Vestea că judecătorul Valeriu Tercea s-a pensionat a înfiorat asociația victimelor de la „Colectiv”. Dosarul care tot trenează din 2016 în instanță, odată cu pensionarea judecătorului, se reia de la zero. În tot acest răstimp, cele trei dosare care fuseseră întocmite pentru a afla care sunt vinovații pentru incendiul care a curmat viața a 64 de tineri în toamna lui 2015 nu înaintaseră cine știe ce.
Exista un dosar pentru autoritățile din administrație, care au dat aprobarea pentru funcționarea clubului, între care și fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone. De asemenea, încă un dosar pentru patronii clubului și un al treilea pentru artificierii care erau responsabili pentru gestionarea scânteii de la care a pornit sinistrul. Abia în ultima vreme toate cele trei dosare se contopiseră, însă ieșirea la pensie a lui Valeriu Tercea înseamnă că vinovații nu vor plăti prea curând.
În tragedia de la Colectiv nu există niciun dosar care să ancheteze felul în care au murit tinerii care supraviețuiseră flăcărilor din club. Pentru ei, infernul a început abia după ce au scăpat din flăcări. Din cei 64 de morți, doar 27 au plecat dincolo în noaptea sinistrului. Restul celor 37 de suflete au îndurat lupta cu infecțiile din spitalele românești și i-au devenit victimă. Dacă îl adăugăm și pe tânărul care s-a sinucis anul trecut pentru că nu a putut îndura trauma, bilanțul ajunge la 38 de supraviețuitori uciși de neputința și indiferența noastră.
Ce lecții și-a făcut sistemul nostru spitalicesc după Colectiv? Răspunsul poate fi aflat și din drama petrecută zilele acestea, când doi bărbați care reparau un tablou electric din apropierea complexului Rovinari au fost arși prin electrocutare. Au fost aduși la București, unul, în stare foarte gravă, cu SMURD-ul, iar celălalt cu ambulanța. Ajunși în Mecca sistemului spitalicesc din România, s-a constatat că nu avem nici locuri, nici condiții pentru a îngriji doi oameni. A trebuit să se mobilizeze un parlamentar, care a fost activ și în timpul tragediei de la Colectiv, Pavel Popescu, și o angajată a Parlamentului European, Ramona Strugariu, pentru ca ambele victime ale accidentului de muncă să beneficieze de cea mai bună asistență medicală. În Belgia. Au obținut aprobarea de la Grand Hospital de Charleroi, însă a trebuit să mai treacă aproape 24 de ore până când autoritățile române să-și dea acceptul pentru transportul special – cu un avion militar.
La trei ani de la tragedia din Colectiv, spitalele românești nu i-au putut ajuta. Spitalul de Arși din București, unitatea specializată pe care o are România, a fost închis în vara anului 2016, mai exact secția de terapie intensivă. După șapte luni, în 2017, a fost redeschis. Cu panglici. Statul a cheltuit 250.000 de lei pentru a zugrăvi spitalul, pentru zece paturi și sipete noi, pentru o instalație de filtrare a apei. Și atât. Aceasta este armura cu care sistemul nostru spitalicesc a înzestrat locul în care infecțiile nosocomiale au omorât 37 de tineri DUPĂ Colectiv. Cu vopsea proaspătă și apă filtrată, cu paturi curate să stârpești virusurile și bacteriile care și-au găsit adăpost în fiecare celulă a acelui spital.
Tot la trei ani de la sinistra întâmplare, secția de arși de la Spitalul Floreasca stă ferecată. 8 milioane de lei s-au cheltuit din 2014 până în 2015 pentru dotarea unei unități despre care se spunea că e salvatoare în cazurile grave. De fapt, este vorba despre o cameră barometrică care a fost cumpărată la suprapreț, care nici acum nu a fost desigilată. Iar medicii nu au fost trimiși nici azi să învețe cum s-o folosească. Este vorba și despre instalația de aer condiționat care nici azi nu a fost, la rându-i, pusă în priză. DNA a făcut un dosar, pentru medicul responsabil de „modernizare”, Ioan Lascăr, pentru directorul spitalului și pentru firma care a beneficiat de contractele acordate preferențial – Gemedica, apropiată de fostul primar Sorin Oprescu. În toamna anului trecut, dosarul a plecat în instanță, iar inculpaților li s-a pus sechestru pe avere. Dar secția este tot nefuncțională. Nimeni dintre cei cu autoritate în țara asta nu a pus în priză aparatele în valoare de 8 milioane de euro, fie și cu panglici, cu interviuri pe la televiziuni și reclamă cât încape.
Supraviețuitorii de la Colectiv, reuniți într-o asociație din care cei mai mulți membri sunt părinții copiilor morți sau ai celor care încă fac operații cu transplant de piele, vorbesc tot mai neîncrezători. Tratamentele înseamnă creme scumpe și nenumărate operații. Tratamentele costă aproape 100.000 de euro anual pentru fiecare pacient. Iar transplantul de piele este cel mai adesea asigurat de medicii din Belgia și Austria, pentru că acolo nu sunt bacterii ucigașe. Sau sunt ținute sub control. Statul român eliberează cu țârâita fondurile necesare tratamentelor, pe câteva luni, cel mai rar pe un an. Iar până la deplina vindecare se vorbește și de 10-15 ani de alifii și transplanturi. Terapia psihologică este un lux pentru supraviețuitorii din Colectiv. Tatăl unui băiat ars în octombrie 2015 povestea cum li s-a acordat doar o lună după tragedie asistență psihologică de-a valma, cu câte 4-5 supraviețuitori la o ședință de o oră. Apoi, nimic.
De trei ani, când vine toamna, toată patria respiră în ritmul emoțiilor care ne-au zguduit în 2015. Retrăim un șoc posttraumatic și ne gândim la drama celor rămași, la chinurile celor plecați. Nu depășim contemplarea dezastrului și nu cerem niciodată mai mult decât ni se oferă. Ne amăgim cu realizările unui program de guvernare care promite un spital republican cu peste 2.000 de paturi și 30 de clinici și 8 spitale regionale. Pe hârtie, spitalele acestea există. Dar prezentarea realizărilor Vioricăi Dăncilă, la 6 luni de la preluarea guvernării, nu suflă o vorbă despre cele 9 spitale noi și nici despre stârpirea bacteriilor. Zero. Nici măcar o vorbă despre modernizarea spitalelor ălora care există, în care mizeria acoperă boala celor năpăstuiți și resemnarea noastră, a tuturor. De la zero!