Răsare Luna roșie

Ediția tipărită| Lideri
12 ianuarie 2019

ACUM O SUTĂ de ani, un val de proteste studențești a răvășit marile orașe ale Chinei. Disperați să răstoarne un secol de declin, liderii Mișcării din 4 Mai au vrut să renunțe la confucianism și să importe dinamismul din Occident. Crearea unei Chine moderne avea să vină înrolându-i, susțineau ei, pe „Domnul Știință” și pe „Domnul Democrație.”

Azi, țara pe care studenții din mișcarea 4 Mai voiau să o construiască este angajată mai mult decât oricând în urmărirea măreției naționale. Alunizarea navetei spațiale a Chinei pe partea ascunsă a Lunii, pe 3 ianuarie, prima pentru o țară, a fost un semn al ambiției sale în ascensiune. Liderii de azi resping însă ideea că Domnul Știință poate să stea în compania Domnului Democrație. Dimpotrivă, Președintele Xi Jinping contează pe posibilitatea de a utiliza cercetarea de vârf în contextul în care Partidul Comunist își întărește pumnul de fier în care ține politica. Dată fiind rivalitatea crescândă dintre China și America, mulți din Occident se tem că el va reuși să facă asta.

Nu avem cum să ne îndoim de determinarea lui Xi. Știința modernă depinde de bani, de instituții și de o grămadă de creiere. Parțial datorită faptului că guvernul său poate să le comande pe toate cele trei, China urcă în clasificările privind performanțele științifice, așa cum arată investigațiile noastre. Beijingul a cheltuit multe miliarde de dolari pe mașini care să detecteze materia întunecată și particulele neutrino, precum și pe multe institute care se ocupă de toate, de la știința genoamelor și comunicarea cuantică la energia regenerabilă și materialele avansate. O analiză a 17,2 milioane de lucrări din 2013-2018, efectuată de editura japoneză Nikkei și editura științifică Elsevier, a descoperit că din China vine mai mult decât din orice altă țară în 23 din 30 cele mai complicate domenii, cum sunt bateriile cu ioni de sodiu și analiza prin activarea neuronilor. Calitatea cercetărilor americane a rămas mai înaltă, dar China a prins trenul din urmă, contribuind cu 11% din cele mai influente lucrări în perioada 2014-2016.

Atât de mare este presiunea pe oamenii de știință chinezi, să facă descoperiri, încât unii pun scopul înaintea mijloacelor. Anul trecut, He Jiankui, un profesor universitar din Shenzhen, a editat genomii embrionilor fără să țină cont cum trebuia de destinul lor post-partum – sau de cel al copiilor pe care aceștia ar putea urma să îi aibă. Se crede că oamenii de știință chinezi care se ocupă de inteligența artificială (AI) își perfecționează, nesupravegheați, algoritmii pe date culese de la cetățenii chinezi. În 2007, China a testat o armă spațială pe unul dintre sateliții săi meteorologici, lăsând pe orbite deșeuri spațiale mortale. Furtul de proprietate intelectuală este în floare.

Perspectiva tot mai apropiată a unei Chine dominatoare, care încalcă regulile și bazată pe tehnologia de vârf, îi alarmează pe politicienii occidentali, și nu doar din cauza noilor tipuri de arme pe care le va dezvolta. Guvernele autoritare au o istorie de a folosi știința pentru a-și oprima propriul popor. China desfășoară deja tehnologii AI, cum este recunoașterea facială, pentru a-și monitoriza populația în timp real. Lumea exterioară ar putea să considere că o Chină care se ocupă de dezvoltarea genetică AI autonomă sau de geo-inginerie este extrem de înfricoșătoare.

Aceste temeri sunt justificate. O supraputere științifică învelită în dictatura unui singur partid este realmente intimidantă. Efectele puterii științifice crescânde a Chinei nu țintesc însă toate în aceeași direcție.

În primul rând, știința chinezească este mai mult decât despre arme și oprimare. De la baterii mai bune și noi tratamente pentru boli la descoperiri fundamentale despre, să zicem, materia întunecată, lumea are mult de câștigat din eforturile Chinei.

În plus, nu este clar dacă Xi are dreptate. Dacă cercetarea chineză va ajunge să conducă realmente într-un domeniu anume, atunci știința ar putea să schimbe China de o manieră la care el nu se așteaptă.

Xi vorbește despre știință și tehnologie ca despre un proiect național. Totuși, în majoritatea cercetărilor științifice, șovinismul este un handicap. Priceperea, ideile bune și creativitatea nu respectă frontierele naționale. Cercetarea se face în echipe în care pot fi implicați zeci de oameni de știință. Lucrările publicate te duc doar până într-un punct: conferințele și întâlnirile față în față sunt esențiale pentru a înțelege subtilitățile a ceea ce fac toți ceilalți. Există concurență, desigur; cercetările militare și comerciale trebuie să rămână secrete. Dar știința pură prosperă prin colaborare și schimb.

Asta le dă oamenilor de știință chinezi un stimulent pentru a respecta regulile internaționale – pentru că prin asta cercetătorii săi vor putea obține acces la cele mai bune conferințe, laboratoare și publicații, conștienți că știința neetică diminuează puterea soft a Chinei. Editarea genelor făcută de He poate să intre în istorie nu doar pentru încălcarea eticii, dar și pentru condamnarea furioasă pe care a primit-o din partea colegilor săi chinezi și amenințarea cu pedepse din partea autorităților. Distrugerea satelitului din 2007 a provocat indignare în China. Nu s-a repetat.

Întrebarea cea mai grea este cum se reflectă asta în ceea ce-l privește pe Domnul Democrație. Nimic nu spune că oamenii de știință cei mai buni trebuie să creadă în libertatea politică. Și totuși, gândirea critică, scepticismul, empirismul și contactul frecvent cu colegii din străinătate îi amenință pe autoritari, care supraviețuiesc controlând ceea ce spun și gândesc oamenii. Rusia sovietică a încercat să rezolve această contradicție dându-le privilegii oamenilor de știință, dar izolându-i pe mulți în orașe închise.

China nu va putea să îngrădească în acest fel elita sa științifică, aflată în creștere rapidă. Deși mulți cercetători vor fi satisfăcuți doar cu libertatea lor academică, e suficient ca un număr mic să caute o exprimare de sine mai largă și să provoace astfel probleme Partidului Comunist. Gândiți-vă la Andrei Zaharov, care a pus la punct bomba cu hidrogen rusească și care a devenit mai târziu un disident sovietic; sau la Fang Lizhi, un astrofizician care i-a inspirat pe studenții care au condus protestele din Piața Tiananmen din 1989. Când versiunea oficială a realității a fost obosită și stâlcită, ambii s-au ridicat ca niște căutători ai adevărului. Asta le-a dat o autoritate morală imensă.

Unii din Occident pot să se simtă amenințați de avansul Chinei în știință și de aceea vor să îi țină la distanță pe cercetătorii chinezi. Asta ar fi înțelept pentru știința armamentelor și cercetările comerciale, unde mecanisme elaborate de păstrare a secretului există deja și ar putea fi întărite. Dar să extinzi strategia de ținere la distanță în cazul cercetărilor obișnuite ar fi contraproductiv. Colaborarea este cea mai bună cale de a asigura că știința chinezească este responsabilă și transparentă. Ea ar putea chiar să îl promoveze pe următorul Fang.

Oricât de greu ar fi de imaginat, Xi ar putea, în cele din urmă, să se confrunte cu o alegere mult mai dificilă: să se mulțumească cu rămânerea în urmă sau să le dea oamenilor săi de știință libertatea de care au nevoie și să riște consecințele. În acest sens, el conduce cel mai mare experiment dintre toate.

Acest articol a apărut în secțiunea Lideri din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Răsare Luna roșie”