Despre deşteptul prost şi prostul deştept

314
5 minute de lectură

Prostia e un fenomen greu de definit. Deși exemple sunt cu ghiotura la orice colț, e dificil să teoretizezi o așa categorie complexă. Prostia nu e ignoranță. Dacă ar fi așa, 99 la sută din populație ar fi proastă. Prostia nu e nici deficiență de înțelegere. Câți oameni pricep ce se întâmplă la acceleratorul de particule de la Geneva? Nici ăia care l-au creat nu par să înțeleagă total fenomenul. Prostia e prilej de reflecție profundă, cu mult mai ofertant decât inteligența. Inteligentul are o doză de închistare și o suficiență periculoasă. Inteligentul deștept scapă prin umor. Inteligentul prost devine mai prost decât prostul însuși.

Vreau să analizez în continuare, spre o sumară explicare, versurile unei cunoscute manele a anilor 90. „Nu sunt prost, dar nici deștept/Sunt ca orice om./Mi-ai făcut o rană-n piept/Nici noaptea nu pot să dorm./Mă duc la biserică/Și te-oi blestema,/Să plângă și mama ta/Cum a plâns măicuța mea.”

Observăm imediat că autorul anonim e de sex masculin și că a fost părăsit de iubită. Suferă cumplit, atât de tare, încât s-a plâns și la mă-sa, care și aia s-a pus pe bocit. Orbit de durere, găsește ca ultimă soluție să se ducă la biserică și s-o blesteme pe infidelă în așa măsură încât și mama nenorocitei să plângă aidoma mamei sale. Deși pare elucubrant, e ușor de priceput transferul către mame a dramei amoroase comune petrecute. Extragerea din problemă a subiectului ca și cum n-ar fi eroul principal e hilară. Românii au și vorba „decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-ta”. Deducem că noi în principal rezistăm bine la tragediile care ni se întâmplă în viață. Problema sunt mamele. Ele plâng din te miri ce. Ca să le protejăm, facem tot soiul de lucruri bizare, inclusiv acatiste profilactice date la biserică sau anihilarea adversarului care ar putea s-o facă pe una dintre mame să bocească.

O luăm de la început. Aserțiunea e mai mult decât clară. Nu sunt prost, dar nici deștept. Cele două adjective, fiind antonime, nu ne rămâne decât varianta de mijloc. Aici există o logică. Un om poate să nu fie nici prost, nici deștept. E mediocru. Dar în context, afirmația e irelevantă. Ce vrea autorul să comunice e suferința, rana din piept, pe care i-a făcut-o o anumită doamnă cu care obișnuia să-și petreacă timpul până la momentul rupturii. Ce importanță are dacă el e deștept sau prost? Și deștepții, şi proştii pot fi răniți în piept de dudui fie ele proaste, fie mintoase.

Motivul pentru care e părăsit nu ne e dezvăluit. Dar, citind atent, îl putem descoperi. Autorul spune: nici noaptea nu pot să dorm. Folosirea conjuncţiei copulative nici, cu valoare adverbială în context, ne arată că poetul obişnuia să doarmă nu numai noaptea, cum de altfel dorm toţi oamenii normali care nu lucrează în schimbul trei. Ci şi ziua. Fapt care ne obligă să ne întrebăm când mai muncea ca să-şi câştige traiul zilnic? Când mai avea timp şi de iubita lui? Rezultă de aici că omul dormea foarte mult, nu se ocupa de doamna şi nici nu aducea bani în casă. Motiv destul de solid ca femeia să-l părăsească şi să caute pe altul care doarme mai puţin.

Trecem peste răzbunarea stupidă cu mersul la biserică în scop de blestem. Care n-are o finalitate precisă. E extrem de improbabil ca Dumnezeu să dea curs rugăminţii tânărului doar ca s-o facă pe mama iubitei necredincioase să plângă. Băiatul putea să găsească o altă metodă de răzbunare. De pildă, să se afişeze cu o altă tipă, mult mai frumoasă decât precedenta.

Partea filosofică stă în prima frază. Nu sunt prost, dar nici deştept. Un om deştept nu are de ce să ţină să sublinieze că nu e prost. El ştie că nu e prost şi, cel mai probabil, şi cei care-l cunosc şi-au dat seama că nu e. Cu prostul e altă daravelă. Nu sunt prost, ne informează prostul. Aici, oamenii deştepţi intră în alertă. Dacă nu e prost, înseamnă că e deştept, deci e un posibil competitor. Dar nici deştept, ne linişteşte prostul, cu o oarecare inteligenţă primitivă. Aaa! Nu e nici deştept, deci nu e cazul să ne ambalăm.

Un om inteligent se îmbată ori de câte ori este obligat să-și petreacă timpul alături de proști. Spunea marele scriitor american Ernest Hemingway. Zicerea lui e uşor idioată. Nimeni nu e obligat să stea mereu alături de proşti. Sigur, Hemingway se îmbăta şi când nu avea proşti prin preajmă. În plus, nu există atâţia proşti pe lume încât să te facă să devii un alcoolic depresiv. La un moment dat, când băutura nu l-a mai ajutat să scape de proşti, s-a împuşcat. Deci cum e Hemingway, prost sau deştept? E greu de spus. Chiar şi pentru un om ca mine. Care nu e prost.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele