Graba coaliției guvernamentale de a adopta modificările la Codurile penale, înverșunarea de a respinge toate amendamentele opoziției sau ale asociațiilor profesionale ale magistraților, ca și apelul disperat al Opoziției și al președintelui Klaus Iohannis la forurile europene creează impresia că asistăm la bătălia finală a unui război. Un război al nervilor, în care puțini mai sunt cei care stau strâmb și judecă drept. Un război politic în care arsenalul folosit a depășit și imaginația celor mai creativi strategi.

de Adelina Rădulescu

Liviu Dragnea, președintele PSD, anunță intenția de a adopta modificările la Codul penal și la Codul de procedură penală prin ordonanță de urgență, idee susținută și de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Există o miză uriașă în această privință, întrucât adoptarea unei ordonanțe de urgență înseamnă intrarea în vigoare a noilor prevederi îndată ce acestea sunt publicate în Monitorul Oficial. Orice contestare nu poate fi decât ulterioară, iar unele dintre amendamentele despre care se vorbește ar avea un impact consistent asupra unor dosare aflate pe rolul instanțelor sau al unor dosare deja încheiate, cum este cel pentru referendum, al lui Liviu Dragnea.

O ordonanță de urgență pentru Codurile penale ar însemna, de fapt, revenirea la celebra Ordonanță 13, din ianuarie 2017. Cea care a scos în stradă zile la rând chiar sute de mii de protestatari. Putem spune că se reia un astfel de demes numai după ce vor fi cunoscute propunerile partidelor guvernamentale la Codul penal. Dacă, de pildă, este redefinit abuzul în serviciu sau dacă i se impune un prag. Până atunci, vorbim despre un demers politic concret al puterii de a grăbi intrarea în vigoare a unor modificări a Codurilor penale.

O ordonanță de urgență nu poate fi contestată la Curtea Constituțională până nu ajunge în Parlament la dezbatere. Adică, doar atunci când este deja în vigoare și își va fi produs efectele.

Doar Avocatul Poporului poate contesta o astfel de ordonanță, pe drumul său de la Guvern la Parlament. Însă și aici există un termen – după publicarea în Monitorul Oficial. Nu există, așadar, niciun temei de a opri, fie și pentru o oră, efectul pe care îl produce adoptarea la Palatul Victoria a modificărilor la Codurile penale.

În cazul în care, de pildă, s-ar introduce un prag la abuzul în serviciu – pentru că judecătorii Curții Constituționale au recomandat acest lucru –, multe dosare aflate în mapele procurorilor, ca și multe dosare aflate în instanțe, ar deveni clasate.

Una dintre modificările deja aprobate în Comisia Iordache se referă la posibilitatea anulării unei condamnări în cazul în care motivarea unei pedepse penale este semnată de un judecător diferit de judecătorul care a decis verdictul. Publicarea și pentru o oră în Monitorul Oficial a unei astfel de legi ar șterge, de pildă, condamnarea de doi ani de închisoare cu suspendare pe care a primit-o liderul PSD pentru dosarul referendumului. În acest caz, o nouă condamnare a lui Liviu Dragnea, în speța pe care o reprezintă dosarul angajărilor fictive, care ap putea primi verdict la 21 iunie, nu mai face obligatorie aplicarea unei pedepse cu detenția. Sunt multe efecte și, de asemenea, multe dosare cu politicieni acuzați de corupție, și de la putere, și din opoziție, care, practic, s-ar clasa.

Argumentele puterii

PSD invocă graba pentru folosirea ordonanței de urgență pentru a da curs unei solicitări a Comisiei Europene referitoare la prezumția de nevinovăție, pentru punerea în acord a legislației naționale cu cea europeană.

De asemenea, partidul aflat la putere mai afirmă că opoziția încearcă să împiedice adoptarea legislației care trebuie pusă în acord nu doar cu Uniunea Europeană, ci și cu deciziile Curții Constituționale.

Reprezentanții PSD mai spun și că o dezbatere în Parlament a schimbării Codurilor penale permite, după procedură, și atacarea ulterioară la Curtea Constituțională a legilor, ceea ce ar duce la întârzierea adoptării lor.

Dar de ce PSD nu a adoptat aceste Coduri prin asumarea răspunderii Guvernului, se pot întreba unii dintre observatorii tacticilor politice. La momentul la care fosta putere a modificat Legile Justiției și Codurile penale, a apelat la această procedură.

Este o diferență sensibilă de ritm și, mai ales, de efecte. Asumarea răspunderii implică absența dezbaterii în Parlament a legilor respective, însă cuprinde posibilitatea depunerii unei moțiuni de cenzură. În cazul în care o astfel de moțiune trece de Parlament, legile se dezbat în ritm obișnuit, în comisii și apoi în ambele plenuri ale camerelor Legislativului, dar pică și Guvernul.

Cu toate acțiunile de protest ale opoziției, realitatea mandatelor din Parlament ne arată că în acest moment moțiunea de cenzură nu are voturi suficiente – jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor.

Moțiunea de cenzură

Ludovic Orban, liderul PNL, a anunțat că, în jurul datei de 20 iunie, opoziția este pregătită să depună o moțiune de cenzură. Pentru adoptarea ei este nevoie de voturile a 233 de parlamentari, iar la ultima moțiune, în noiembrie 2017, la adresa Guvernului condus de Mihai Tudose, PNL, USR și PMP au adunat laolaltă doar 158 de voturi, cu două voturi luate de la Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu, care astăzi fac parte din noul partid al lui Victor Ponta, Pro România.

USR anunțase încă din luna aprilie că există un acord cu liberalii, astfel că vor vota pentru căderea Guvernului. La fel, și cei de la PMP au anunțat că votează moțiunea de cenzură. Însă partidul Pro România a spus deja, prin intermediul lui Victor Ponta, că nu va vota pentru înlocuirea Vioricăi Dăncilă cu Ludovic Orban. De altminteri, cei de la Pro România chiar la înființare spuneau că nu vor vota niciodată pentru instalarea unui „premier nepesedist”.

În aceste condiții, este evident că moțiunea, programată de opoziție chiar când este așteptată și pronunțarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul lui Liviu Dragnea, pe 21 iunie, pare să fie mai degrabă un gest declarativ de poziționare la finalul sesiunii parlamentare. Că este vorba despre o demonstrație de forță devine și mai limpede în momentul în care Ludovic Orban a menționat că în ziua în care se va discuta moțiunea de cenzură, opoziția organizează proteste în marile orașe.

Comisia de la Veneția, pe apele tulburi ale politicii dâmbovițene

Cum Legile Justiției sunt în control de constituționalitate, deci nu pot fi promulgate, iar Codurile penale sunt contestate procedural, PNL și Klaus Iohannis au cerut intervenția Comisiei de la Veneția. Astfel, în ultimele zile, reprezentanții Comisiei au ajuns la București, într-o vizită cu caracter excepțional. De obicei, Comisia de la Veneția se pronunță prin comunicate și nu face deplasări în teren.

Nu este un for legiuitor, însă, în arhitectura Uniunii Europene, este cea mai calificată și mai ascultată voce care se pronunță în chestiunile de constituționalitate. Nu dă verdicte și nici decizii obligatorii, Comisia de la Veneția armonizează și dă un sens unificator principiilor care stau la baza legilor din țările membre. Trebuie menționat că disputa dintre putere și opoziție pe seama Legilor Justiției și a Codurilor penale a fost reclamată și la Comisia de la Veneția și de către Consiliul Europei.

Potrivit unor observatori avizați din sistemul judiciar, Comisia de la Veneția, unde România este reprezentată de ministrul Justiției, Tudorel Toader, va avea o analiză concludentă la finalul vizitei pe care a efectuat-o la București. Astfel, după ce a avut întâlniri cu ministrul Toader, cu președintele Iohannis, dar și cu toate forumurile profesionale – de la Consiliul Superior al Magistraturii, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție la Forumul Magistraților, Comisia își va spune părerea. Prima dată, într-o analiză preliminară, la solicitarea președintelui Iohannis, apoi, într-o analiză mai detaliată, care ar putea apărea abia peste câteva luni. Practic, evaluarea membrilor Comisiei, prestigioși teoreticieni ai dreptului din mai multe țări europene, nu va putea reprezenta un calificativ concret – de pildă, cine are dreptate în disputa dâmbovițeană. Însă, cu siguranță, va enumera condiții de întrunire a unor principii – cum ar fi raporturile profesionale pe care ar trebui să le aibă un ministru al Justiției cu procurorii. Apoi, deși nu avem o decizie, Comisia Europeană și Consiliul Europei vor prelua ca indicatori în disputa și în legislația românească prevederile Comisiei de la Veneția. Iar evaluarea care contează cel mai mult este cea din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, în baza căruia se stabilește parcursul României. Până de curând, o problemă a fost admiterea în spațiul Schengen. În anii următori, și bugetul european se va împărți după condițiile respectării statului de drept, capitolul la care România încă nu trecuse clasa la momentul încheierii negocierilor de aderare la UE.

O altă prevedere pentru care este așteptată o evaluare a comisiei citate este și cea referitoare la procedura de adoptare a legislației în legătură cu Legile Justiției sau cu Codurile Penale. Aici se va putea pronunța Comisia și în cadrul disputei care a pus clasa politică de o parte și Curtea Constituțională de alta. Judecătorii CCR nu sunt obligați să respecte tezele Comisiei de la Veneția, însă, atunci când judecă o situație, nu pot face abstracție de ele.

Cu astfel de date în ecuație, rămâne să înțelegem cât de încleștată este lupta politică de la București în privința luptei anticorupție și care sunt efectele pe care acest război le are asupra magistraților.

Modificări la Codul de procedură penală

O instanță superioară nu poate schimba o soluție pe care o pronunță o instanță inferioară, în cazul în care este vorba despre achitări.

Interceptările și înregistrările care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării nu pot fi folosite în dosar și trebuie distruse în termen de 30 de zile.

Datele obținute dintr-un sistem informatic care nu au legătură cu infracțiunea pentru care se efectuează urmărirea penală și pentru care a fost autorizată percheziția în acea cauză se șterg definitiv.

Procurorul trebuie să înștiințeze persoanele care au fost interceptate în termen de 10 zile de la încetarea mandatului de supraveghere tehnică.

Pentru ca o persoană să beneficieze de dispozițiile referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă, un denunț trebuie să fie depus într-un termen de maximum 6 luni de la data la care persoana a luat cunoștință de săvârșirea infracțiunii.

O nouă cale de revizuire – atunci când hotărârea de condamnare nu este semnată de judecătorul care a participat la soluționarea cauzei.

Nu se consideră infracțiune refuzul de a face declarații prin care persoana se autoincriminează și nici simpla divergență de mărturii într-un proces, dacă nu există alte probe directe care să arate caracterul mincinos al mărturiei.