Despre diversitate și feminism

7 minute de lectură

Suntem diferiți. Ne-am născut diferiți – diferențe de gen, de culoare, de vârstă, de orientări sexuale – sau am făcut alegeri – religie, credințe, cunoștințe în diferite domenii. Majoritatea oamenilor dintr-o categorie tinde să facă regulile și să le impună și minorității, chiar dacă ele nu pot fi aplicate, întocmai, tuturor. Secolul 20 a adus schimbări serioase în abordarea celor diferiți de majoritate, născându-se astfel conceptul de diversitate. Am început să înțelegem că particularitățile fiecăruia sunt de folos societății și că este mai înțelept să folosim diferențele decât să le corectăm forțat. Dintre toate formele de diversitate, diferențele de gen rămân cele mai surprinzătoare și mai greu de explicat.

Anul acesta, am petrecut Ziua Internațională a Femeii în Bahrain, ca speaker la o conferință pe tema diversității și incluziunii. Faptul că în Orientul Mijlociu se discută despre feminism și despre drepturile femeilor este un uriaș pas înainte, chiar dacă mai e drum extrem de lung până să putem spune că femeile și bărbații au același tratament și același statut social. Am discutat deschis cu participanți, femei și bărbați, din țările din zonă despre echilibrul între viața profesională și cea de familie, despre diferențele de salarizare între femei și bărbați, despre rolul cotelor de gen stabilite de anumite instituții, despre femeile-lider etc.

Femeile, „puține e la minte”, nu aveau drept de vot

Absurdul și tirania se lăfăie pe sofaua cea mare și luxoasă. Dornici de a-și păstra puterea absolută asupra a tot ce mișcă, bărbații decid că femeile nu ar fi cetățeni și, ca atare, nu au drepturi cetățenești. Dar să nu uităm că femeile au căpătat drept de vot abia în secolul trecut, Finlanda fiind prima țară care a introdus votul universal, în 1906. Toți cetățenii finlandezi aveau drept egal de vot, indiferent de vârstă, gen, clasă socială sau rasă. Drepturi depline de vot au introdus Danemarca și Islanda în 1915, Anglia și Germania în 1918, SUA în 1920, România în 1938 și Franța în 1944, iar Kuweit în 2005. În secolul al 18-lea, Suedia permite femeilor să facă parte din structurile organizaționale locale. Sfârșitul secolului XX aduce mai multe femei în sferele de putere, respectiv în prim-planul politicii internaționale, dar și acelea rămân cazuri cu totul izolate. Margaret Thatcher devine premierul Marii Britanii într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic pentru țara sa. Doamna Thatcher se impune printr-un program economic dur, coerent și lipsit de ipocrizie și populism, trăsături ce urmau a se instala ușor-ușor în discursul și faptele multor politicieni. Dominația bărbaților în viața publică și politică s-a păstrat până în ziua de azi, iar impunerea unor femei în sferele de putere a rămas, mai degrabă, o curiozitate sau o anomalie.

Impunerea cotelor de gen – o măsură administrativă firească

Subiectul cotelor de gen încă suscită dezbateri, iar răuvoitorii reinterpretează aceste reguli în sensul în care femeile vor să fie promovate strict pe criteriul de gen, chiar și dacă nu sunt competente. Nimic mai fals! Cotele de gen reprezintă o măsură administrativă care încearcă să repare o anomalie. Femeile sunt mult mai puțin prezente în funcțiile de conducere și au un acces redus la servicii bine plătite. Pentru a corecta aceste anomalii, numeroase instituții, state sau companii au luat decizia de a impune un calendar de câțiva ani prin care femeile și bărbații să fie reprezentați în egală măsură în funcțiile de conducere sau în meserii mai bine cotate. În 2014, Comisia Europeană a recunoscut slaba reprezentare a femeilor în funcțiile de conducere și a propus un calendar de creștere a ponderii femeilor la nivel de management la 40% din totalul managerilor, până în 2020. La începutul deceniului curent, FMI a constatat că numai 20% dintre economiști sunt femei, în timp ce asistenții și secretarele sunt, în general, femei, și a impus un calendar de egalizare a femeilor și bărbaților economiști. Uneori, chiar și pentru aceeași muncă, femeile primesc mai puțini bani decât bărbații, din diferite motive: transparență limitată a nivelului de salarizare, lipsa networking-ului necesar, prejudecăți ale angajatorilor cu privire la nevoia femeilor de a avea mai mult timp la dispoziție, în defavoarea serviciului, pentru a se dedica familiei și treburilor gospodărești, dar și pierderea startului în „competiția” cu bărbații, ca urmare a celor doi-trei ani petrecuți de femei în afara pieței muncii când devin mame. Lipsa creșelor și a grădinițelor sau calitatea slabă a acestora sau prețurile prea mari, în comparație cu salariile, sunt alte motive care restrâng accesul femeilor pe piața muncii. Fiscalitatea, în special impozitarea progresivă pe gospodărie, este un alt motiv pentru femei să decidă să stea acasă.

Dincolo de aceste rațiuni economice, apar și abuzuri. Multe femei spun că nu au fost selectate pentru anumite posturi pentru că erau însărcinate sau pentru că au recunoscut că vor să aibă copii în următorii doi-trei ani. Acestea sunt abuzuri incredibile, dar încă prezente în mileniul al treilea. De parcă acești angajatori nu au mame, ei fiind rezultatul levitației sau rodul gândirii profunde! Tocmai de aceea, cotele de gen vin să corecteze o anomalie și, de multe ori, abuzuri ce persistă pe piața muncii chiar și în zilele noastre. Nu mică mi-a fost mirarea să aud că unii sunt nemulțumiți de introducerea acestor cote de gen pe motiv că femeile trebuie promovate numai pe criterii de competență și pregătire profesională. Corect! Dar competența nu a fost de ajuns și femei competente nu au avut acces la funcții de conducere și bine plătite din alte motive decât cele legate de pregătirea profesională. Ca și cum femeile sunt slab reprezentate în funcții de conducere pentru că nu sunt competente!

O reprezentare egală a femeilor în special în funcțiile de conducere ar duce și la o reducere a diferențelor în remunerarea femeilor și a bărbaților. În prezent, diferențele de remunerație se ridică la 23%. Cu alte cuvinte, femeile câștigă 77% din cât câștigă bărbații, pe medie. La nivelul Uniunii Europene, diferențele sunt mai mici, astfel încât în 2016, pe medie, femeile câștigă cu 16% mai puțin decât bărbații, conform datelor Eurostat din martie 2018. Cele mai mici diferențe între veniturile femeilor și cele ale bărbaților sunt în România și în Italia, de circa 5% în favoarea bărbaților, crescând până la 22% în Cehia și Germania și la 25% în Estonia. Față de 2011, aceste diferențe s-au atenuat în România, Ungaria, Spania, Austria și Belgia. Din păcate, în zece state membre ale UE diferențele de câștig au crescut, în acest top negativ aflându-se Portugalia și Slovenia. Și toate acestea, în condițiile în care, conform datelor oferite de Națiunile Unite, femeile din țările dezvoltate petrec 3,3 ore pe zi în activități neremunerate, în slujba familiei, în timp ce bărbații acordă 1,54 ore pe zi pentru acest scop. În țările în curs de dezvoltare, discrepanțele sunt și mai mari, femeile alocând peste 4 ore pe zi în activități casnice, în timp ce bărbații alocă 1,3 ore.

Departe de a fi epuizat acest subiect, trebuie spus că reducerea diferențelor de gen este un semn de progres și un factor pozitiv pentru societate. Creșterea participării femeilor în politică inclusiv prin impunerea cotelor de gen – existente în multe țări – ar putea face diferența și ar accelera rezolvarea unor probleme grave, precum violența împotriva femeilor.

Anca Dragu
Fost ministru al finanțelor publice, începând cu data de 17 noiembrie 2015, când l-a înlocuit pe Eugen Teodorovici, odată cu instalarea Guvernului Dacian Cioloș, până la 4 ianuarie 2017. Este a doua femeie Ministru al Finanțelor din istoria României.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele