Creșterea livrărilor de gaz din Rusia pune la încercare politica Europei în domeniul energiei

ÎN IANUARIE 2009, Gazprom, gigantul din energie, aflat în proprietatea statului din Rusia, a tăiat livrările de gaz prin Ucraina, una dintre mai multele dispute în care Rusia și-a pus la bătaie puterea energetică. Unsprezece ani mai târziu, ea pare gata să devină și mai dominantă. Producția de gaz a Europei e în declin. Rusia are atât o ofertă în creștere, cât și noi căi pe care să o exporte. Pe 8 ianuarie, Președintele Vladimir Putin a sărbătorit lansarea TurkStream, o conductă care va aduce gazul din Rusia în Europa. Sancțiunile americane împotriva Nord Stream, un gazoduct controversat din Rusia în Germania, au împins companiile care instalau conductele să își reducă activitatea până pe 20 ianuarie. Asta va întârzia proiectul, nu îl va opri.

Totuși, pe 12 ianuarie, Ditte Juul Jørgensen, directorul general al Comisiei Europene pentru Energie, le-a spus experților din industrie, adunați la Abu Dhabi, că Europa a devenit mai puțin vulnerabilă: „Securitatea noastră energetică și securitatea pe termen mai lung este într-o situație diferită acum, față de cum era în 20009”. Într-adevăr, Europa nu a căutat independența energetică, ci concurența în domeniul energiei. Atunci când gazul va trece prin noile conducte rusești, aceasta va fi pusă la încercare.

Piața gazelor din Europa s-a transformat în ultimul deceniu. Cererea s-a prăbușit după criza financiară și nu și-a revenit total, datorită, parțial, unei accelerări în domeniul energiei din surse regenerabile. Australia și America au contribuit la producerea unui boom al gazelor naturale lichefiate (LNG). Terminalele suplimentare, conductele și facilitățile de stocare a gazului pentru LNG s-au dezvoltat rapid în întreaga Europă, adesea cu ajutorul investițiilor publice. Europa a importat 123 miliarde de metri cubi de LNG anul trecut, aproape dublu față de 2017, consideră S&P Global Platts, o firmă de mărfuri și analize.

Aceste cantități de gaz, combinate cu noile mijloace de depozitare și transport al gazelor, au contribuit la sprijinirea unei piețe spot (la vedere, n.tr.) care, la rândul ei, a făcut ca acele contracte rigide și legarea prețurilor de petrol, mult favorizate de Gazprom, să pară mai puțin rezistente. În 2018, stabilirea prețurilor în funcție de petrol nu a reprezentat decât 24% din piața de gaze din Europa, potrivit International Gas Union, față de 78%, în 2005. „Piața a devenit mai concurențială, mai flexibilă și, în mod semnificativ, mai eficientă”, spune Ira Joseph de la S&P Global Platts.

Noile reguli și proceduri juridice ale Uniunii Europene (UE) au promovat și ele concurența. Proprietarii de infrastructură de gaze, de pildă, trebuie să le permită terțelor părți accesul la conductele lor. Anul trecut, UE a extins reglementările din domeniul gazului la conductele care leagă statele membre de țări din exterior. Continuă construirea Coridorului Sudic de Gaz, care va lega Azerbaidjanul de Europa.

Nimic din toate astea nu înseamnă că Europa s-a eliberat de Gazprom. Nord Stream 2 a atacat în justiție noile reglementări ale UE în domeniul gazelor. În ianuarie, firma a cerut, de asemenea, reglementatorilor din Germania să îi acorde o scutire. Gazul rusesc rămâne în cantități mari şi este relativ ieftin. Agenția Internațională pentru Energie (IEA), care face prognoze, se așteaptă ca proporția deținută de gazul din Rusia pe piața europeană să scadă doar puțin, de la 37% în 2018, la 33-36% în 2024. LNG-ul face însă mai greu de jumulit clienții conductelor. Acordurile de livrare cu Gazprom le permit acum clienților să revândă gazul rusesc. În 2018, Gazprom a lansat o platformă electronică de vânzări, care îi permite să își maximizeze vânzările și să îi servească pe cumpărătorii care vor flexibilitate.

Două mari întrebări plutesc în aer. Prima este dacă, în ciuda tuturor acestor lucruri, Rusia își va amenința cumpărătorii. Unii, precum Bulgaria, rămân foarte dependenți de gazul rusesc. În decembrie, Gazprom a semnat un acord de transport cu Naftogaz din Ucraina, dar voința Rusiei de a se conforma termenilor poate fi dezbătută. Este chiar și mai puțin clar dacă Nord Stream 2 se va conforma regulilor de transparență și de acces ale UE. Richard Morningstar, un fost ambasador american care conduce Global Energy Centre de la Consiliul Atlantic, un think tank, ar prefera ca America să anunțe sancțiuni contingente – pedepsind Gazprom și partenerii acestuia dacă, să zicem, compania și-ar încălca acordul din domeniul gazelor cu Ucraina.

A doua întrebare este cum vor fi afectate gazele naturale de ambițiile Europei în domeniul climatului. În decembrie, Comisia Europeană a dezvăluit un plan pentru a atinge neutralitatea din punctul de vedere al carbonului până în 2050. Asta ar putea să reducă cererea de gaze din Rusia, spune Kateryna Filippenko de la Wood Mackenzie, o firmă de date din domeniul energiei. Planul ar putea să reducă, de asemenea, sprijinul pentru infrastructura care ar putea ajuta țările care sunt încă dependente în mod nenecesar de gaz din Rusia. Pe 22 ianuarie, un comitet al Parlamentului European a votat să aprobe 32 de proiecte de gaz, care vor beneficia de finanțare publică, în ciuda criticilor din partea European Climate Foundation, un grup de lobby. Parlamentul European trebuie să supună lista la vot luna viitoare.

Între timp, Rusia își acoperă riscurile. Până în 2024, cererea de gaz din China va fi cel puţin de patru ori mai mare decât în 2010, potrivit IEA. Pe 2 decembrie, Gazprom a marcat inaugurarea conductei „Puterea Siberiei”, primul gazoduct care va transporta gaz din Rusia în China. Aceasta se va confrunta cu o largă concurență – de la cărbune și sursele de energie regenerabilă, precum și din partea producției interne de gaz, de la LNG și alte surse de gaz prin conductă. Rusia poate încă să își folosească greutatea pe piețele mondiale ale gazului, dar s-ar putea să se lovească de un rival. ■

Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Concurența, sancțiunile și noua geopolitică a gazului rusesc”