximativ 39%, iar acela caselor de marcat înregistrate de distribuitorii autorizați în sistemul Fiscului a scăzut cu 20%.

„La nivelul majorității distribuitorilor autorizați și a unităților acreditate pentru comercializare există stocuri de aparate de marcat noi și nu mai sunt semnalate dificultăți legate de lipsa capacității de instalare a unităților de service”, au mai subliniat reprezentanții MFP.

Finanțele mai susțin că ICI București a emis avize tehnice favorabile, iar ei au emis autorizații de distribuție, pentru toate tipurile de aparate de marcat, inclusiv pentru cele destinate activităților economice în care sunt utilizate modele dedicate, respectiv taximetrie, mari retaileri, schimb valutar, comerț cu carburanți – 95 de modele existente pe piață.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele