Ediția tipărită | Finanțe și economie

20 septembrie 2018

MARIO DRAGHI, șeful Băncii Centrale Europene (BCE), este un vorbitor șlefuit, clar și direct. Totuși, a fost un moment după ședința de politică monetară a băncii, pe 13 septembrie, când a fost în mod necaracteristic de vag. Întrebat cum ar putea BCE să recicleze veniturile de la obligațiunile ajunse la termen odată ce își va încheia programul de cumpărare de obligațiuni, el a spus că problema nu s-a pus. „Nici măcar nu am discutat când vom discuta asta.” Poate la întrunirea din noiembrie. Sau din decembrie. Oricum, va fi curând.

O mare parte din ce fac băncile centrale este acum telegrafiat mult în avans. În ciuda absurdităților ocazionale, legate de emiterea de „indicații prospective” (forward guidance) minuțioase, Federal Reserve, BCE și alții i-au învățat pe investitori să știe când să se aștepte la o creștere a dobânzilor. Într-adevăr, urmărirea băncilor centrale nu se mai referă doar la indicii despre momentul introducerii schimbărilor de rate de dobândă sau despre planurile de cumpărare sau vânzare de obligațiuni. S-a atins un plan mai elevat, în care declarațiile oficialilor de la băncile centrale sunt analizate pentru a găsi semne despre ce ar putea spune curând despre ceea ce ar putea face la un moment dat.

Este, așadar, o surpriză că indicațiile prospective au avut consecințe pentru piețele valutare care aproape că nu au fost sesizate. În China, politicile se pot schimba fără prea multe avertismente anterioare. Așa că atunci când yuanul se mișcă, asta aduce vești rare – despre cererea de valută, despre China și, prin extensie, despre economia mondială. Din ce în ce mai mult, yuanul este cel care dă formă pieței valutare.

Mai este mult până să devină o deviză globală. Yuanul nu a făcut pași mari ca deviză comercială sau de rezervă. Dolarul este încă rege. Din cele 5 trilioane de dolari care se tranzacționează zilnic pe piețele valutare, dolarul este de o parte a schimbului în aproape nouă din zece tranzacții. Petrolul este cotat în dolari. Obligațiunile emise de țări și de firmele globalizate sunt cel mai probabil în dolari, dacă nu sunt emise în moneda țării de baștină. Și dolarii reprezintă două treimi din rezervele valutare. Yuanul de-abia se înregistrează.

China are un profil înalt de importator și exportator. Ea este cel mai mare partener comercial pentru aproape fiecare țară de pe planetă. Dar comerțul pe care îl domină este evaluat, facturat și reglementat mai ales în moneda Americii. Într-adevăr, importanța exporturilor pentru economia Chinei era atât de mare încât, până de curând, valoarea yuanului era strâns fixată de dolar.

Off the peg

Dar acum nu mai este așa. Din august 2015, yuanul a fost gestionat deschis prin referință la un coș mare de valute. În principiu, s-a făcut asta pentru ca valoarea yuanului să reflecte mai bine forțele economice. În practică, asta permite pur și simplu ca yuanul să se miște pe o scară mai largă față de dolar, spune Mansoor Mohi-uddin de la NatWest Markets. Chiar și asta are limite. Dacă yuanul se întărește prea repede, va afecta exporturile Chinei. Dacă slăbește prea mult, datoria în dolari a firmelor chineze va deveni mai oneroasă. O scădere bruscă ar putea da naștere la temeri de devalorizare și fuga de capital.

Totuși, într-o privință, influența yuanului se resimte din ce în ce mai mult. Aproape imediat ce i s-a permit yuanului să floteze un pic mai liber, monedele economiilor care fac mult comerț cu China au început să se miște în tandem cu el. Rata de schimb euro-dolar, pe pildă, a urmat îndeaproape schimbările recente ale ratei dolar-yuan (vezi graficul). Când yuanul a scăzut față de dolar în 2016, euro a scăzut la un minim de 1,05 dolari. Când yuanul a urcat anul trecut, a urcat și euro. Această mișcare în tandem nu este probabil o coincidentă, spune Kit Juckes de la Société Générale, deoarece monedele celorlalți mari parteneri comerciali ai Chinei urmează același tipar. Când yuanul se mișcă în sus sau în jos, alte valute îl urmează.

Grafic
Vânând dragonul
$ la euro Yuan la euro Scară inversă

Aceste mișcări dau mărturie despre acea „soft power” a Chinei pe piața valutară, spune Juckes. În mare parte, China datorează această putere importanței sale în comerțul mondial. Dar ea este sporită de cămașa de forță a indicațiilor prospective pe care o poartă oficialii de la băncile centrale din alte locuri. Transparența lor poate fi aproape comică, așa cum arată comentariile lui Draghi. Prin contrast, se știe puțin despre planurile Chinei. O mișcare a yuanului este un mare semnal.

Trebuie ținut cont acum de tracțiunea Chinei, când ne gândim la perspectivele pentru piețele valutare. O prognoză tipică pe termen lung pentru euro este de 1,30 dolari, cu aproape 10% mai mult decât se tranzacționează acum. Această prognoză este aproape de estimările parității la puterea de cumpărare a euro, rata de schimb care ar face ca prețul unui coș de produse să fie același în Europa și în America. Pare o rată naturală spre care să graviteze euro. Dar îi va veni greu să atingă acel nivel, dacă decidenții politici din China nu îi permit yuanului să crească în raport cu dolarul. Și cine poate spune cu siguranță că vor face asta?

Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „The yuan show”