Daniel Suciu: Contestațiile nu vor mai întârzia proiectele

17
2 minute de lectură

Vicepremierul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat astăzi, la Timișoara, că Legea achizițiilor publice va fi modificată, astfel încât constructorii să poată demara lucrări chiar în condițiile în care contestațiile la licitații nu au fost soluționate, relatează Mediafax.

Vicepremierul Daniel Suciu se află astăzi în județul Timiș, pentru a vizita mai multe obiective. Suciu a vizitat stadionul „Dan Păltinișanu“ din Timișoara, unde a anunțat că acesta va fi demolat, iar în locul lui va fi realizat altul nou.

Întrebat de un jurnalist dacă nu ar fi o soluție demolarea stadionului după ce proiectul mai avansează, având în vedere că există situații în care contestațiile la licitații întârzie anumite proiecte, ministrul Dezvoltării Regionale a declarat că se pregătește modificarea Legii achizițiilor publice, astfel încât acest lucru să nu se mai întâmple.

„Da, aveți dreptate cu licitațiile, știți foarte bine ce s-a întâmplat la Cazinoul din Constanța, este exact în aceeași situație după trei licitații. Dar trebuie să o spun la fel de direct că pregătim, am pregătit să intrăm în ședința de Guvern de săptămâna aceasta sau de săptămâna viitoare, cu o modificare radicală la Legea achizițiilor publice, astfel încât piedici să nu se mai întâmple. Contestațiile la licitații întârzie foarte mult unele proiecte. După 30 de zile, indiferent dacă există sau nu contestații, constructorul desemnat va demara lucrările, iar, ulterior, dacă în instanță firma care a contestat are câștig de cauză, va fi despăgubit, dar nu la valoarea întregii investiții, ci la valoarea profitului pe care ar fi putut să-l obțină. De asemenea, acest prejudiciu nu va constitui prejudiciu la bugetul de stat“, a declarat Daniel Suciu.

După vizita la stadionul „Dan Păltinișanu“ din Timișoara, ministrul Dezvoltării Regionale a vizitat mai multe obiective finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, în comuna Dumbrăvița.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele