Minciuna, manipularea faptelor și a interpretării lor, demagogia au făcut dintotdeauna parte din arsenalul retoric al politicienilor. Nu al tuturor: au fost, sunt și nu e cazul să ne îndoim că vor continua să fie prezenți pe scenă și oameni integri. Dar cinstea, corectitudinea, fără abateri, conduita morală ireproșabilă nu prea au cum să constituie regula, căci… politicienii sunt obligați să promită, să obțină voturile cetățenilor, să câștige alegeri, să ajungă la putere! Altfel, angajamentul lor în viața publică n-are sens: nu poți contribui substanțial la gestionarea comunității decât dacă guvernezi. În sistemele democratice e important și rolul opoziției, dar majoritățile parlamentare decid, impun echipele executive și gestionează treburile comunităților așa cum vor, așa cum cred că e mai bine.

Distorsionarea realității, a adevărului poate fi mai mare sau mai mică, mai gravă ori mai puțin vinovată. Regulile jocului le impun – spuneam – politicienilor să vină în fața electoratului cu promisiuni, să pluseze. Însă cât, până unde?! Dacă nu exagerează, dacă au argumente credibile, estimările optimiste ale candidaților și ale partidelor pot fi rezonabile: nu se vor îndeplini integral, însă câștigătorii își vor aplica în linii mari proiectele anunțate. Problemele apar atunci când în cursă intră competitori dispuși să mintă grosier, să promită marea cu sarea, să creeze iluzii completamente nefondate. Oamenii raționali, cu bun-simț și cu spirit critic, mai ales dacă, stabili financiarmente, materialmente, o duc de la binișor în sus, nu se lasă păcăliți, resping fantasmagoriile și nu-i cred pe cuvânt pe farsori, dar alți cetățeni se dovedesc mai vulnerabili: când îți merge rău sau trăiești modest, fără perspective mai luminoase, și apare cineva care-ți promite că, dacă-l votezi pe el, asupra ta se va revărsa cornul abundenței, parcă-parcă ți-ar veni să-l crezi, îți dorești din tot sufletul să fie așa cum spune și, chiar dacă ți-a mai rămas un dram de înțelepciune, măcar speri că poate-poate, cine știe, se mai petrec și miracole, nu-i așa?!

Pe de altă parte, demagogii de pretutindeni speculează temele negative, fac profeții negre, anunță mari orori iminente, catastrofe, Apocalipsa. Firește, au la îndemână și soluția: ni se prezintă ei înșiși ca salvatori, ne garantează că ne vor proteja de toate relele, numai să-i alegem!

Vremurile sunt acum tulburi, deci tocmai bune pentru asemenea pescuitori dezinteresați de apele limpezi. Atentatele teroriste au devenit din 2001 încoace, după atacurile asupra Turnurilor Gemene din New York și Pentagonului, o amenințare permanentă pentru întregul spațiu euro-american și nu numai. Criza financiară declanșată peste Ocean în toamna lui 2007, propagată după un an în Europa și în întreaga lume, a slăbit sistemele bancare și economiile naționale, a generat șomaj și temeri pentru ziua de mâine. Focarele de conflict, în special Siria, și zonele sărace ale lumii au produs valuri de migrație către Occident. Cooperantă circa două decenii după dezintegrarea Uniunii Sovietice, Rusia a devenit ostilă, a intervenit militar în Ucraina, a anexat Crimeea, a influențat de la distanță scrutine din Statele Unite, posibil și din alte state, poate și votul pentru retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Toate – în timp ce globalizarea avansează galopant, persoanele, imaginile, ideile circulă intens pe planetă, rețeaua virtuală asigură interconectarea generalizată, permițând difuzarea ultrarapidă a informațiilor, fără limite și fără filtre de calitate, și încurajând consumismul hipermediatic, predispus la tabloidism.

Pe scurt, societățile contemporane, reunite nu într-un „sat global” (sintagma propusă cândva de către Marshall McLuhan), ci în megalopolisul planetar în care am ajuns să trăim, oferă câmp larg de exprimare oricui vrea să se facă auzit, și bine-, și – mai ales – rău-intenționat. Angoasele și traumele actualității slăbesc rezistența la minciuni, la manipulări, la demagogie. Discursurile politice alarmiste proliferează pe toate meridianele. Și pe al nostru. Cuplate cu promisiuni mirobolante, care pot smulge câteva procente suplimentare la urne, cât să câștigi la mustață niște alegeri și să poți apoi guverna în interes propriu, sfidând societatea și bunul-simț, ignorând regulile democrației, încălcându-le fără scrupule…