Cu atât mai mult este necesar să ne uităm la ele cu mare atenție

ATUNCI CÂND Estonia și-a câștigat independența față de Uniunea Sovietică, în 1991, ea a profitat de șansa de a reforma sistemul de educație al țării. Mailis Reps, actuala ministră a educației, spune că oficialii și politicienii au căutat peste tot – de la America la Olanda – ca să găsească inspirație. Dar au revenit permanent la vecinii lor nordici. Așa cum își amintește doamna Reps, argumentul care încheia orice dezbatere era adesea: „Să încercăm ceva de genul ăsta, pentru că funcționează în Suedia sau Finlanda”.

Mulți alții au făcut ceva similar. La fiecare trei ani, OECD publică rezultatele Programului pentru Evaluarea Internațională a Elevilor (PISA), ultimele fiind publicate pe 3 decembrie. PISA testează competențele de citire, matematică și științe ale elevilor de 15 și 16 ani din statele membre ale OECD, precum și ale unor voluntari care nu sunt membri ai clubului țărilor bogate. Rezultatele oferă un mod direct de comparare a diferitelor sisteme de educație. Au trecut deja două decenii de când a fost publicată prima serie de rezultate. La vremea respectivă, a existat o surpriză. Finlanda, care nu fusese renumită anterior pentru educația sa, s-a clasat în fruntea plutonului când a fost vorba de citire și a excelat și la alte categorii.

Această țară nordică părea că găsise o cale de a obține rezultate strălucite, fără disciplina și munca intense ale campionilor din Asia de Răsărit, ca Japonia și Coreea de Sud, care erau cel mai bine clasați la acea vreme. Experții în educație s-au îndreptat spre Helsinki. Ei au raportat în țările lor că nu doar că educația este gratuită și generalizată, dar profesorii sunt foarte respectați, bine pregătiți și li se permite să își vadă de treaba lor, care implică adesea sarcina de a-i lăsa pe copii să descopere lucrurile ei înșiși. Școlile din țări de la Scoția la Coreea de Sud au încercat să imite educația finlandeză. Într-adevăr, vizitele internaționale au devenit atât de populare, încât guvernul finlandez a început să perceapă bani pentru ele. Cei care vin acum plătesc peste 1.200 de euro ca să viziteze o școală.

Și totuși, imaginea Finlandei ca o utopie educațională pare acum ușor revolută. Ultimele rezultate PISA arată o scădere a scorului său mediu, așa cum s-a întâmplat la fiecare serie după 2006. Cresc diferențele dintre elevii săraci și cei bogați, ceea ce este un factor perturbator pentru o țară care se mândrește cu egalitatea de acolo. Estonia, care pe vremuri era un simplu imitator, este acum cea mai performantă dintre toate țările OECD. Mart Laidmets, secretarul general al Ministerului Educației din Estonia, notează cu ceva mai mult decât un aer de satisfacție faptul că, deși delegațiile asiatice încă zboară la Helsinki, ele folosesc ruta doar ca pe o legătură în drum spre Tallinn.

Parabola Finlandei ajută ca să explicăm de ce nu a existat decât foarte puțin progres general după lansarea testelor PISA. Speranța, la începutul mileniului, era că bogăția de noi informații furnizate de teste va ajuta la identificarea cauzei pentru care unele sisteme școlare se comportă atât de bine. Alții aveau să urmeze exemplul, ceea ce ar fi făcut ca rezultatele să se îmbunătățească pe toată linia. Dar, deși cheltuielile per elev din OECD au crescut cu 15% doar în ultimul deceniu, performanțele la citire, matematică și științe rămân esențial aceleași ca și la începutul testelor.

De asta sunt acum la Tallinn

Ca întotdeauna, rezultatele din acest an includ multe puncte luminoase (vezi graficul). Scorurile strălucite din Singapore s-au îmbunătățit iar. Chiar și așa, el nu mai este campionul general. Campionul este China – sau ca să fim mai preciși, Beijing, Shanghai, Jiangsu și Zhejiang (OECD refuză să includă rezultatele din zone mai îndepărtate, deoarece nu le poate garanta veridicitatea.) Țări cu studii mai puțin strălucite, inclusiv Iordania, Polonia și Turcia, au înregistrat și ele ameliorări. Și totuși, pentru fiecare Iordanie există o Finlandă.

O parte din motivul lipsei de progres general este faptul că școlile au mai puțină influență asupra rezultatelor decât se presupune de obicei. Cultura și alți factori, cum este gradul de alfabetizare al adulților, contează mai mult, ceea ce înseamnă că până și decidenții politici bine informați nu pot face o mare diferență. Așa cum remarcă John Jerrim de la University College din Londra, „tot timpul vor fi țări din Asia de Răsărit în top”.  Și, așa cum sugerează datele, dincolo de un anumit nivel (circa 50.000 de dolari per elev, cumulativ între vârstele de șase și 15 ani) nu există un raport anume între cheltuieli și rezultatele testelor PISA.

Importanța culturii poate fi văzută în Estonia și Finlanda, ambele țări cu o lungă tradiție de niveluri înalte de alfabetizare, adesea promovată de Biserica Protestantă locală. „Există genul acesta de înțelegere generală”, spune doamna Reps, „că noi nu avem, nu știu, un diamant de aur, dar că educația este asta”. Finlanda a creat o serie de manuale pentru copii care au ca eroi niște creaturi palide și rotunde, numite Moomins, ce sunt îndrăgite de tinerii din întreaga lume. Bibliotecile împânzesc țara, inclusiv una în pantă, foarte spectaculoasă, lângă gara feroviară din centrul Helsinkiului, numită Oodi, care a fost construită pentru a sărbători centenarul țării, cu costul de 98 milioane de euro. E greu ca alte țări să imite așa ceva.

Alți factori sunt, de asemenea, dincolo de controlul miniștrilor educației. Imigrația joacă un rol important, cu noii veniți care au obținut scoruri sub cele ale localilor în majoritatea țărilor. Finlanda a înregistrat o mică creștere a numărului de elevi imigranți care au trecut testul PISA în ultimul deceniu. Peste patru cincimi nu vorbesc finlandeză acasă, ceea ce poate să explice marea diferență dintre performanțele lor și ale elevilor locali. Estonia a înregistrat o creștere similară a numărului de elevi imigranți, dar noii sosiți au o mult mai mică probabilitate de a fi săraci decât cei din vecina sa nordică.

Lecții finale

Declinul Finlandei poate să îi facă pe cei sârguincioși, care s-au grăbit să copieze școlile sale, să pară nătângi. Dar dacă privim mai adânc, mai sunt multe lecții de învățat din exemplul Finlandei. Deși țara are o reputație de stil duios de predare, odinioară, ea avea o abordare ceva mai dură. În 1996, cu patru ani înainte de prima serie de rezultate ale testelor PISA, un grup de cercetători britanici a vizitat această țară. Ei au găsit „clase întregi care urmau rând cu rând ce scrie în manuale, într-un ritm determinat de profesor… Ne-am dus din școală în școală și am văzut ore aproape identice – puteai să-i fi schimbat pe profesori între ei și copiii nu ar fi simțit diferența”. Așa cum remarca Gabriel Heller Sahlgren, un economist, majoritatea elevilor care au obținut rezultate atât de bune la prima serie de teste ar fi experimentat acest tip de educație.

Până când au fost publicate rezultatele, multe școli finlandeze au început să se miște într-o direcție foarte diferită, năucindu-i pe decidenții politici aflați în vizită. Un studiu în curs de tipărire, elaborat de Aino Saarinen și colegii de la Universitățile din Helsinki și Oulu, analizează datele testelor PISA din 2012 și 2015, arătând  că elevii din școlile care le dădeau mai multă libertate copiilor să își conducă propriul proces de învățare au obținut scoruri mai proaste la matematică și științe. Cei din familiile sărace și de imigranți au suferit cel mai tare. Evitând posibilitatea de a găsi un punct de mijloc fericit, între a citi din manual și a-i lăsa pe copii de capul lor, școlile au continuat să experimenteze în anii următori. Se construiește un val de noi instituții, fără săli de clasă. O nouă programă școlară, care a început să fie introdusă în 2016, încurajează lecțiile fără un subiect definit.

În ciuda acestor lucruri, rămân multe similitudini în organizarea sistemelor de educație estonian și finlandez. Există foarte puține școli unde se plătesc taxe, de pildă, și ambele țări încearcă să minimizeze examenele și segregarea din punctul de vedere al capacităților. Ca antiteză la birul ușor vetust în care stă, plin de portrete ale liderilor țării, și cu un mare steag estonian, Rando Kuustik, directorul Școlii Jakob Westholm din centrul orașului Tallinn, spune că prima sa prioritate este fericirea elevilor săi, iar a doua este să „îi ajute să se descurce mai bine în lume decât atunci când au intrat”.

Dar, deși profesorii domnului Kuustik încep să își modifice stilul de predare, de pildă, folosind mai mult lucrul în grupuri, „noi suntem încă o școală foarte tradițională”, explică el. Înainte ca elevii să lucreze în grupuri, profesorul se asigură că ai eu înțeles pe deplin tema la care lucrează. Regulile sunt clare, iar profesorii conduc lecțiile din fața clasei. Cercetătorii povestesc despre o situație similară în întreaga țară. Tim Oatees de la compania de evaluare Cambridge Assessment laudă programa școlară riguroasă și coerentă a țării.

Din multe dintre aceste lucruri se poate învăța. Dar orice țară ar spera să importe modelul estonian în întregime va fi probabil dezamăgită. Țara aceasta a înregistrat o creștere economică rapidă în ultimele trei decenii, care este asociată cu rezultate mai bune. Iar emigrația din țară, combinată cu o rată scăzută a natalității, înseamnă că populația de vârstă școlară a scăzut cu 29% din 2000, ceea ce lasă un sistem de educație neobișnuit. Andreas Schleicher, care răspunde de educație la OECD, notează că „există un grad sănătos de competiție” între școli, pentru a-i atrage pe elevii care au rămas. În școlile primare rurale nu este neobișnuit să existe clase cu doar doi sau trei elevi, spune doamna Reps, ceea ce înseamnă că ei primesc un fel de educație privată. O școală a reușit chiar să rămână deschisă timp de doi ani fără niciun copil – ceva ce alte țări vor alege probabil să nu copieze. ■

Acest articol a apărut în secțiunea Internațional din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Parabola Finlandei”