Liviu Dragnea, președintele Partidului Social Democrat, a anunțat o nouă posibilă remaniere guvernamentală după alegerile europarlamentare din luna mai a acestui an.
”Dacă vor fi membri ai Cabinetului acceptaţi de Comitetul Executiv Naţional ca şi (sic!) candidaţi, da. Dacă nu, nu”, a spus Dragnea referindu-se la Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene, și la Natalia Intotero, ministru pentru Românii de Pretutindeni, despre care a spus că are informații că vor candida la europarlamentare.
Întrebat despre Carmen Dan, de la Interne, Dragnea a susținut că nu deține astfel de informații.
”Eu personal nu am auzit, nici de la Carmen Dan, nici din partea regiunii, când au avut întâlnire despre colegi care îşi doresc. Dacă nici de la regiune nu a venit, nici de la dumneaei, nu cred că îşi va dori. Rovana Plumb, Natalia Intotero sunt două colege care îşi doresc. Comitetul Executiv va decide. Eu, personal, o să spun acolo punctul de vedere, pe cine susţin, pe cine nu susţin şi de ce”, a mai spus Liviu Dragnea.
De asemenea, Dragnea a fost critic la ”anumitor miniștri”, nominalizându-i pe Petre Daea, de la Agricultură, pe Sorina Pintea, de la Sănătate, despre care a spus că ”s-au cam îngrășat” și le-a recomandat să mai meargă prin teritoriu.
”L-aş ruga pe un ministru la care ţin foarte mult, au fost perioade în care îmi era chiar drag, l-aş ruga să vină mai des în Călăraşi, aşa cum trebuie să vină mai des şi în Teleorman, în Giurgiu, în Olt, în Dolj, pentru că sunt judeţe dunărene, cu un pământ foarte bogat şi cu un potenţial foarte bogat, dar cetăţenii din aceste judeţe nu beneficiază de toată bogăţia acestui pământ aşa cum ar trebui”, a declarat Liviu Dragnea, la Călărași.
”Îl rog respectuos să vină mai des în Călăraşi şi să facă în tot sudul României foarte rapid un plan pe care să-l prezinte premierului şi în coaliţie să punem în practică tot ceea ce am stabilit în programul de guvernare, pentru că acolo nu sunt chestiuni facultative (…) Aşa cum m-am îngrăşat şi eu, aşa s-a îngrăşat şi dumnealui şi mai mulţi miniştrii s-au mai îngrăşat. De ce? Mult mai puţină mişcare. Şi atunci chiar dacă ne mai doare mijlocul, ne mai doare un picior, mai slăbim puţin, să mergem mai mult în teritoriu şi eu cred că şi doamna prim-ministru o să vă spună lucrul ăsta pentru că oamenii vor să discute cu ministrul. Un ministru când vine în Călăraşi, de exemplu află mai multe decât află din birou şi ştiu că domnul Daea are acest talent, dar nu numai domnul Daea, doamna Pintea poate să vină în Călăraşi să vadă care este stadiul pentru investiţia de la Spitalul Judeţean (…) să vorbească despre ceea ce fac, despre ceea ce s-a făcut şi să discute cu oamenii, nu numai cu membrii de partid, şi cu autorităţile locale despre domeniul de activitate respectiv şi aşa vor afla mai multe”, a mai spus liderul PSD.