Home Actualitate Deținuții din Craiova nu mai merg la instanțele din Gorj, de teama coronavirusului

Deținuții din Craiova nu mai merg la instanțele din Gorj, de teama coronavirusului

0
Deținuții din Craiova nu mai merg la instanțele din Gorj, de teama coronavirusului
Foto: Pixabay
1 minut de lectură
Foto: Pixabay

În penitenciare sunt luate măsuri speciale de teama coronavirusului, în acest context, deținuții de la Penitenciarul Craiova care au procese la instanțele din Gorj vor fi audiați prin videoconferință.

Reprezentanții Penitenciarului Craiova anunță că în închisoare au fost luate mai multe măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii cu coronavirus. Una dintre măsuri este aceea ca deținuții care au procese la instanțele din Gorj, județ unde a fost confirmat un caz de infecție cu noul virus, să fie audiați din penitenciar, prin videoconferință.

„Cu privire la prezentarea persoanelor private de libertate din unitatea noastră la organele judiciare de pe raza județului Gorj, vă comunicăm că, în menținerea aceleiași abordări preventive cu privire la orice posibilă situație de risc, s-a solicitat Curții de Apel Craiova posibilitatea audierii acestora prin videoconferință, sens în care, la momentul prezentei, la nivelul unității, se asigură îndeplinirea tuturor procedurilor judiciare asociate persoanelor custodiate”, anunță reprezentanții Penitenciarului Craiova, într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX

Potrivit reprezentanților Penitenciarului Craiova, deținuții pot beneficia, în timpul audierii prin videoconferință, de asistența unui avocat, dar și de un interpret, dacă este cazul.

Marți, 619 persoane sunt încarcerate în Penitenciarul Craiova, conform datelor publicate de Administrația Națională a Penitenciarelor.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here