Creditul universal din Marea Britanie ar putea încă avea succes

O lansare dezastruoasă a avut costuri mari. Asta nu înseamnă ca trebuie renunțat la reformă.

0
19
LONDON, ENGLAND - NOVEMBER 21: A protester stages a food bank demonstration on Whitehall complete with tons of packaged food against the Government's Universal Credit programme on November 21, 2017 in London, England. The campaign group the People's Assembly Against Austerity are staging a number of protests across the country ahead of tomorrow's Budget. (Photo by Jack Taylor/Getty Images)


Ediția tipărită | Lideri 

27 octombrie 2018

PRĂPASTIA dintre principii și practică este adesea fatală pentru politici – și pentru carierele politice. Guvernul britanic se confruntă cu un val de critici la adresa creditului universal, o reformă care combină șase programe de asistență socială în unul. Acum un deceniu, ideea era considerată în general ca fiind una bună. Dar o serie de eșecuri administrative, o decizie prost gândită de a face plățile retroactiv și reducerea generozității totale a sistemului i-au înfuriat pe mulți îndrituiți. Unii dintre ei trăiesc în sărăcie. În locurile unde creditul universal înlocuiește beneficiile de moștenire, crește dependența de tichete pentru hrană și un număr mai mare de oameni întârzie la plata chiriilor.

Această idee bună transformată în dezastru a făcut deja ca guvernul să întârzie reforma. Unii critici spun că ar trebui abandonată cu totul. Ei nu au dreptate. Dacă guvernul își corectează greșelile – începând cu alocarea unor sume un pic mai mari de bani în bugetul de pe 29 octombrie –, creditul universal ar putea încă avea succes. De fapt, Marea Britanie ar putea să aibă un sistem de asistență socială de talie mondială, care aproximează o idee care a fost de mult susținută de reformatori, inclusiv de această revistă: o taxă negativă pe venit pentru cei cu venituri mici.

Sistemele de asistență socială din lume sunt victimele complexității. La prima numărătoare, America are 72 de programe federale anti-sărăcie, care oferă bani sau beneficii, Franța are peste 35 de programe de pensii de stat. Beneficiarii de asistență socială din Japonia trebuie să vândă obiectele care sunt considerate – uneori la capriciul unui birocrat individual – ca fiind obiecte de lux. 

Complexitatea creează obstacole care îi împiedică pe cei aflați la ananghie să ceară ajutoare care le sunt destinate. Ea duce și la modele aleatorii de eligibilitate și, în consecință, la capcane ale sărăciei în care este mai lucrativ să câștigi salarii mai mici. Creditul universal este menit să rezolve ambele probleme. După ce va fi deplin implementat, el va acoperi 7 din fiecare 10 lire sterline din bugetul de asistență socială pentru cei aflați la vârsta de muncă. Prognozele oficiale spun că pe măsură ce va crește absorbția, se vor aloca alte peste 2,9 miliarde de lire (3,7 miliarde de dolari), sau 5% din costul total al programului. Întotdeauna va fi cel puțin un pic mai bine pentru beneficiari să câștige mai mult.

Ani fiscali care încep în aprilie 

Statele care practică asistența socială au și o tendință indezirabilă de a cheltui tot mai mult pe pensionari din ce în ce mai bogați și mai numeroși, lăsând o plasă de siguranță din ce în ce mai subțire pentru cei în vârsta de muncă. Marea Britanie a urmat această tendință recent, mărind pensiile de stat cu 6% (după ce le-a ajustat la inflație) după 2010, în timp ce asistența socială pentru cei în vârstă de muncă a fost redusă. Mai rău, guvernul a folosit lansarea creditului universal ca pe un paravan pentru a spori reducerile.

Cu toate acestea, printre țările bogate, sistemul de asistență socială al Marii Britanii este unul dintre cele mai progresiste. Ultima dată când s-a făcut calculul, 34% din cheltuielile britanice pe asistența socială au fost îndreptate spre cea mai săracă cincime din populația în vârstă de muncă, comparativ cu o medie de 23% pe OECD. UE ca întreg distribuie circa 9% din PIB pe pensiile de stat; Marea Britanie cheltuiește doar 5%. Și chiar și după reducerile recente, în 2018 ea va cheltui totuși de trei ori mai mult decât America, ca proporție din PIB, pe suplimente pentru salarii, pentru muncitorii și părinții săraci.

Cheltuielile țintite au un cost. Focalizarea banilor pe cei săraci înseamnă să îi retragi destul de rapid, pe măsură ce oamenii câștigă mai mult. Rata de retragere a creditului universal este de 63%, ceea ce înseamnă că beneficiarii pierd 63 de pence la fiecare liră sterlină pe care o câștigă peste alocație. Demotivația de a lucra poate fi și mai acută, după ce se iau în calcul impozitul pe salariu și alte taxe. În mod uluitor, aceasta este o ameliorare față de sistemul anterior pentru majoritatea beneficiarilor. Dar reducerea progresivă este mai abruptă decât și-au propus reformatorii, atunci când au visat pentru prima data la creditul universal.

Un astfel de troc între generozitate și stimulentele de muncă este inerent în cazul impozitelor negative pe venit. Susținătorii reformei prognozează adesea o rată de retragere comparabilă cu rata de bază a impozitului. Fără o contribuție mult mai mare din partea majorității muncitorilor, asta este incomparabil cu o plasă de siguranță de rezistența celei de azi. Din fericire, cei cu venituri mici par mai puțin reactivi la ratele înalte ale impozitelor decât alte grupuri, poate din cauza faptului că ei au mai mare nevoie de bani suplimentari. Totuși, demotivația de a munci este prea puternică. Ar merita banii să fie dezamorsată.

Unde trebuie să ajungă

Să fim clari: creditul universal a făcut mai mult rău decât bine până acum. Dar este o idee care merită să fie salvată – și nu doar pentru că a face asta este o politică bună. În loc să fie o rușine națională, reforma sistemului de asistență socială din Marea Britanie ar putea, în cele din urmă, să devină un model luminos pentru alții.

Acest articol a apărut în secțiunea Lideri a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „Credit comes later”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele