„Până și în peșteră, omul nu s-a lipsit de artă”

90
6 minute de lectură

Două personalități complementare. Un actor cu deschidere și curiozitate vii, care te îmbie să dialoghezi. Un muzician, absorbit de ritmuri, beaturi, care exemplifică cu aplomb idei, concepte pe instrumente și clape și zeci de alte butoane, dar nu s-ar prea întinde la vorbă.

Marius Manole, actor al Teatrului Național, unul dintre cei mai îndrăgiți ai generației sale, joacă vreo 23 de spectacole simultan, multi premiat și decorat. Și Paul Ilea, care a experimentat de la orchestră simfonică sub bagheta lui Yehudi Menuhin la trupa Senzor, muzician pe scenă cu Prodigy, producător de studio la Londra și astăzi conducător al bandului Vocea României, DJ Mongol și implicat în proiecte muzicale diverse, pentru teatru, pentru proiecții, show-uri locale și internaționale.

Cei doi au pornit o Caravană prin licee și apoi au realizat o serie de dialoguri despre muzică cultă și interpretare, sub titlul „Ce auzim când ascultăm muzică?”, pentru a invita publicul în sala de concerte, în timpul Concursului Internațional „George Enescu” și nu numai.

De ce contează? De ce v-ați alocat atât timp pentru a susține audiția muzicii clasice, sau culte, cum spune Paul într-unul dintre filmele din seria „Ce ascultăm când auzim muzică?”?

Paul Ilea: (zâmbește) Da, da – cultă, pentru a nu confunda cu perioada clasică. Sigur, putem să-i spunem oricum, dar e important să știm că denumirea e cumva imperfectă: nu vorbim doar de muzică simfonică – pentru că aici nu ar intra, spre exemplu, muzica de camera, nici clasică, pentru că ar desemna doar o perioadă. Poate că muzică cultă sună prețios și din acest motiv lumea evită termenul, dar e, totuși, cel mai corect. Pentru mine muzica cultă este baza educației muzicale. Așa m-am format și așa am învățat apoi să apreciez și restul tipurilor de muzică. Odată ce te-ai expus la forme, structuri, sonorități clasice nu mai ești ușor păcălit în oricare alt gen. Înțelegi ce se întâmplă în piese, în interpretări, experiența de ascultare e mai plină.

Marius Manole: Pentru mine muzica clasică este un accelerator de imaginație. Mi se pare că textul muzical invită la a descifra ideile expuse de compozitor, dar îți oferă libertatea să o faci cum dorești. Tocmai pentru că nu am formație de muzician mă fascinează subiectul, iar dialogul cu Paul mi-a răspuns uneori unor curiozități personale. Mă gândesc că în acest fel și alți curioși se vor bucura de întâlnirea cu muzica. În plus, mi s-a părut formidabil cât de naturale sunt paralelele cu lumea teatrului, cu interpretarea, viziunea artistului, rolul regizorului sau al dirijorului, până la tehnică – frazare, nuanțare și multe altele.

Deci ați plecat de la ipoteza că puteți convinge un public tânăr că muzica cultă e relevantă. Cum s-a verificat ea în practică?

Paul: Am văzut că pentru tineri subiectul nu este așa uncool cum ar părea la prima vedere. Tinerii din liceele prin care am fost în Caravană ascultă muzică clasică. E adevărat, doar ocazional. Dar o fac cel mai frecvent când vor să se relaxeze, să se liniștească. Le-a plăcut grozav să vadă cum structurile muzicale de azi se fundamentează pe cele culte, cum se combină Șatra Benz cu Mozart, cum sună Samuel Barber într-un mix de DJ. Până la urmă, ideea noastră a fost să-i invităm să-și țină opțiunile deschise, să nu respingă un gen și să experimenteze cât mai larg.

Marius: Pe mine m-au dat gata cu capacitatea lor de a urmări discursul muzical. Nu trebuie forțați, doar ușor ghidați prin noțiuni și gata, s-au prins imediat. Nu generalizez, e posibil să conteze faptul că tinerii fuseseră selectați de profesorii lor și probabil că ne-am întâlnit cu cei care au deja o deschidere. Dar asta înseamnă că prin expunere la subiect, sistematic și neînchistat, putem extinde orizontul oriunde, în orice spațiu.

Cu câteva licee nu se face primăvară, aș zice. Cu un proiect nici atât. Ați mai continua?

Marius: Aș zice un mare DA. Deși nu producem o revoluție, cum spuneți, e important să deschidem ușile imaginației și ale experienței artistice. În primul rând avem seria video care poate fi folosită la ore ca material de discuție. Poate fi un început pe care profesorii să-și construiască lecția. Pot să ne și contrazică sau să ne corecteze la clasă. Pornim de la câteva idei și ele se pot transforma, așa cum îi este profesorului necesar în programă. Nu e nevoie decât de o conexiune la net sau de un telefon.

Îmi doresc să continuăm, echipa de organizare caută resurse pentru a putea extinde proiectul cu toate costurile implicate. Cred însă că este o frumoasă deschidere către multe alte subiecte: vorbim de pluridisciplinaritate, de artă în general, cu aplicare pe muzică și teatru.

Paul: Întâlnirea față în față e foarte valoroasă – permite dialog, ajustarea temelor și a modului în care le prezentăm. Și noi ne vom modifica din expozeu în viitor. Chiar și la liceele la care am fost, deși aveam un desfășurător, l-am adaptat mereu după cum a răspuns sala, după cum ne-au solicitat interlocutorii noștri. Caravana este despre muzică cultă, dar de fapt este despre deschiderea minții către artă în general, într-adevăr. Se poate trăi fără? Probabil. Îmi place să glumesc însă spunând că omul până și în peșteră nu s-a lipsit de artă, de la picturi rupestre la ritmurile devenite ulterior folclor. În concluzie, da. M-aș face un fel de apostol pentru asta.

Puteți urmări „Ce auzim când ascultăm muzică?”, dialogul viu, relaxat și amuzant, în care cei doi așază câteva categorii de bază în educația muzicală pe canalul YouTube al Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”. (https://bit.ly/2wsLcQN)

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele