Cu 70% din piața mondială de creare de criptomonedă, China este de departe cel mai mare producător din domeniu, aceasta beneficiind și de avantajul costului scăzut al energiei electrice și de cel al faptului că aici se produce și cea mai mare parte a echipamentului de „minerit”.
Iată însă că un nou „pol” de dezvoltare al criptomonedelor se naște, la capătul celălalt al drumului mătăsii, respectiv în regiunea Mării Negre. Armenia, dar în special Georgia sunt două dintre statele în care producția de criptomonedă a luat un avânt neașteptat. Nu în ultimul rând, datorită costurilor scăzute ale energiei electrice, Georgia a devenit în ultimii ani o sursă de energie electrică pentru „mineritul” de criptomonede, clasându-se a doua în lume la extracția de criptovalută în termeni de putere consumată, după China.
Alte trei zone din apropierea Mării Negre devin însă piețe importante pentru producția de criptomonedă: Abhazia, Donbas și Transnistria. Toate aceste regiuni au în comun faptul că sunt regiuni separatiste sub controlul Rusiei și, cel puțin în mod formal, aparțin unor țări suverane – Georgia, Ucraina și Republica Moldova
„Acum există șapte mine de criptomonedă în Râbnița, Tighina și Tiraspol. Printre investitori se numără șapte rezidenți străini, prezenți în zona economică liberă, și doi localnici. Au fost create 32 de noi locuri de muncă. Utilizăm 3,7 megawați pe oră. Acest lucru nu este mult, dar când vedeți câți bani și eforturi investim în dezvoltarea lor, aceasta este o sumă serioasă pentru cele șase luni care au trecut de la inițierea acestei activități. Primii „cenți” din acest program au ajuns în buget în luna mai a acestui an”, declara Veaceslav Cernikevici, președintele companiei transnistrene de stat Tehnopark. Recent, Consiliul Suprem al Transnistriei a adoptat o lege „cu privire la dezvoltarea tehnologiilor informațiilor de tip blockchain”, legalizând astfel extracția de criptomonede pe teritoriul autoproclamatei republici separatiste. Legea a fost inițiată de așa-numitul președinte al Transnistriei și este destinată dezvoltării „sectorului tehnologiilor informaționale și atragerii de investiții de la cei implicați în tehnologiile de tip blockchain”. Principalul investitor în criptovalută în Transnistria, cu energie produsă de centrala de la Cuciurgan, controlată de compania rusă Inter RAO, este unul dintre fiii procurorului general al Rusiei, Igor Ceaika. Numai că producția de criptomonedă se bazează pe o schemă de obținere a energiei ieftine, cu costuri suportate de consumatorii din restul țării.
„În Transnistria, de pildă, am avut cazul Energokapital, un intermediar pentru furnizarea de energie electrică în Moldova, care în 2014-2015 lua energie la prețuri neglijabile de la centrala Cuciurgan, neplătind pentru gaz, facturând consumatorilor moldoveni energia electrică la prețuri peste cele din România și transferând profiturile în conturi offshore. În acest timp, datoria pentru gaz a Moldovei creștea, crescând și vulnerabilitatea țării la șantaj cu furnizarea gazului. Gazprom este dispus să ofere gaz neplătit, care se trece în contul datoriei Moldovei, iar folosirea lui aduce profituri în bugetul regimului separatist și în conturi offshore”, arăta Ana Otilia Nuțu, analist pe domeniul energiei, în cadrul ONG-ului Expert Forum (EFOR), într-un raport prezentat recent. În Abkhazia se consumă energie gratis preluată direct din rețeaua georgiană sau furată de la hidrocentrala Enguri, în ambele cazuri costurile fiind suportate de cetățenii moldoveni, respectiv georgieni. În Ucraina, controlul separatiștilor în regiunea Donbass înseamnă control și asupra celor mai importante resurse de cărbune, ceea ce a pus probleme serioase de securitate energetică Ucrainei în ultimii ani.
O nouă (dez)ordine monetară
Cu alte cuvinte, producția de criptomonedă în regiunea Mării Negre este un subiect ce ține de prezența oligarhilor ruși care căpușează companii precum Gazprom, ce nu își mai recuperează datoriile pentru gazul livrat, în timp ce datoria care se cumulează către Gazprom și care azi depășește 7,2 miliarde USD (aproape 90% din PIB-ul Moldovei) poate fi folosită ca pârghie de șantaj pentru preluarea unor active energetice din Moldova drept despăgubire, având în vedere că arbitrajul Moldovagaz-Gazprom în caz de nerespectare a contractului se face la… Moscova. Aranjament win-win, cum s-ar spune.
„După cum se știe, plățile cu criptovalute sunt mult mai dificil de urmărit decât cele prin bănci, pentru care există mecanisme de control împotriva spălării banilor, ceea ce le poate face un instrument bun pentru tranzacții suspecte sau ilegale. În SUA, de pildă, se pare că au fost folosite criptovalute pentru plata unor hackeri ruși implicați în scandalul de influențare a alegerilor din 2016”, explică raportul EFOR.
Deocamdată, nu știm dacă criptovalutele care se produc în regiunile separatiste vor fi folosite și în continuare pentru astfel de practici, dar cu siguranță există un risc, cu cât producția de criptovalute controlată de diverși oameni de afaceri cu legături la Kremlin crește.
„Șantajul și etajul” cu gazul rusesc
De fapt, producția de criptomonedă din cele trei zone separatiste face parte dintr-un plan mai amplu al Rusiei de control și șantaj, în care companiile rusești din domeniul energiei sunt piloni extrem de importanți. Rusia are la îndemână trei mari instrumente pentru a-și construi influență politică și economică în proximitatea ei, dar și pentru a-și proiecta influența în Vest: agresiunea militară și inflamarea spiritelor în zone separatiste în fostele state URSS; instrumentele de „război hibrid” ca atacurile cibernetice, dezinformare, troli, finanțarea unor curente politice extremiste ș.a.m.d; și șantajul energetic. În ceea ce îl privește pe acesta din urmă, cea mai importantă pârghie – și cea mai vizibilă – o reprezintă ponderea gazului rusesc în importurile UE, care rămâne în 2018 de 40%, sau 8% din consumul total al Uniunii. Piața gazului este puternic dependentă de o infrastructură de conducte, iar importurile nu sunt ușor de substituit, în timp ce pentru petrol există o piață globală. La nivel european, poziția gazului rusesc pare redusă, dar în mai multe state din centrul și estul Europei Gazprom controlează până la 100% din furnizare, iar tranzitul gazului se face prin Ucraina, ceea ce lasă aceste țări vulnerabile la amenințarea unei întreruperi.
„State membre UE ca Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia ș.a.m.d. s-au opus sancțiunilor UE contra Rusiei după agresiunea militară a Rusiei în Ucraina din 2014, extinderii acestora după atacuri cibernetice de origini rusești sau după scandalul Skripal. Opoziția la sancțiuni a fost deseori răsplătită de Kremlin cu prețuri sau condiții mai bune pentru gazul de la Gazprom sau cu promisiuni legate de proiectele majore ale Gazprom de conectare prin conducte care ar ocoli Ucraina (Nord Stream, Turkish Stream). La fel, chiar în state a căror poziție oficială a rămas pentru sancțiuni (Franța, Germania), a existat o opoziție puternică la acestea din partea unor actori importanți din mediul de business. Deosebit de vizibile au fost companiile implicate în proiecte majore cu energie rusească, precum consorțiul Nord Stream 2”, explică Ana Otilia Nuțu, autoarea raportului EFOR.
Rezumând, Kremlinul încearcă să divizeze UE folosind pârghiile energetice de care dispune, dar într-un mod subtil, din cauză că în UE există reguli și instituții transparente care lucrează în interesul legitim al tuturor părților implicate, inclusiv al consumatorilor (securitate energetică, competiție, alternative). În spațiul ex-sovietic vedem în schimb frecvent forme mai substanțiale de influență, deși UE încearcă și aici introducerea acelorași reguli și principii care ar fi în avantajul cetățenilor. Corupția, instituțiile slabe, afacerile cu energie în beneficiul unor oligarhi din țări ca Moldova, Georgia sau Ucraina nu trebuie să ne lase indiferenți: comportamentul companiilor rusești ca Gazprom, Inter RAO, Rosatom în aceste state arată exact ce ar face ele în UE dacă li s-ar da ocazia. Proasta guvernare și corupția din Est pot „contamina” și Vestul – de pildă, prin spălarea unor bani care ajung pentru finanțarea de troli, fake news sau partide extremiste în Vest.
Ce face România?
Pe de altă parte însă, unele state membre UE, cum ar fi cele baltice, mai conștiente decât membrii vechi ai UE cu privire la intențiile reale ale Kremlinului, au folosit în avantajul lor regulile europene și finanțările disponibile pentru proiecte de diversificare a surselor de gaze și energie electrică, iar azi, într-o piață cu mai mulți furnizori, negociază contracte mult mai avantajoase cu Gazprom și nu mai sunt atât de expuse la riscuri de întrerupere a furnizării de energie.
Ce face însă România, în acest context? Încalcă grav directiva europeană pe gaze prin Ordonanța 114. Este vorba de aceeași directivă pe care ne-am propus să o modificăm pentru Nord Stream 2, sub Președinția română a Consiliului (în sensul „fără excepții de la principiile UE”, pentru Gazprom). Nu este clar, încă, dacă modificările legislative de anul trecut au fost în vreun fel influențate direct de Rusia ori au fost date în beneficiul unor actori locali (furnizorii mari de gaze), iar Rusia a beneficiat „la noroc”, indirect. În prezent, „două acte normative descurajează investițiile în sectorul gazelor, în special cele din Marea Neagră, o chestiune din care are de câștigat Gazprom, care nu va avea concurență în regiune din partea producătorilor români. Primul este legea offshore, prin care companiile care ar exploata gazele din Marea Neagră vor avea de plătit impozite după o grilă construită fără vreo analiză de impact și vor trebui să vândă jumătate din producție pe platformele românești de tranzacționare a gazelor. Cel de-al doilea este Ordonanța 114, prin care se plafonează până în 2022 prețul angro al gazelor pentru producători la 68 lei/MWh (mult sub prețul de piață de 90-110 lei/MWh); se revine la piețe reglementate pentru consumatorii casnici, deși liberalizarea din ultimii trei ani a adus prețuri mai mici și alternative; și se impun taxe suplimentare (2% din cifra de afaceri) pentru o serie de companii din energie”, arată raportul EFOR. Conținutul acestor legi și modul în care s-au adoptat (de azi pe mâine, fără consultări, cu discurs agresiv împotriva investitorilor străini) creează un mediu imprevizibil pentru investiții.
Trebuie menționat că depozitele din Marea Neagră ar putea fi semnificative pentru consumul țărilor din zonă (1 miliard mc Moldova, 3 Bulgaria, 10 Ungaria, 10-11 România), adică ar putea face o concurență reală Gazprom. „Pentru a nu compromite diversificarea surselor de gaze într-o zonă vulnerabilă la influența Rusiei, România trebuie să abroge de urgență Ordonanța 114. Aceasta pune în pericol interconectările cu țările din jur: atât proiectul BRUA, cât și conexiunea cu Moldova, care va fi construită de Transgaz în următorii doi ani”, explică experta EFOR.
De asemenea, România trebuie să susțină la nivel european varianta modificării directivei pe gaze care să confirme faptul că proiectul Nord Stream 2 respectă integral regulile pieței unice europene de energie. Această decizie, probabil neplăcută pentru Germania, trebuie promovată cu chibzuinţă şi maturitate, deoarece mulţi actori economici şi sociali germani sunt şi ei convinşi de corectitudinea poziţiei europene, însă competiţia politică la Berlin a dus la o situaţie de blocaj pe subiect, iar escaladarea tensiunilor nu ajută.
Criptomonedele – Văzute inițial ca metodă de spălare a banilor, criptomonedele, cu o piață estimată în 2018 la 1-2 mii de miliarde de dolari, au parte atât de susținători, cât și de aprigi contestatari. În timp ce economiști precum Paul Krugman și Warren Buffet au numit bitcoinul „răul absolut“ și un „miraj“, alții, cum ar fi capitalistul Marc Andreessen, le consideră ca fiind „internetul următor“. Pentru fiecare persoană care declară că criptomonedele sunt un balon de săpun al zilelor noastre, există o alta care insistă că acestea sunt următorul val al democratizării finanțelor. La cel mai simplu nivel, ele sunt văzute ca o nouă fantezie; la cel mai complex nivel, provoacă fundamentele politice, economice și sociale ale societății.
