Fritzi fericiți
Ediția Tipărită | Europa – 9 februarie 2019 | VECHTA
„ESTE IMPORTANT să înțelegi mintea porcilor și a găinilor”, spune Bernd Meerpohl, în timp ce ne arată produsele companiei sale. Big Dutchman (Marele olandez), firma pe care o conduce, face mașinării sofisticate, unități de locuințe și instrumente software, cu nume ca Maestrul Cursului de Ouă, și Marea Plasă de la Fermă, care sunt menite să îi ajute pe fermieri să obțină randamente mai bune de la animalele lor. Aceste inovații au crescut vânzările de 27 de ori în termeni reali din 1985, la €960milioane, anul trecut. Asemenea succese înseamnă că localnicii ambițioși din Vechta, orășelul din nord-vestul Germaniei unde se află firma Marele Olandez, pot să găsească adesea satisfacție profesională, fără să trebuiască să plece de acasă. În orășelul Lohne, din apropiere, Tanja Sprehe, manager de vânzări digitale la Pöppelmann, un producător de obiecte de plastic de calitate, credea că nu se va mai întoarce niciodată acolo, după ce și-a clădit o carieră la Hamburg. Dar cerințele vieții de familie au adus-o înapoi. Acum, că are o slujbă bună și bucurându-se de plăcerile vieții dintr-un mic oraș, singurul lucru care îi lipsește din viața ei anterioară sunt sushi buni.
În timp ce democrațiile din întreg Occidentul își fac probleme legate de regiunile în descreștere, care se depopulează, și de politicile radicale pe care le pot genera, Vechta, cu o populație de 33.000 de locuitori, oferă o lecție diferită. „Problema noastră”, spune primarul Helmut Gels, „este că nu avem probleme.” Rata natalității este extraordinar de mare, conform standardelor germane, iar orașul a crescut în ultimele decenii. Firme familiale de succes precum Marele Olandez și Pöppelmann angajează generații de localnici, precum și sute de ucenici și sprijină alte mii de locuri de muncă via furnizorii lor. Angajatorii din Vechta chiar întrevăd o rază de lumină în încetinirea economică a Germaniei. O piață mai slabă a muncii ar putea să îi ajute să găsească muncitorii calificați de care au nevoie – șomajul local este de doar 3,7% – și să contribuie la moderarea salariilor, care, spune Meerpohl, „au scăpat de sub control”.
G
Dacă Vechta nu este tipică, ea e departe de a fi unică. Pöppelmann (cu o forță de muncă locală de 2.100 de oameni) și Big Dutchman (Marele Olandez) (900) sunt doi dintre „campionii ascunși” ai Germaniei, un termen inventat în anii 1990 de Hermann Simon, un profesor universitar devenit consultant, pentru nenumăratele firme obscure, micuțe, dar cu performanțe de talie mondială ale Germaniei. Spre deosebire de companiile de servicii de calitate, care beneficiază de efectele de rețea și de masele de talente din marile orașe, manufacturierii specializați se găsesc adesea în locuri de care nu ați auzit: cel puțin două treimi din campionii ascunși sunt în localități cu populație sub 50.000 de locuitori și sunt împrăștiați în întreaga Germanie (vezi harta). Succesul lor poate să explice proporția relativ înaltă a producției manufacturiere în forța de muncă germană și ritmul lent al declinului său (vezi graficul). Germania este și descentralizată din punct de vedere politic, ceea ce, conform lui Philip McCann de la Universitatea din Sheffield, ține inegalitatea sub control. Iar în timp ce tipurile mai creative se adună în orașe, oamenii de știință și inginerii țin în viață orașele mici din zonele bogate. „Pot să rămân aici toată viața”, spune entuziast Michael Fabich, un tânăr lucrător în producție la o firmă locală de produse de băcănie.
H
Descentralizarea atenuează o sursă de nemulțumiri care îi afectează pe unii dintre vecinii Germaniei. În Franța, revolta gilets jaunes („Vestele galbene”) părea la început să fie despre nemulțumirile micilor orașe împotriva orașelor mari, unde s-au concentrat oportunitățile economice. Potrivit lui Andrés Rodriguez-Pose, profesor de geografie economică la LSE, Ile-de-France (care cuprinde Parisul) a fost singura regiune franceză cu o creștere peste medie între 1990 și 2014. Nu doar că gilets jaunes au fost lăsați de căruță, dar ei se simțeau și disprețuiți de câștigătorii globalizării, întruchipați în semeața și distanta figură a lui Emmanuel Macron.
Germania nu ar trebui să se considere imună la astfel de probleme, spune Marcel Fratzscher de la Institutul German pentru Cercetări Economice. În spatele cifrelor strălucitoare despre angajarea forței de muncă, se află o inegalitate crescândă și un mare sector cu salarii mici, alimentat de o lungă perioadă de limitare a salariilor. Germania a câștigat mai mult din globalizare decât a pierdut; poți vedea asta în parcul logistic al lui Big Dutchman (Marele Olandez), plin de colete destinate pentru Senegal și Chile. Dar regiunile care s-au specializat în produse mai ieftine, precum ceramica și textilele, cum sunt Franconia Superioară sau părți din Palatinat, au fost înghițite de importurile ieftine din anii 1990. Politica poate lovi și local: guvernul ar putea să fie nevoit să cheltuiască 40 de miliarde € pentru compensații în regiunile afectate de recenta sa decizie de a renunța la extracția de lignit.
Totuși, nu există vreo paralelă evidentă în Germania și Franța nesigură, „periferică” a gilets jaunes. Campionii ascunși creează locuri de muncă și oportunități departe de marile orașe, limitând scurgerea de creiere. Politicienii locali răspund mai bine la cererile alegătorilor decât președinții jupiterieni din capitalele îndepărtate. În zonele cu probleme, sistemul constituțional consfințit al Germaniei de transferuri fiscale între state poate să rotunjească laturile mai aspre ale globalizării. Jens Südekum, economist la Universitatea Heinrich Heine din Düsseldorf, calculează că, în 2010, asemenea plăți au fost echivalentul a 12,4% din veniturile fiscale totale ale Germaniei. Orașe precum Duisburg și Essen, din valea Ruhrului postindustrială, au evitat ravagiile dezindustrializării pe care le-au resimțit Midwest-ul american sau regiunea Pas-de-Calais din nordul Franței, care este acum fieful Adunării Naționale conduse de Marine Le Pen. Părți comparabile ale Germaniei nu au luat o turnură populistă similară. Într-adevăr, cercetătorii nu găsesc vreo corelație clară între sprijinul pentru AfD și dificultățile economice.
Marele semnal de alarmă este fosta Germanie de Est. În ciuda succeselor unor domenii izolate, precum optica, doar o porțiune infimă din campionii ascunși ai lui Simon se găsesc în Est. După reunificare, vânzarea masivă a industriilor, mai ales către investitori occidentali, i-a lăsat pe estici cu ceea ce Südekum numește „o percepție adâncă a faptului că au fost înșelați”, care dăinuie și azi. Partidele extremiste au cele mai bune scoruri în cele cinci landuri din Est. Dresda și Chemnitz au fost centrul unor proteste ale unor bande violente.
În plus, tendințele care disting Germania de omologii ei industrializați nu sunt imitabile. Automatizarea va reduce proporția industriei manufacturiere din forța de muncă, iar marii producători auto germani par prost pregătiți pentru schimbarea pe care o produc conducerea automată și vehiculele electrice. În ciuda succesului campionilor ascunși, urbanizarea continuă în ritm susținut, așa cum o indică prețurile în spirală ale imobiliarului din marile orașe. Vechta își păstrează localnicii, dar e greu să atragă talente noi, când e la concurență cu Berlinul.
Acest articol a apărut în secțiunea Europa din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Germania întinde iubirea”