
Scrisoarea comisarului Vestager arăta că documentele transmise Comisiei Europene sunt vechi de peste zece ani, ”datând din perioada vârfului crizei financiare, iar la prima vedere nu par a oferi suficiente dovezi ale unui infringement, pentru a justifica o investigaţie”. În plus, ”având în vedere perioada lungă de timp care a trecut de atunci, Comisia nu mai poate să aplice amenzi,” se mai arăta în document. “(…) vă referiţi la o posibilă manipulare a ROBOR în detrimentul cetăţenilor români şi solicitaţi Comisiei să demareze o investigaţie”, se arată în înscrisul datat 14 martie 2019, semnat de comisarul Vestager și adresat unor europarlamentari români și în care se precizează că ”nu există indicii că împrumuturile pe termen lung sau ipotecile ar fi fost afectate de comportamentul anticoncurenţial al băncilor implicate”.
Comisarul european se arăta îngrijorat de faptul că ”a existat o investigaţie a Consiliului Concurenței asupra acestui aspect, care a fost închisă în 2013” și că, în acest context, ancheta parlamentară cu privire la activitatea Consiliului Concurenţei de la acel moment ar putea afecta independenţa instituţiei, principiu fundamental al unei noi directive în domeniu.
“Este foarte important să avem autorităţi independente, cu resurse suficiente şi cu uneltele necesare pentru a proteja consumatorii. Acest lucru ar însemna să poţi ridica toate tipurile de dovezi. Iată de ce este important ca noua legislaţie europeană, agreată de toate statele membre şi adoptată în Parlamentul European cu o majoritate uriaşă, să fie acum transpusă în legislaţia naţională, în litera şi spiritul ei. Pentru că independenţa este o metodă pentru a te asigura că serveşti în continuare cetăţenii, în rolul lor de consumatori”, a susţinut oficialul european. “Monitorizăm ceea ce se întâmplă în ceea ce priveşte independenţa instituţiei de concurenţă în România şi avem îngrijorări cu privire la ancheta parlamentară referitoare la activitatea Consiliului Concurenţei, care se pare că pune sub semnul întrebării unele dintre aceste principii fundamentale (ale directivei – n.r.)”, a precizat Vestager.
Dezbaterile şi votul asupra raportului privind o eventuală manipulare a ROBOR, ce urmau să aibă loc miercuri în cadrul Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat, au fost amânate pentru săptămâna viitoare, din lipsă de cvorum. Potrivit preşedintelui comisiei de specialitate, Daniel Zamfir, raportul este finalizat şi s-a ajuns la o serie de concluzii, iar luni, 15 aprilie, documentul va fi depus la Biroul Permanent Senat, cu propunerile aferente.