Politicienii se ceartă pe reformele legate de fondul de salvare al zonei

DUPĂ LUCRĂRILE de reparații din timpul crizei datoriilor suverane din 2009-2015, alte operațiuni de mentenanță a arhitecturii zonei euro au fost puține și lente. Țările nordice nu au vrut să își asume riscurile transfrontaliere, atâta timp cât datoriile și împrumuturile neperformante din țările sudice rămâneau mari. Acum, disputele din una din acele țări din Sud, Italia, amenință micul progres care s-a realizat.

Trei reforme sunt pe masă: întărirea Mecanismului European de Stabilitate (ESM), fondul suveran de salvare al zonei euro; realizarea unui program comun de asigurare a depunerilor pentru bănci și crearea unui buget comun al zonei euro. Pe 4 decembrie, miniștrii de finanțe au discutat planurile pentru acțiunea viitoare la acești patru „stâlpi”, care se presupune că vor fi aprobate de șefii de state pe 13 decembrie. Reuniunea lor nu a clarificat multe lucruri. Printre planurile care trebuiau încheiate era un tratat ESM revizuit, dar opoziția din a 25-a oră din partea Italiei se pare că l-a amânat până la începutul anului viitor.

Reformele planificate ale ESM includ măsuri pentru sporirea sprijinului atât pentru băncile cu probleme, cât și pentru fondurile suverane. Mecanismul va deveni o plasă de siguranță pentru fondul de rezoluție al băncilor din zonă. Au fost clarificate regulile pentru liniile sale de credit de precauție, la care pot recurge țările cu probleme înainte de a pierde accesul la piețele financiare. Și pentru a ajuta țările cu împrumuturi nesustenabile, să poată să își revină, noile contracte pentru obligațiunile guvernamentale vor conține clauze care vor face mai greu ca investitorii să blocheze restructurarea datoriilor.

Toate acestea fuseseră convenite de membri în luna iunie – inclusiv de Italia, care, date fiind uriașa sa datorie publică și economia sa împotmolită, pare să fie cel mai probabil client pentru o viitoare salvare. Dar populiștii din Liga Nordului și Mișcarea Cinci Stele (M5S) – tocmai partidele  care guvernau în luna iunie – au început să facă o campanie împotriva acestor planuri. Matteo Salvini, liderul Ligii și viceprim-ministru până ce a părăsit guvernul în septembrie, spune că nu le-a văzut, sugerând că prim-ministrul a acționat în secret.

Criticii susțin că reformele ar forța Italia să își restructureze datoriile în orice viitoare criză. Noi clauze în contractele de împrumut, spun ei, ar face ca obligațiunile să fie mai puțin atrăgătoare pentru investitori. Dar plângerile sună fals. Deși unele țări au vrut ca programele de salvare să necesite restructurarea datoriilor, spune Lorenzo Codogno, fost economist-șef al Ministerului de Finanțe italian, Italia a făcut un lobby de succes împotriva acestei condiții. Silvia Merler de la Algebris Policy & Research Forum, un grup de consultanță, spune că pașii anteriori pentru a ușura restructurarea au făcut ca obligațiunile italiene să pară mai puțin riscante pentru investitori, și nu mai riscante.

Descriind reforma ca pe un pericol pentru Italia, Salvini ar putea să țintească șansa de a marca unele puncte politice. În ce o privește, M5S ar putea să dorească să își refacă sprijinul în scădere. Dar făcând asta, ea a creat o diviziune cu actualul ei partener la guvernare, Partidul Democrat, pro UE.

Populiștii vor fie să redeschidă negocierile pe ESM, fie să câștige ceva în schimb pentru aprobarea lor. Concesiile substanțiale par însă improbabile. Redeschiderea negocierilor la un asemenea stadiu târziu ar putea chiar să îi determine pe nordici să părăsească scena.

Nu s-a înregistrat mare progres nici în privința pilonilor doi și trei. Politicienii au convenit doar să înceapă să discute despre asigurarea depunerilor bancare. Germania își târâia picioarele de mult, dar în noiembrie, ministrul său de finanțe, Olaf Scholz, a spus că ar fi de acord – dacă s-ar face o sumă de alte modificări, unele neplăcute pentru alți membri. Bugetul zonei euro este o versiune delapidată a celui care a fost inițial descris de Emmanuel Macron, președintele Franței, în 2017. Nordicii, conservatori din punct de vedere fiscal, au insistat ca el să nu poată fi folosit pentru a sprijini economiile în vremuri de recesiune și că ar trebui finanțat folosind bugetul pe șapte ani al Uniunii Europene, nu noi cheltuieli.

Bugetul UE a fost el însuși subiectul unor negocieri sinuoase timp de aproape doi ani. Cea mai recentă propunere alocă 13 miliarde de euro pentru fondul pentru zona euro – o sumă modestă de 98 milioane de euro per țară, pe an. Când va fi implementat, spun optimiștii, va putea fi consolidat. Încă o reparație de făcut, într-o grabă furibundă, când va lovi viitoarea criză.

Politicienii se ceartă pe reformele legate de fondul de salvare al zonei

DUPĂ LUCRĂRILE de reparații din timpul crizei datoriilor suverane din 2009-2015, alte operațiuni de mentenanță a arhitecturii zonei euro au fost puține și lente. Țările nordice nu au vrut să își asume riscurile transfrontaliere, atâta timp cât datoriile și împrumuturile neperformante din țările sudice rămâneau mari. Acum, disputele din una din acele țări din Sud, Italia, amenință micul progres care s-a realizat.

Trei reforme sunt pe masă: întărirea Mecanismului European de Stabilitate (ESM), fondul suveran de salvare al zonei euro; realizarea unui program comun de asigurare a depunerilor pentru bănci și crearea unui buget comun al zonei euro. Pe 4 decembrie, miniștrii de finanțe au discutat planurile pentru acțiunea viitoare la acești patru „stâlpi”, care se presupune că vor fi aprobate de șefii de state pe 13 decembrie. Reuniunea lor nu a clarificat multe lucruri. Printre planurile care trebuiau încheiate era un tratat ESM revizuit, dar opoziția din a 25-a oră din partea Italiei se pare că l-a amânat până la începutul anului viitor.

Reformele planificate ale ESM includ măsuri pentru sporirea sprijinului atât pentru băncile cu probleme, cât și pentru fondurile suverane. Mecanismul va deveni o plasă de siguranță pentru fondul de rezoluție al băncilor din zonă. Au fost clarificate regulile pentru liniile sale de credit de precauție, la care pot recurge țările cu probleme înainte de a pierde accesul la piețele financiare. Și pentru a ajuta țările cu împrumuturi nesustenabile, să poată să își revină, noile contracte pentru obligațiunile guvernamentale vor conține clauze care vor face mai greu ca investitorii să blocheze restructurarea datoriilor.

Toate acestea fuseseră convenite de membri în luna iunie – inclusiv de Italia, care, date fiind uriașa sa datorie publică și economia sa împotmolită, pare să fie cel mai probabil client pentru o viitoare salvare. Dar populiștii din Liga Nordului și Mișcarea Cinci Stele (M5S) – tocmai partidele  care guvernau în luna iunie – au început să facă o campanie împotriva acestor planuri. Matteo Salvini, liderul Ligii și viceprim-ministru până ce a părăsit guvernul în septembrie, spune că nu le-a văzut, sugerând că prim-ministrul a acționat în secret.

Criticii susțin că reformele ar forța Italia să își restructureze datoriile în orice viitoare criză. Noi clauze în contractele de împrumut, spun ei, ar face ca obligațiunile să fie mai puțin atrăgătoare pentru investitori. Dar plângerile sună fals. Deși unele țări au vrut ca programele de salvare să necesite restructurarea datoriilor, spune Lorenzo Codogno, fost economist-șef al Ministerului de Finanțe italian, Italia a făcut un lobby de succes împotriva acestei condiții. Silvia Merler de la Algebris Policy & Research Forum, un grup de consultanță, spune că pașii anteriori pentru a ușura restructurarea au făcut ca obligațiunile italiene să pară mai puțin riscante pentru investitori, și nu mai riscante.

Descriind reforma ca pe un pericol pentru Italia, Salvini ar putea să țintească șansa de a marca unele puncte politice. În ce o privește, M5S ar putea să dorească să își refacă sprijinul în scădere. Dar făcând asta, ea a creat o diviziune cu actualul ei partener la guvernare, Partidul Democrat, pro UE.

Populiștii vor fie să redeschidă negocierile pe ESM, fie să câștige ceva în schimb pentru aprobarea lor. Concesiile substanțiale par însă improbabile. Redeschiderea negocierilor la un asemenea stadiu târziu ar putea chiar să îi determine pe nordici să părăsească scena.

Nu s-a înregistrat mare progres nici în privința pilonilor doi și trei. Politicienii au convenit doar să înceapă să discute despre asigurarea depunerilor bancare. Germania își târâia picioarele de mult, dar în noiembrie, ministrul său de finanțe, Olaf Scholz, a spus că ar fi de acord – dacă s-ar face o sumă de alte modificări, unele neplăcute pentru alți membri. Bugetul zonei euro este o versiune delapidată a celui care a fost inițial descris de Emmanuel Macron, președintele Franței, în 2017. Nordicii, conservatori din punct de vedere fiscal, au insistat ca el să nu poată fi folosit pentru a sprijini economiile în vremuri de recesiune și că ar trebui finanțat folosind bugetul pe șapte ani al Uniunii Europene, nu noi cheltuieli.

Bugetul UE a fost el însuși subiectul unor negocieri sinuoase timp de aproape doi ani. Cea mai recentă propunere alocă 13 miliarde de euro pentru fondul pentru zona euro – o sumă modestă de 98 milioane de euro per țară, pe an. Când va fi implementat, spun optimiștii, va putea fi consolidat. Încă o reparație de făcut, într-o grabă furibundă, când va lovi viitoarea criză. ■

Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Pare să se clatine”