Distribuitorii avertizează asupra apariției unor sincope în asigurarea hranei populației

163
3 minute de lectură
Foto: Agerpres / EPA

Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri (ACDBR) solicită Guvernului declararea domeniului drept sector strategic, avertizând că ar putea apărea sincope în asigurarea hranei populației, informează Mediafax.

Asociația a retrimis premierului României o petiției prin care solicită declararea distribuției de bunuri drept sector strategic, împreună cu alte sectoare economice vitale pentru populție, precum sănătatea, siguranța publică, transportul de mărfuri, industria alimentară și să creeze pachete specific sectoriale cu de măsuri de intervenție guvernamentală, în spiritul Comunicării Comisiei Uniunii Europene din 19 martie 2020 privind Cadrul temporar pentru măsurile de ajutor de stat pentru sprijinirea economiei și a Deciziile Parlamentului European din 26 martie 2020 privind răspunsul comun al UE la pandemia COVID 19.

ACDBR spune că, dacă Guvernul nu se va ridica la nivelul momentului, există un risc major de securitate alimentară, adică să apară sincope în asigurarea hranei populației. „Suntem cei care asigurăm fluxul neîntrerupt de marfă între producători și magazinele în care intră clienții finali. 44% din populația României traiește în mediul rural, unde există doar magazine aprovizionate de noi. Chiar dacă există stocuri iar producția alimentară este la capacitate 100%, aceste bunuri alimentare trebuie distribuite către marile rețele comerciale și către magazinele alimentare de proximitate. Ca și în cazul sistemului sanitar, este posibilă apariția blocajelor comercianților, ceea ce va duce imediat la disfuncții majore în asigurarea cu alimente a populației”, arată documentul.

Solicitările asociației sunt: analiza Guvernului asupra gradului de risc sectorial în economie cu incidență critică asupra populației și stabilirea sectoarelor strategice; facilitarea accesului la mijloace sanitare performante de protecție împotriva infectării cu COVID 19 pentru toți angajații din domeniile comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul; plata debitelor statului către toți operatorii economici în maximum 15 zile, cu efectuarea ulterioară a controlului legal; acordarea unor finațări nerambursabile directe de către Guvern întreprinderilor aflate în dificultate, din cauza efectelor directe sau indirecte asupra acestora generate de intervenția statului.

Asociația mai solicită achitarea în totalitate şi direct din bugetul de stat a indemnizaţiei aferente concediilor medicale pentru angajații bolnavi de coronavirus sau aflați în carantină sau autoizolare, amânarea plății tuturor obligațiilor fiscale ale tuturor contribuabililor pe perioada stării de urgență plus două luni de la încetarea acesteia, fără calcularea penalităților de întârziere, precum și suspendarea plății ratelor, a dobânzilor la credite, linii de credit și leasing-uri tuturor contribuabililor pe perioada stării de urgență plus două luni de la încetarea acesteia, fără calcularea penalităților de întârziere, fără capitalizarea dobânzii.

Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România are în componență 36 de membri, cu o cifră de afaceri de cca. 700 milioane de euro, cca. 5.500 de angajați și o flotă auto de aproximativ 3.500 de mașini. Asociația are 115.000 de clienți, asigurând distribuția tradițională a bunurilor de larg consum. ■

[adrotate group="1"]

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele