Summitul Kim-Trump: moment istoric sau show TV?

Kim a obținut ceea ce tatăl și bunicul său nu au reușit: să discute direct cu președintele Statelor Unite, cu steagurile americane și nord-coreene în spatele lor.

Foto: Getty Images

Ceea ce la un moment dat părea imposibil a devenit realitate. Întâlnirea dintre Donald Trump și Kim Jong-un chiar a avut loc, marți, la Singapore. Cei doi lideri au semnat un document comun, în care liderul nord-coreean se angajează la o „denuclearizare completă a peninsulei coreene”.

La puține ore după încheierea reuniunii, agenția France-Presse a publicat textul acordului.

„Președintele Trump și președintele Kim Jong-un au avut un schimb de opinii complet, aprofundat și sincer cu privire la probleme referitoare la stabilirea unor relații între Statele Unite și RPDC (Republica Populară Democratică Coreea, numele oficial al Coreei de Nord ) și edificarea unui regim de pace solid și durabil în peninsula coreeană. Președintele Trump s-a angajat să furnizeze garanții de securitate RPDC, iar președintele Kim Jong-un și-a reafirmat angajamentul ferm și de nezdruncinat față de denuclearizarea completă a peninsulei coreene.

Convinși (de faptul)  că stabilirea unor noi relații (între)  Statele Unite și RPDC va contribui la pacea și prosperitatea peninsulei coreene și lumii și recunoscând că stabilirea unei încrederi reciproce poate promova denuclearizarea peninsulei coreene, președintele Trump și președintele Kim Jong-un declară:

  1. Statele Unite și RPDC se angajează să stabilească noi relații între Statele Unite și RPDC, conform dorinței de pace și prosperitate a popoarelor celor două țări.
  2. Statele Unite și RPDC își vor uni eforturile pentru a construi un regim de pace durabil și stabil în peninsula coreeană.
  3. Reafirmând Declarația de la Panmunjom din 27 aprilie 2018 (publicată în cadrul summitului intercoreean), RPDC se angajează să acționeze în vederea denuclearizării complete a peninsulei coreene.
  4. Statele Unite și RPDC se angajează la găsirea rămășițelor prizonierilor de război și celor dați dispăruți în luptă, inclusiv la repatrierea imediată a celor care sunt deja identificate.

Recunoscând că summitul Statele Unite/RPDC, primul din istorie, este un eveniment de mare importanță, un reper prin faptul că dă pagina unor decenii de tensiuni și ostilități între cele două țări și anunță un viitor nou, președintele Trump și președintele Kim Kong-un se angajează să pună în aplicare prevederile acestei declarații comune în mod exhaustiv.

Statele Unite și RPDC se angajează să organizeze cât mai curând posibil o continuare a negocierilor prin secretarul de stat Mike Pompeo și un omolog de rang înalt din RPDC, pentru a pune în aplicare rezultatele summitului Statele Unite/RPDC.

Președintele Donald Trump și președintele Kim Jong-un s-au angajat să coopereze în vederea dezvoltării unor noi relații între Statele Unite și RPDC și promovarea păcii, prosperității și securității peninsulei coreene și lumii.”

Și de aici încep semnele de întrebare…

Textul acordului conține însă puțini pași concreți, alții decât decizia de a organiza negocieri ulterioare. Documentul nu oferă vreo indicație privind modul în care principiile vor putea fi transpuse în practică. Și nici nu face referiri precise cu privire la tipul și cantitățile de arme cuprinse în înțelegere.

De asemenea, nici nu menționează cine va supraveghea dezmembrarea arsenalului nuclear, verificarea acestei dezmembrări și inspecțiile viitoare.

Va fi, oare, chemată Agenția Internațională pentru Energie Atomică? Sau Statele Unite se vor ocupa de majoritatea operațiunilor? În sfârșit, ce garanții există că statul totalitar, care până acum și-a încălcat toate angajamentele, va trece de această dată la sentimente mai bune?

Cu toate acestea, întâlnirea are o semnificație politică importantă. Mai întâi de toate, pentru că liderii a două națiuni dușmane chiar au reușit să se așeze la masa discuțiilor.

Donald Trump a reușit să joace rolul de om de stat și de negociator responsabil. Și aceasta cu puțin timp înainte de alegerile cruciale din noiembrie 2018, când o jumătate din locurile camerelor legislative americane vor fi puse în joc. După o jumătate de mandat plină de controverse, alegerile vor arăta în ce măsură Donald Trump a fost chiar candidatul potrivit pentru Casa Albă. În acest context, Trump a marcat puncte importante.

De partea cealaltă, Kim a obținut ceea ce tatăl și bunicul său nu au reușit: să discute direct cu președintele Statelor Unite, cu steagurile americane și nord-coreene în spatele lor. A fost, fără îndoială, momentul de vârf al diplomației nord-coreene, de la armistițiul din 1953, care a separat peninsula în două state rivale.

Provocările lui Kim

Acum, în mod paradoxal, provocarea pentru Kim este mai degrabă de natură internă.

La Phenian, presa oficială evoca deschiderea unui nou capitol din istoria Coreei comuniste.

Pare că propagandiștii regimului au pus la cale o nouă strategie, sugerând că marele lider ar vrea să se axeze de aici înainte mai degrabă pe dezvoltarea economică decât pe multiplicarea testelor nucleare și pe politica de amenințare.

Propagandiștii regimului au acum dificila misiune de a pregăti populația pentru un dialog cu un stat considerat până acum agresor. Și asta de decenii încoace, în campanii de o extremă intensitate. Practic, orice nord-coreean este educat încă din leagăn în spiritul dușmăniei față de SUA.

Dar provocările pentru regimul Kim nu se opresc aici. Întrebarea este dacă regimul totalitar nord-coreean este cu adevărat interesat în dezvoltarea economică a țării, ceea ce ar presupune, inevitabil, investiții străine și o anumită deschidere spre lume.

Dar nu cumva, într-un asemenea scenariu, populația nord-coreeană, despre care, în realitate, cunoaștem atât de puține lucruri, va cere mai mult, și mai mult, obligând regimul să facă tot mai multe concesii? Ne-am putea imagina, în acest caz, o „primăvară” nord-coreeană? Și nu cumva aceasta, după un început entuziasmant, va fi de natură să destabilizeze întreaga regiune? Ce va spune China într-o asemenea situație? Dar Rusia?

Kim Jong-un este un lider totalitar și adesea extravagant, dar nu un nebun. În mod sigur, el nu poate ignora modul în care au sfârșit lideri precum Saddam Hussein sau Gaddafi, care la un moment dat au ajuns la înțelegeri cu Occidentul. Asta nu i-a scutit de la un sfârșit tragic. Până unde va putea merge, așadar, cu deschiderea regimul totalitar de la Phenian?

Și dacă, totuși, sub impresia succesului diplomatic de la Singapore, tânărul lider nord-coreean va reuși să asigure supraviețuirea dinastiei, prin implementarea modelului chinez al puterii politice pe viață, în paralel cu asigurarea pentru o bună parte a populației a iluziei unui stil de viață occidental?

Comentarii

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele