„Recuperarea” unui excepțional artist experimental: Decebal Scriba

Chiar dacă Bucureștiul nu are probabil mai mult de 10-15 galerii de artă cu activitate consistentă, nu lipsesc niciodată expozițiile de mare calitate.

164
8 minute de lectură

Muzeele de artă, cu sediile lor generoase și beneficiind de personal specializat, sunt întotdeauna angajate în mari proiecte expoziționale. Pe suprafețe mult mai înguste, uneori liliputane, galeriile – fie ale Uniunii Artiștilor Plastici, fie girate de primării sau de alte instituții de stat, fie private – lucrează la scara mai mică a „personalelor” de etapă sau a inițiativelor de grup, a asocierilor tematice ori de alte feluri, fără să poată aspira la desfășurări ample. Nu înseamnă că ofertele lor nu sunt interesante, dimpotrivă: conectate prin definiție la „viul” creativității vizuale, galeriile au un avantaj real față de muzeele „patrimoniale”; pe deasupra, cine-i mic e – nu-i așa?! – mai mobil, mai dinamic! Încât, chiar dacă Bucureștiul are mult prea puține galerii, probabil nu mai mult de 10-15 cu activitate consistentă, cu programe realmente competitive (altfel, la cea mai recentă ediție a Nopții Albe a Galeriilor au participat 73 de locații vizitabile permanent sau temporar), nu lipsesc niciodată expozițiile de mare calitate. Uneori, ingeniozitatea și subtilitatea propunerilor artistice și curatoriale „biruie” limitele, reușind să comprime proiecte de mare amplitudine, „arhivându-le” în varii formule sau trimițând „metonimic” – pars pro toto! – către ansamblurile care n-au cum să încapă în spații modeste. Iată-le – totuși – foarte „încăpătoare”!

Un minunat exemplu recent: expoziția Nori de memorie a lui Decebal Scriba, de la Galeria Anca Poterașu (9 mai-30 iunie; curator: Ami Barak; titlul – anunțat în englezește, epidemie răspândită galopant în ultimii ani în lumea „globalistă” a artelor vizuale: Memory Clouds; gazda numindu-se oficialmente – cum altfel? – …„Anca Poterașu Gallery”!). Mic set de lucrări din intervalul 1971-1990, „flash”-uri evocatoare ale căutărilor unui artist de un radicalism „avangardist” uimitor și astăzi.

Cunoscut în mediile artistice bucureștene încă din anii 1970 (născut în 1944; a absolvit Institutul de Arte Plastice din București în 1973), Decebal Scriba n-a abdicat o clipă de la condiția „nealiniată” pe care și-o asumase de bunăvoie: experimentalist pur-sânge, a refuzat tehnicile tradiționale, clasice, nu și-a căutat un „stil” propriu în care să deseneze, să picteze sau să modeleze, optând – în schimb – pentru o multitudine de mijloace de expresie neconvenționale, fără preocupări de carieră, de „afirmare”, expunând, până la stabilirea sa în Franța, doar în asocieri colective, obligatoriu novatoare, fără „personale”. A împins atare atitudine până la inițierea proiectului privat house pARTy, la domiciliul său și al soției, artistă și ea, Nadina Scriba, cu două etape, în 1987 și 1988: succesiuni de performance-uri vizual-corporale, ale lor și ale câtorva colegi consonanți, fără public, filmate și păstrate pentru rulaje ulterioare.

Din 2015 încoace a început „recuperarea” acestui excepțional artist experimental. A expus seturi întregi de lucrări din anii ’70-’80 în primele sale expoziții personale, în 2015 în București, la Victoria Art Center, și în 2017 la Timișoara, la Galeria Calina. În același an și-n aceeași urbe, în cadrul bienalei Art Encounters, o sală din Muzeul de Artă local i-a fost dedicată. A fost reluat în 2017 proiectul său colectiv Situație și concept din 1974, acum mult extins, sub genericul trecut la plural: Situații și concepte. Iar videourile house pARTy au fost expuse în 2015 la Galeria tranzit.ro din București, iar în 2016 a fost editată o carte despre întreaga acțiune.

Norii de memorie de la Galeria Anca Poterașu au contribuit meritoriu la această „recuperare”, puținele lucrări selectate schițând eficient contururile unei personalități și ale unei acțiuni creative esențiale pentru redefinirea artelor vizuale în postmodernitate. Decebal Scriba și-a bazat explorările pe destructurări și permutări de imagini, ba chiar și de litere, de limbaj textual, a investigat lumea din jur prin decupaje, oglindiri și suprapuneri documentate fotografic, a intervenit el însuși în cadru, „înscenând” și performând. Din toate s-a regăsit câte ceva în expoziția „metonimică” de acum: Semne trasate pe nisipul din Parcul Cișmigiu; imaginile în care poartă pe cap un coif de carton care-i acoperă rizibil-„represiv” ochii, nasul și gura (la anul 1976, când regimul comunist mai avea înainte peste un deceniu de vigilență…); fotogramele în care stă ascuns după o coloană și o îmbrățișează, lăsând vederii și obiectivului doar brațele împreunate în mai multe feluri, închipuind alte Semne ironic-„oculte”; panoul pe care a colecționat conștiincios cutiuțe, sârme, petice de plumb; literele „A” din multe „z”-uri mici și „Z” din „a”-uri, „împletind” extremele alfabetului și ale comunicării; cuvântul „APĂ” scris din linii de gelatină cu aspect lichid, în deplină „ilustrare” grafică a elementului, într-o omologie tautologică, de comicărie bufă; și mai erau prezente în expoziție câteva dintre proiectele de inserție în cadru a unor cioburi și „fâșii” de oglinzi care au participat la alăturări de imagini directe și reflectate, în rafinate „colaje” de realități de ranguri diferite, prime și mediate, astfel încât marea, cerul, norii au acceptat încastrarea unor eșantioane de sol ferm, de nisip și de stânci recuperate prin oglindire din spatele subiectului-declanșator, autor de fotografie-plus-fotografie-în-fotografie, cu toate sofisticăriile implicite.

Un experimentalist cu idei este – așadar – Decebal Scriba, excepțional precursor al „artei conceptuale” care a proliferat în zilele noastre. Eticheta, justificată în puține cazuri, s-a transformat într-un pseudoconcept salvator pentru tot felul de propuneri „alternative”, de găselnițe căznite, de cacealmale explicate doct, înlocuitoare ale talentului și ale expresivității. În ce-l privește pe Decebal Scriba, el aparține categoriei restrânse a „conceptualiștilor” de mare calitate. Curajul gesturilor riscante se sprijină în cazul său pe reflecția profundă și pe subtilitatea ideilor traduse în concretețea enunțurilor artistice. „Recuperare” – deci – salutară.

În loc de epilog: La Anca Poterașu – minihan cu artă!

Ocazia e tocmai bună pentru o descriere a locului, a galeriei, a doua girată de Anca Poterașu. Prima, plasată undeva în spatele Liceului Gheorghe Șincai, într-o ramificație din Calea Șerban-Vodă, s-a numit Little Yellow și a găzduit importante expoziții ale unor – de pildă – Gheorghe Rasovszky sau Dumitru Gorzo. Galeria preia numele fondatoarei și se mută în mai 2011 pe Strada Plantelor nr. 58, nu departe de Foișorul de Foc.

Locul e foarte pitoresc. Imobilul, construit către sfârșitul secolului al XIX-lea, a fost un minihan cu cămăruțe înșirate la parter și la etaj. De afară, casa e inexpresivă, tencuită tern, și nu-i bănui dispunerea în patrulater, în jurul unei minicurți interioare ascunse trecătorilor, cu câțiva arbori și cu fațade… lambrisate (cele interne, adică!). Clădirea e împărțită în tronsoane, cu acces prin uși separate, din loc în loc. La început, galeria a dispus aici de o singură încăpere (plus biroul de deasupra – și scara abruptă de lemn dintre ele!). Au fost expuneri memorabile semnate de Teodor Graur, de Călin Dan, de același Gheorghe Rasovszky sau de mai junii Nicu Ilfoveanu și Daniel Djamo. De câțiva ani s-a mai adăugat un tronson mai lărguț, cu încă o cameră mică la parter și două mai mari sus, plus culoarul destul de lung, permițând în succesiunea sălilor discursuri mai elaborate, cum au fost cele propuse din nou de Călin Dan, de Aurora Király, de Róbert Köteles, de Olivia Mihălțianu, de o serie de autori foarte tineri. A fost organizată și o delicată expoziție in memoriam Doina Simionescu. Într-un mic spațiu suplimentar, cucerit și mai de curând, sunt primiți artiști „în rezidență”, călători și ei, asemeni celor de altădată, drept care, ținând cont și de numele gazdei de azi, vine de la sine și referința sadoveniană: ne aflăm – după cum se vede – într-un nou „han al Ancuței”! „Rezidentă” a fost în lunile mai-iunie turcoaica Orit Ishay, care și-a prezentat rezultatele în galerie imediat după Norii de memorie ai lui Decebal Scriba, excepționalul artist despre care a fost vorba mai devreme, înaintea acestei mici schițe de decor galeristic…

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele