Dacă n-ar fi izbucnit flagelul pestei porcine africane, am fi avut o vară oarecum calmă. Aflăm de la guvernatorul Mugur Isărescu că economia a câștigat o bătălie cu inflația, veste foarte interesantă pentru toată lumea care stă sub presiunea creditelor, de la oameni de afaceri la tineri care-și cumpără locuințe. Ultimele prognoze ale BNR risipesc, deocamdată, îngrijorarea privind creșterea dobânzilor. ROBOR, dintr-un indicator tehnic al pieței bancare, devenise vedeta știrilor economice, iar lumea tresărea în așteptarea efectului asupra ratelor lunare la bancă. Calmul este însă relativ, ne avertizează prudent Isărescu, guvernatorul confirmând de altfel că economia va încetini în acest an. Deocamdată însă, prețurile par a fi coborât, efect sezonier de vară rodnică, însă o privire aruncată în piața globală și o evaluare a specialiștilor îngrijorează. Prețurile grânelor au crescut în piețele externe, mai ales în țările europene. Și în România prețurile au crescut, deși producțiile nu au scăzut dramatic.

Revenind însă la pesta porcină africană, constatăm, cu îngrijorare, că autoritățile au subestimat pericolul și nu au acționat la timp. Explicațiile sunt multiple, de la ignorarea procedurilor sau a strategiilor de combatere a unui flagel până la lipsa banilor pentru controale, ceea ce este halucinant. E un avertisment în epopeea pestei porcine africane, anume că salariile mai mari pe care le-au primit bugetarii, inclusiv cei care lucrează în agențiile statului, trebuie să se traducă în eficiență mai mare, altfel se inflamează spiritele. În plus, extinderea flagelului și vestea că agenția statului care trebuia să organizeze verificări stricte a economisit niște milioane de lei destinați cheltuielilor pentru controale veterinare pare o secvență din filmul „merge și așa”. Iată că viața demonstrează că nu merge așa. Exemplul Bulgariei este devastator pentru lentoarea cu care ne-am mișcat noi: au finanțat și au construit rapid un gard care să blocheze intrarea mistreților, n-au așteptat să înoate până la ei și să ia măsuri ulterioare. În plus, comunicarea cu oamenii a fost dezastruoasă, nimeni nu le-a spus cum, cu cât și când vor fi despăgubiți. Nimeni nu face un inventar punctual, casă cu casă, pentru a înțelege care sunt costurile pestei porcine, nu doar pentru combinatele mari, ci pentru omul simplu, care încă mai are ceva încredere în vremelnica putere de la cârma administrației românești. Cu umor și tristețe, Vasile Ernu descrie în acest număr al revistei Reporter Global ce anume înțeleg oamenii. Uneori, teoria conspirației pare să cucerească mințile oamenilor, e mai simplu să crezi că ar complota vreo putere a industriei alimentare care să vrea să-și vândă cârnații pe la noi, fără competiția caltaboșilor locali. O impresie falsă, pe care ar trebui s-o alungăm explicându-le oamenilor care sunt pericolele și, mai ales, acoperindu-le financiar pierderea. Totul este deocamdată neclar, iar mesajele nu conțin soluții, termene și sume concrete, deocamdată. Dacă într-adevăr molima se extinde, iar costurile provocate de ea se vor amplifica, atunci de unde luăm bani? Probabil vom tăia investițiile și așa firave. Rectificarea bugetară bazată pe un artificiu statistic-matematic a fost o surpriză așteptată a verii. Se știa că bugetul nu asigura sumele necesare pentru pensii și era absolut normală rectificarea. Totuși, chestiunea pestei porcine și costurile ei necalculate ne îndeamnă la prudență în execuția bugetară. În spațiul virtual circulă însă un extras din toată povestea rectificării: cineva a observat că guvernul dă bani pentru construirea Catedralei Mântuirii, dar taie aproape aceeași sumă de la Cercetare. Descartes ar fi încântat de acest gest paradoxal. Să nu ne emoționăm, este firească susținerea statului pentru proiectul grandios al bisericii sale majoritare. Problema este alta. Cercetarea nu este doar un domeniu subfinanțat, ci și victima inocentă a exodului talentelor și al creierelor. Dacă nu vom avea strategii inteligente, alocări substanțiale de fonduri în parteneriat cu industriile interesate să aplice rezultatele, ne putem lua adio de la dezvoltarea industriei. Vom continua să finanțăm industriile din alte țări, cumpărând produsele create acolo.

Nu sunt bani nici pentru cultură, o mare greșeală într-o Europă a elitelor cultivate. Nu că n-ar fi bani – România se poate împrumuta liniștită, chiar dacă mai scump. Problema este că forțăm economia într-un moment de calm și creștere globală apăsând exclusiv pe pedala consumului. Consumul în sine nu este un lucru rău, ci dimpotrivă, iată, stimulează creșterea. Însă în ultimii ani oamenii și-au consumat doar salariile, renunțând, spre liniștea BNR, probabil, la credite de consum. Dincolo de consumul oamenilor și al afacerilor, așteptăm și investițiile statului. Uneori statul ar putea chiar economisi, reducând birocrația și umanizând relația contribuabilului cu funcționarul.