Costache: După 4.000 de cazuri, pacienţii cu forme uşoare vor fi trataţi acasă

36
3 minute de lectură
Sursa foto: gov.ro

Victor Costache, ministrul Sănătăţii, a vorbit joi seară despre criza iscată de coronavirus. Acesta a afirmat că România a început să producă măşti şi costume de protecţie, dar şi că după cazul 4.000 pacienţii cu forme uşoare vor fi trataţi acasă.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a spus, la Digi24, că spitalele sunt obligate şi responsabile de achiziţionarea materialelor sanitare, lucru posibil fără alte impedimente în situaţia stării de urgenţă.

Costache a afirmat că România a început să producă echipamente de protecţie şi măşti, dar şi că apogeul crizei va putea fi estimat abia peste 10 zile.

„România a început să facă măşti în judeţul Sibiu. Într-o lună vom avea o producţie proprie de măşti. S-a demarat şi producţia de combinezoane, s-a făcut primul combinezon. Tot în judeţul Sibiu şi în Maramureş. Astăzi am avut o veste foarte bună. A ajuns primul transport din Turcia, de două milioane de măşti şi 50.000 de combinezoane. În Bucureşti stăm bine, din acest transport vor fi privilegiate cele două spitale din Capitală”, a spus Costache.

Potrivit acestuia, după cazul cu numărul 4.000 pacienţii cu simptome uşoare vor fi trataţi la domiciliu.

„Nu este o boală complicată, este o boală care consumă foarte multe resurse logistice. Trebuie să avem foarte multe medicamente şi materiale sanitare şi să evităm îmbolnăvirea rapidă a populaţiei.

În jur de 1700 de paturi libere avem la cele două spitale din ţară. Noi am suplimentat echipamentele în spitalele de fază 1. Este normal ca spitalele de urgenţă să aibă materiale standard. Stocurile vor fi distribuite şi în teritoriu. Prin starea de urgenţă, spitalele primesc fonduri şi fiecare este responsabil să îşi achiziţioneze. Avem o colaborare foarte bună cu Ministerul de Interne, le mulţumim colegilor noştri care opresc tiruri care încearcă să exporte materialele. Au apărut aceste fenomene speculative. Sunt tentative, dar ele sunt blocate în vamă. Suntem semnalaţi zilnic. Se întorc la depozitele de bază unde vor fi vândute pentru România”, a mai spus ministrul.

Costache a afirmat că , în criza de coronavirus, rezidenţii sunt distribuiţi deocamdată la pacienţii non-COVID şi la spitalele inferioare. Pe viitor se va ajunge ca rezidenţii să trateze şi bolnavi cu coronavirus, dar nu este cazul acum.

În privința „apogeului” crizei, Costache a spus că „este greu de anticipat când vom atinge punctul maximum al crizei, depinde de fluxul care vin din străinătate”.

„Vom putea răspunde cam în 10 zile la această întrebare. Dar Guvernul a luat măsuri bune, devreme. Dacă vom depăşi 4000 de cazuri, pacienţii cu forme uşoare vor fi trataţi acasă. În Timişoara se preferă un anumit tip de tratament, în Bucureşti sunt două scheme terapeutice. Specialiştii noştri se întâlnesc prin videoconferinţă şi discută”, a explicat Victor Costache.

„E foarte important să limităm circulaţia, să nu ne mai plimbăm ca înainte. Se vor da dispoziţii suplimentare în zilele ce urmează, dar nu vreau să intru în detalii”, a mai spus Costache.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele