Creanga prin viața și opera lui Creangă

77
5 minute de lectură

Am început să-l citesc serios pe Creangă pe la 16 ani, cam în aceeași perioadă în care mă apucasem să-l studiez pe Shakespeare. Mi-am dat seama cu mirare juvenilă că de mult mai multe ori am avut nevoie de dicționar la „șturlubaticul” scriitor român. Regionalismele folosite în exces n-au fost neapărat o piedică, dar mi-au umbrit puțin plăcerea lecturii. Astăzi, toate cele patru părți ale „Amintirilor” sunt obligatorii (poate și în funcție de profesor) chiar de la clasa a cincea.

Aberant, spun eu, și mă justific mai târziu. Creangă era un copil excepțional, creativ și plin de idei, fie ele și tâmpite, care semăna destul de bine cu poporul român. Un pic hoț (îi fură cireșele mătușă-sii după care îi distruge și plantația de cânepă pe care biata femeie o cultiva în scopuri textile, nu psihotrope), oleacă exhibiționist (pleacă acasă gol pușcă după ce maică-sa îl lasă fără haine la scăldat), cu oarece spirit negustoresc neortodox (vrea să vândă pupăza care-l scula dimineața pe post de găină și să facă rost și de ceva bănuți de buzunar), cu un tip de umor miștocăresc ușor bizar (le pune feștile la picioare colegilor în timp ce dorm ca să le studieze reacțiile) și pus în general pe distrugere (îi face una cu pământul casa Irinucăi din Broșteni, la care stătea în gazdă, ucigându-i cu acest prilej și caprele de la care luase râie). Pe linie paternă ar fi devenit un gospodar analfabet. Pe genetica maternă, un înțelept ambițios. Bunicul din partea mamei, David Creangă, l-a sprijinit moral și material să învețe carte spre disperarea tatălui, Ștefan Apetrei. Din respect i-a împrumutat numele, renunțând la mai prozaicul Ștefănescu. Așa că autorul nostru n-a ieșit nici analfabet, cum își dorea tatăl, nici popă, cum voia mama. Ca și la Arghezi, atracția pentru cele duhovnicești a fost insuficientă ca să înăbușe aplecarea spre scris. Avea în schimb gust pentru fetele popilor, de la Smărăndița cea năzdrăvană, de care se amorezase copilărește, până la fata popii din „Folticeni”, alături de care își începe relativ prematur (la 15 ani) viața sexuală. „Și lăsându-l, m-am dus și eu în ciudă la fata popei, am găsit- o singurică și m-am jucat cu dânsa în ticnă până-ndesară: căci mamă n-avea, și tată-său, popa, umbla după căpătat.”

Pe scurt, Creangă devine un curvar mâncău extrem de talentat cu vădite tendințe de însingurare. George Călinescu se mira: „La masă Creangă nu mânca mai mult decât o oală cu găluște făcute cu păsat de mei și cu bucăți de slănină, o găină friptă pe țiglă de lemn și undită cu mujdei de usturoi, iar pe deasupra șindilea cu o strachină de plăcinte moldovenești, zise cu poalele în brâu, însă ca băutură se mulțumea cu o cofiță de vin amestecat cu apă.” Sperăm că e vorba de masa de prânz, nu de cină. Deci slavă Domnului că nu era și bețiv! Bea șpriț ca să nu se alcoolizeze prea tare. În schimb se îmbuiba peste măsură. Chiar și pe Eminescu, cu care se împrietenise, îl ademenea să vină din București ca să mănânce împreună sarmale. Doar că Eminescu, având problemele lui amoroase, doar de sarmalele Tincuței nu-i ardea.

Talent avea în schimb cu carul. Maiorescu îl descoperă și îl obligă să vină la „Junimea”. Nu se simțea confortabil printre capetele luminate care studiaseră la Viena (Maiorescu, Pogor, Iacob Negruzzi). Aceștia savurau însă, cu un aer prefăcut vinovat, povestirile lui obscene. Ce vreți să vă citesc azi, întreba Creangă, cu p…, sau fără p…? Aici se împrietenește irevocabil cu Eminescu. Poetul se simte atras de Creangă fiindcă acesta poseda ceea ce lui îi lipsea cu desăvârșire: umorul. Creanga îl place pe Eminescu fiindcă descoperă la el, pentru prima dată, fiorul poeziei autentice, de care el era lipsit cu desăvârșire. Poezia lui Creangă e la fel de ilizibilă ca proza lui Eminescu. Iată o mostră: „Azi am bani, azi am parale / Azi de lume joc îmi bat / În cazin și-n tribunal / Sunt primit și-mbrățișat.” Sau: „Ce răsună? Ce s-aude? / Ce glas dulce, românesc? / Ce flăcăi ca bradul verde, / Ochii noștri îi uimesc? / Sunt olteni, scăparea noastră / Bucurați-vă, ieșeni / Voi cu inima creștină / Cumpărați de la Olteni!” Creangă însă știa să facă diferența între poezie și cimilitura simpatică.

Am scris aceste toate, stimate cititor, ca să-nțelegi un lucru din multe ce mă dor. (Asta e versificația mea.) Creangă nu e un scriitor pentru copii. Nu poți să-i obligi pe elevii de-a cincea și de-a șasea să citească „Amintirile din copilărie”. Nu vor pricepe nimic. Copiii noștri au altfel de substantive în vocabular. Mai repede spun „neighbour” decât „megieș”. Verbele lor sunt „must” și „go” și nu „a ghili”. Nu știu ce e aceea o „știoalnă” sau un „iarmaroc”. Nu-i atragi spre lectură obligându-i să învețe regionalisme vechi care cel mai probabil au dispărut chiar și din regiune.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele