Adoptată în anul 2014, legea care le-a dat dreptul străinilor să cumpere terenuri agricole în România a stârnit vii controverse, numeroase voci cerând modificarea acesteia. Politicienii români nu s-au grăbit însă să aducă modificări și, sub pretextul că UE ne-a cerut să vindem pământul străinilor, au amânat o decizie în acest sens, deși țări precum Ungaria și Bulgaria luau deja măsuri. Așa se face că, la patru ani de la adoptarea în forma contestată, modificările așteptate nu au intrat încă în vigoare, trecând doar de Senat (prima cameră). Acestea vizează în primul rând dreptul de preemțiune la cumpărarea terenurilor. În textul de lege propus de inițiatori, se precizează că „în vederea consolidării pieței funciare românești, măsurile preconizate a fi aplicate prin prezentul proiect de lege vizează: stabilirea ordinii de preempțiune astfel: coproprietari și rude până la gradul I; arendași; statul român prin Agenția Domeniilor Statului și proprietari de terenuri agricole vecini”. Un amendament propus de parlamentarii UDMR vizează schimbarea ordinii preemptorilor la cumpărare, vecinii urmând să fie înaintea statului. Potrivit reprezentanților Ministerului Agriculturii, terenul nu poate fi înstrăinat timp de 15 ani, conform proiectului legislativ, pentru a se evita specula. Dar de ce nu au reușit proprietarii români de terenuri să-și valorifice pământul și au ajuns să-l vândă la prețuri uneori derizorii străinilor? Lipsa capitalului și a forței de muncă, dar și îmbătrânirea populației de la sate sunt doar câteva dintre motivele care au dus la înstrăinarea pământului.

PE despre concentrarea terenurilor agricole: un fenomen alarmant

Îngrijorarea pe tema tranzacțiilor cu terenuri agricole nu există doar în România. Un Raport al Parlamentului European (PE) din martie 2017 subliniază că vânzarea terenurilor agricole a devenit o problemă la nivelul UE, în special în țări precum România, Bulgaria și Ungaria, dar și țări precum Germania, Italia sau Spania se confruntă cu o concentrare a terenurilor agricole, PE considerând acest fenomen drept „alarmant”. Îngrijorarea PE este legată în primul rând de concentrarea unor suprafețe considerabile de teren agricol în mâna unor entități cum sunt fondurile de investiții. Raportul PE invocă și o decizie a Curții Constituționale a Germaniei care încă din anul 1967 a emis o hotărâre potrivit căreia „comerțul cu terenuri agricole nu ar trebui să fie la fel de liber ca și comerțul cu alte forme de capital, deoarece terenurile și solul nu pot fi multiplicate și sunt indispensabile, iar o ordine juridică și socială echitabilă impune să se țină seama în mai mare măsură de interesul public în cazul solului decât în cazul oricăror alte proprietăți”.

PE subliniază că „solul este, totodată, expus unei duble amenințări, pe de o parte din cauza pierderii de terenuri agricole ca urmare a impermeabilizării solului, a urbanizării, a turismului, a proiectelor de infrastructură, a schimbării destinației și a împăduririi și a extinderii deșertificării cauzate de schimbările climatice și, pe de altă parte, din cauza concentrării terenurilor în mâna exploatațiilor agricole mari și a investitorilor din afara sectorului agricol; întrucât, în același timp, este responsabilitatea autorităților să controleze și să limiteze pierderea de terenuri agricole ca urmare a acestor activități”, se arată în Raport.

Aproape 50% din terenurile din România, deținute de străini

Un studiu realizat de Transnational Institute pentru Comisia de Agricultură din cadrul CE, în 2015, atrăgea atenția asupra fenomenului de „acaparare” a terenurilor agricole din Europa de Est de către cetățeni străini din afara UE, analizând, totodată, și cât teren a fost cumpărat de cetățeni ai UE, dar din alte țări decât acelea în care se află terenurile.

Potrivit studiului (în care se menționează că România nu are date oficiale despre acest fenomen, autorii folosind date obținute din diverse alte surse), în jur de 20-30% din terenul arabil al țării aparține cetățenilor străini din UE, în timp ce alte 10% aparțin unor persoane rezidente în alte state decât cele UE. Altfel spus, din estimările Transnational Institute, aproximativ 5,3 milioane de hectare (40% din aproximativ 13,3 milioane de hectare) erau la acea dată exploatate de străini.

„Cea mai mare fermă din România aparținea, la momentul realizării studiului, companiei libaneze Maria Group și se întindea pe 65.000 de hectare. Având propriul port și depozit de cereale, grupul exportă carne și cereale în special în Orientul Mijlociu și Africa de Est”, se arată în raport.

Motivând că își diversifică portofoliul și grupurile bancare, fondurile de pensii și marii jucători europeni de pe piața asigurărilor au devenit în ultimii ani interesați de pământurile arabile din estul Europei, inclusiv din România. După criza financiară din 2008, aceștia au creat fonduri de investiții specializate care operează prin filiale locale și care cumpără teren pentru a-l arenda mai departe pe perioade limitate de timp. Este cazul Rabo Farm Europe Fund, un vehicul investițional de 315 milioane de euro deținut de grupul olandez Rabobank și care operează în Polonia și România prin intermediul a 14, respectiv 3 companii înregistrate național. Rabo Farm Europe Fund cumpără teren cu ajutorul unor intermediari locali, pentru a-l arenda ulterior unor fermieri sau antreprenori din țara respectivă. „Investitorilor în aceste fonduri li se promite un profit de 8-9% pe an, urmare a creșterii prețurilor la terenuri”, se arată în raport.

Totodată, italienii de la Generali, actori importanți pe piața europeană a asigurărilor, dețin 4.500 de hectare în vestul României printr-o subsidiară locală.

Studiul vorbește și despre efectele acestui fenomen asupra economiei locale. Creșterea numărului de astfel de exploatații duce la creșterea numărului de șomeri din agricultură, dar și a celor care pleacă din țară pentru a-și găsi un loc de muncă.

„Acest mod de a face agricultură se bazează pe monoculturi, folosirea intensivă a produselor chimice și a medicamentelor (uz veterinar) în mod preventiv. Efectele apar nu numai asupra mediului și animalelor, cât și asupra ratei șomajului din mediul rural. Aceasta întrucât în astfel de exploatații se lucrează cu foarte puțini oameni. În Europa există o corelație între scăderea numărului unităților de producție și numărul de oameni angajați în agricultură. (…) Noul val de investitori străini, coroborat cu fuziunile dintre marile corporații nu fac altceva decât să crească viteza cu care oamenii din mediul rural pleacă peste granițe pentru a-și găsi un loc de muncă”, se mai precizează în raport.