De ce „votul cu picioarele” este mai eficient decât un buletin de vot

Când votezi cu picioarele

86
10 minute de lectură

Dacă se mișcă, oamenii pot să aleagă tipul de societate în care trăiesc

Foto: Getty Images / Guliver

ATUNCI CÂND UN alegător introduce un vot în urnă, alegerea sa nu îi va afecta probabil viața. Dacă votează cu picioarele, are o șansă bună să își schimbe viața în mod dramatic, remarcă Ilya Somin de la Universitatea „George Mason”, autorul cărții în curs de tipărire „Free to Move” (Liber să te miști). Să luăm cazul lui Edinson Infante, un venezuelean care face poșete din bancnote, pe care le pliază și le lipește una de alta. Un singur tub de ruj băgat într-una dintre poșetele sale valorează mult mai mult decât maldărul de bolivari din care a fost făcută. Din acest motiv, Infante a emigrat.

El nu putea să supraviețuiască în Venezuela, o dictatură socialistă. Așa că s-a mutat în Columbia, țara vecină rezonabil de bine condusă, unde își vinde produsele artistice pe stradă. Acum câștigă suficient ca să plătească chiria, să mănânce cum se cuvine și să îi trimită alimente acasă mamei sale. El zice că se simte liber în Columbia. Poate să se plimbe fără teamă și își poate permite plăceri ocazionale, precum caramelele.

Din 2014, 4,6 milioane de venezueleni au votat cu picioarele împotriva regimului violent și corupt al lui Nicolás Maduro – o șeptime din populație. Într-o țară în care alegerile sunt măsluite, singurul mod în care pot găsi un guvern mai bun este să se ducă să caute unul.

A vota cu picioarele poate să se producă pe orice distanță și din multe motive. O persoană poate să se mute din Congo în Botswana pentru a avea un guvern mai bun sau de la New York în Florida pentru impozite mai mici și climă mai blândă. Cei care votează cu picioarele sunt cel mai adesea mai bine informați decât cei care își exercită votul. Un vot nu va afecta probabil rezultatul unor alegeri, așa că orele petrecute analizând politicile fiecărui candidat sunt probabil irosite. Prin contrast, atunci când emigrezi, o alegere informată aduce dividende uriașe, iar una ignorantă poate provoca un dezastru.

Dacă oamenilor li s-ar permite să voteze liber cu picioarele, ei ar avea mai multe alegeri în privința tipului de societate în care trăiesc. Un homosexual ar putea alege să plece din Iran, unde iubirea sa este pedepsită cu moartea, și să se mute în Uruguay, unde s-ar putea căsători. Un saudit tradițional ar putea alege să rămână în Arabia Saudită, unde pietatea islamică este aplicată și femeile sunt ținute la locul lor. Soțiile sale ar putea prefera să se mute în Canada, unde ar fi libere să divorțeze de el. Cele mai mari câștiguri pentru votul cu picioarele le revin adesea grupurilor defavorizate, cum sunt minoritățile etnice și sexuale și femeile.

Distanțele pe care sunt gata să le parcurgă cei care votează cu picioarele pot sugera cât de mari pot fi beneficiile. Emmanuel, de pildă, a părăsit Gabonul pentru că nu le protejează pe tinerele ca ea de violența sexuală. Tatăl ei o abuza. Atunci când a aflat mama ei, a dat vina pe Emmanuel, a bătut-o, i-a aruncat hainele în stradă și a dat-o afară din casă.

Este destul de greu să reclami un delict sexual într-o democrație bogată, unde poliția este antrenată să trateze alegațiile cu sensibilitate. În Gabon, polițiștii sunt la fel de înspăimântători ca și criminalii. Emmanuel nu a văzut nicio șansă să i se facă dreptate, așa că atunci când un prieten i-a oferit un bilet de avion către Turcia, a plecat. De acolo, în stare avansată de graviditate, s-a îmbarcat pe o navă precară cu destinația Grecia. Acum e la Atena și lucrează la o organizație caritabilă pentru refugiați, Melissa Network, sperând să poată deveni secretară în domeniul medical. Ea spune că se simte în siguranță în Grecia: „Aici există drepturile omului”.

O îngrijorare despre votul cu picioarele este că ar putea să întârzie reformele în locurile de unde pleacă imigranții. Dacă aceia care se opun cel mai tare dictaturii din Venezuela au plecat, cine i se va mai opune? Este o temere rezonabilă. Atunci când minoritățile etnice fug ca să scape de rele tratamente, plecarea lor i-ar putea într-adevăr răsplăti pe cei care îi chinuie. De pildă, un politician poate să încerce să atragă voturile propriului său trib stârnind animozitatea împotriva altuia, astfel făcând ca grupul incriminat să plece din circumscripția sa electorală, ușurându-i câștigarea unor noi alegeri.

Cu toate acestea, votul cu picioarele poate să și accelereze reformele. Disidenții găsesc adesea siguranța în străinătate. Exilații au jucat un mare rol în doborârea apartheidului în Africa de Sud, și sunt azi cei mai vocali critici ai regimurilor autoritare din China și Coreea de Nord. Însăși posibilitatea ieșirii poate să influențeze modul în care sunt conduse societățile. Dacă plătitorii de taxe pot să se miște, guvernele trebuie să guverneze mai bine ca să evite să îi piardă. Atunci când cetățenii statelor închise, comuniste din Europa de Est, au avut voie să se îndrepte spre Vest și să guste din fructele capitalismului, la finele anilor ’80, imperiul sovietic s-a dovedit că este un eșec și s-a prăbușit. Imigranții stimulează adesea reformele în țara de baștină, găsind idei bune în străinătate și aducându-le sau trimițându-le înapoi. Deschiderea economică de succes a Indiei din anii ’90 a fost generată de observația că indienii prosperau oriunde, cu excepția Indiei.

Argumentele pentru permiterea unei libertăți mai mari de mișcare sunt în parte economice. Emigranții din țările sărace spre cele bogate ar putea să își sporească veniturile în mod colectiv cu zeci de trilioane de dolari. Pentru această oportunitate, ei ar fi cu siguranță de acord să își împărtășească unele beneficii cu alegătorii din țările bogate care i-au primit. Dat fiind faptul că perturbarea economică provocată de imigrație este modestă, un guvern cu imaginație, cu politici inteligente (veniți la muncă, nu vă bazați pe asistența socială) ar putea ridica nivelul de trai general.

Dar asta este doar jumătate din poveste. Societățile liberale, democratice, capitaliste au multe defecte, dar și mari virtuți: pace, libertate, toleranță și o cultură care încurajează inovația. Calea cea mai simplă de a răspândi aceste virtuți este de a lăsa mai mulți oameni să vină acolo. De fiecare dată când un imigrant fuge de o dictatură într-o democrație, libertatea globală crește un pic. De fiecare dată când cineva părăsește o cleptocrație pentru un stat unde legile sunt mai respectate, umanitatea este ceva mai bine guvernată. De fiecare dată când o femeie pleacă dintr-o țară unde cuvântul ei valorează mai puțin decât cel al unui bărbat, sexismul global scade cu un milimetru sau doi. Migrația este, de aceea, o problemă profund morală.

Cu cât mai mult își va deschide Occidentul porțile, cu atât mai bogat și mai puternic va fi peste 50 de ani.

Țările bogate au de ales. Ele îmbătrânesc. Fără imigrație, populațiile lor vor începe curând să scadă, dacă nu au început deja. Ele pot să aleagă să se piardă treptat într-o obscuritate confortabilă. Sau pot să recruteze cu încredere talente de peste tot, invitând mințile sclipitoare și mâinile harnice să le ajute să construiască o Australie mai mare, o Americă mai mare sau chiar o Japonie mai mare.

Fumează-ți pipa și pune asta înăuntru

Cu cât Occidentul își deschide mai mult porțile, cu atât mai bogat și mai puternic va fi peste 50 de ani. Într-adevăr, pe măsură ce populația lumii se stabilizează și scade, ponderea în lume a fiecărei țări va depinde mai mult și mai mult de faptul dacă oamenii vor să trăiască acolo. Acesta este unul dintre marile avantaje pe care îl au democrațiile bogate asupra dictaturilor naționaliste, cum este China. Ținând cont de tendințele actuale, majoritatea îl vor risipi.

Imigranții potențiali urmăresc știrile. Cei mai inteligenți au opțiuni și vor evita locurile unde consideră că poate nu vor fi tratați bine. Deja, chinezii deștepți se întreabă dacă vor fi bine primiți în America, unul dintre motivele pentru care numărul noilor studenți străini de acolo a scăzut cu 7% în 2017-2018. Indienii mintoși s-au plictisit de așteptarea interminabilă pentru o carte verde. Unii renunță și merg în alte părți.

Uma Kanekar, un specialist indian în IT foarte bine cotat, a plecat în Canada după un deceniu în Statele Unite așteptând în van o carte verde. Ultima picătură a fost când a realizat că fiica sa Disha, o studentă la colegiu, care locuise în New Jersey de la vârsta de șase ani, ar putea fi trimisă înapoi în India la împlinirea vârstei de 21 de ani, nemaifiind acoperită de viza temporară de muncă a mamei ei. Canada le-a oferit rezidență permanentă tuturor membrilor familiei, în opt luni. „E așa de bine să fii într-o țară de care simți că aparții”, spune Disha.

În ciuda demagogiei furioase în privința imigrației, există speranță. În pofida (sau din cauza) lui Trump, mai mulți americani spun azi că imigrația ar trebui să crească, față de numărul celor care sunt de părere să ar trebui redusă, conform unui sondaj Pew. Majoritățile din Spania, Canada și Japonia sprijină menținerea fluxurilor de imigranți la același nivel sau sporirea lor. Majoritatea grecilor, italienilor și rușilor, nu. Asta este. Țările pot avea politici diferite. Multe vor construi ziduri. Dacă nu vor pune porți bine proiectate în ele, vor ajunge mai sărace, mai slabe și mai monotone. ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele