Cu cât vor crește facturile la electricitate și prețul la combustibili în următorii 10 ani?

17
6 minute de lectură
Foto: pixabay

Încălzirea globală a devenit o amenințare clară și actuală. Până în prezent, acțiunile și angajamentele s-au scurtat. Cu cât așteptăm mai mult, cu atât sunt mai mari pierderea de vieți și daunele aduse economiei mondiale. Miniștrii finanțelor trebuie să joace un rol central în promovarea și implementarea politicilor fiscale pentru reducerea schimbărilor climatice. Pentru a face acest lucru, acestea ar trebui să modeleze sistemul fiscal și politicile fiscale pentru a descuraja emisiile de carbon provenite din producția de energie pe bază de cărbune și alți combustibili fosili poluatori.

„Monitorul fiscal” (un instrument lansat de FMI, n.r.) îi ajută pe factorii de decizie să aleagă ce să facă și cum să facă acest lucru, chiar acum, la nivel global și în propriile țări.

Un viitor mai bun este posibil. Guvernele vor trebui să crească prețul emisiilor de carbon pentru a oferi oamenilor și firmelor stimulente pentru reducerea consumului de energie și trecerea la surse de energie curate.

Impozitele pe carbon sunt cele mai puternice și eficiente instrumente, dar numai dacă sunt implementate într-un mod corect și favorabil creșterii. Pentru ca impozitele pe carbon să fie fezabile din punct de vedere politic și eficiente din punct de vedere economic, guvernele trebuie să aleagă modul de utilizare a noilor venituri. Opțiunile includ reducerea altor tipuri de impozite, sprijinirea gospodăriilor și a comunităților vulnerabile, creșterea investițiilor în energie ecologică sau pur și simplu returnarea banilor către oameni ca dividend.

Prețul de plătit

Pentru a limita încălzirea globală la 2° C sau mai puțin – nivelul considerat sigur de știință – țările mari emitente trebuie să ia măsuri ambițioase. De exemplu, ar trebui să introducă o taxă pe carbon care să crească rapid la 75 USD pe tonă până în 2030.

Acest lucru ar însemna că facturile electrice de uz casnic ar crește în medie cu 43% în următorul deceniu – mai mult în țările care încă se bazează pe cărbune în generarea de energie electrică și mai puțin în restul statelor. Benzina ar costa cu 14% mai mult, în medie.

Însă veniturile din impozit, cu valori cuprinse între 0,5% și 4,5% din PIB (în funcție de țară), ar putea fi utilizate pentru a reduce alte impozite, cum ar fi impozitele pe venit sau pe salarii, care dăunează stimulentelor acordate pentru muncă și investiții.

De asemenea, guvernele ar putea folosi banii pentru a sprijini lucrătorii și comunitățile afectate în mod disproporționat, de exemplu zonele miniere specializate în extracția de cărbuni, sau să plătească un dividend egal pentru întreaga populație. În mod alternativ, guvernele ar putea compensa doar cele mai sărace 40% din gospodării – o abordare care ar lăsa trei sferturi din venituri pentru investiții suplimentare în energie ecologică, inovație sau pentru a finanța obiectivele de dezvoltare durabilă.

Banii contribuabilului ar ajuta, de asemenea, la salvarea a peste 700.000 de persoane pe an din economiile dezvoltate, dar și din cele emergente, care în prezent mor din cauza poluării aerului.

Foto: pixabay

Poate fi realizat

Aproximativ 50 de țări au o schemă de prețuri la carbon. Dar media globală a prețului carbonului este în prezent de doar 2 dolari pe tonă, mult sub ceea ce are nevoie Planeta. Provocarea pentru mai multe țări este aceea de a adopta o astfel de taxă și pentru altele de a crește valoarea acestei taxe la valorile arătate mai înainte.

Suedia a dat un exemplu bun. Impozitul său pe carbon este de 127 de dolari pe tonă și a redus emisiile cu 25% din 1995, în timp ce economia s-a extins cu 75% de atunci. Acționând individual, țările pot fi reticente în a se angaja să perceapă taxe mai mari pentru emisiile de carbon, dacă, de exemplu, sunt îngrijorate de impactul costurilor energetice mai mari asupra competitivității industriile lor.

Guvernele ar putea aborda aceste probleme printr-un acord privind un plan de implementare a taxei asupra carbonului pentru țări cu niveluri ridicate de emisii. Acest lucru poate fi realizat în mod echitabil cu un plan de impunere de taxe mai strict pentru economiile avansate.

De exemplu, un nivel al prețului carbonului de 50 de dolari pe tonă până în 2030 pentru țările dezvoltate și de 25 de dolari pe tonă pentru statele în curs de dezvoltare. Într-o astfel de ipoteză, țările din grupul G20 ar reduce emisiile cu 100% în plus, comparativ cu angajamentele asumate prin Acordul de la Paris din 2015 privind schimbările climatice. Țări care doresc să folosească

diferite politici, cum ar fi reglementările de reducere a emisiilor sau de reducere a utilizării cărbunelui, ar putea adera la Acordul pentru planul de „preț” al carbonului, dacă ar calcula echivalentul de preț al reducerii emisiilor de carbon prin politicile lor.

Poluatorii plătesc

Tarifele sunt o altă opțiune la dispoziția factorilor de decizie. După cum sugerează și numele, în cazul aplicării unor astfel de tarife („feebate”), guvernele pot elabora un sistem de percepere de taxe de la poluatori și de reduceri pentru eficiența energetică și practici ecologice. Un astfel de sistem încurajează oamenii să reducă emisiile de carbon prin alegerea vehiculelor hibride în locul celor care funcționează cu combustibili fosili sau folosirea energiei regenerabile precum energia solară sau eoliană în locul celor obținute pe bază de cărbune.

De asemenea, este necesar să se introducă scheme de prețuri pentru alte gaze cu efect de seră, precum cele rezultate din ramuri precum silvicultură, agricultură, industrii extractive, producția de ciment și din activitatea din transport internațional.

Iar guvernele trebuie să adopte măsuri pentru a sprijini investițiile în tehnologie curată. Aceasta include sprijinirea modernizării rețelei de energie electrică pentru adaptarea la energie regenerabilă a cercetării și dezvoltării în domeniu și acordarea de stimulente pentru a depăși barierele pentru noile tehnologii, cum ar fi timpul necesar pentru ca firmele să producă eficient energie curată.

Lumea caută modalități de a favoriza investițiile, precum și creșterea economică pentru crearea de locuri de muncă. Tranziția la energie curată poate părea descurajantă, dar factorii de decizie pot acționa pentru a schimba cursul schimbărilor climatice. După cum spunea odată Nelson Mandela, „pare întotdeauna imposibil, dar până la capăt se va pune în aplicare”. ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele