Ministerul Educaţiei Naţionale a recunoscut diploma medicului fals italian în aprilie 2018, precizând că în atestat era specificat faptul că acestuia îi este interzis să exercite profesia de medic, au precizat reprezentanții instituției, citați de Mediafax.

Conform reprezentanților Direcției de Comunicare a Ministerului Educației Naționale, Matteo Politi a solicitat în martie 2018 să-i fie recunoscută diploma, primind atestatul în luna aprilie 2018. Valentin Popa se afla atunci la conducerea ministerului.

La 22 martie 2018 a fost înregistrată la Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED) solicitarea pe numele lui Politi Matteo, cetățean italian, pentru recunoașterea unei diplome de studii universitare (medicină generală), obținută în Serbia, la Universitatea din Priștina. Politi le-a spus atunci reprezentanților ministerului că urmează să fie angajat ca asistent manager în cadrul unei firme.

În urma evaluării dosarului de recunoaștere conform metodologiilor specifice, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor a emis Atestatul de recunoaștere a studiilor în data de 11 aprilie 2018, în care se menționează recunoașterea nivelului Licență și a domeniului de studii (Sănătate), fără a se menționa specializarea (Medicină) care ar fi dat posibilitatea cetățeanului italian să solicite dreptul de exercitare a profesiei în cauză pe teritoriul României, au explicat sursele citate.

Potrivit diplomei pe care Matteo Politi a prezentat-o Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, acesta a absolvit în 2013 Universitatea din Priștina, în Kosovo. Pe diplomă se arată că acesta a studiat în Republica Serbia, în condițiile în care Republica Kosovo a devenit independentă faţă de Serbia în 2008.

Conform actului de studiu, italianul s-a înscris la studii în anul 2007 şi a studiat la Facultatea de Medicină, secţia Medicină Generală. Bărbatul ar fi terminat studiile cu media generală opt.

Falsul chirurg italian a fost reținut miercuri seară pentru 24 de ore, după ce a fost audiat de către polițiștii Secției 4 din Capitală. Acesta este suspect pentru înșelăciune și e vizat de ancheta in rem privind exercitarea fără drept a unei profesii.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele