Dublin, capitala europeană a literaturii 

0
52
DUBLIN, IRELAND - OCTOBER 15: A general view of Trinity College on October 15, 2009 in Dublin, Ireland. Dublin is Ireland's capital city, located near the midpoint of Ireland's east coast, on the River Liffey. It is a vibrant city with a thriving music scene and has been voted one of the top 25 cities of the world to live in. Irish President Mary McAleese signed the European Union's Lisbon treaty today, two weeks after voters approved the Lisbon Treaty in a controversial referendum. (Photo by Chris Jackson/Getty Images)

Capitala Irlandei, Dublin, este un oraș animat și în permanență verde, care incită atât prin minunatele sale parcuri și locuri de agrement, cât și prin istoria sa tumultuoasă ce respiră prin porii frumoaselor clădiri, catedrale și muzee de aici.

Dublin este un loc ce se poate vizita șapte zile pe săptămână, un loc de descoperit în orice anotimp și unde există întotdeauna ceva nou și atractiv. 

Dublin este un oraș al literaturii și are o reputație de centru al teatrului. În plus, orașul are festivaluri de artă de renume mondial care au loc anual, așa încât există întotdeauna ceva ce atrage atenția din punct de vedere cultural. 

Primul obiectiv care poate fi vizitat aici este Trinity College, fondat în 1592 de către Regina Elizabeth I, astăzi fiind cel mai vechi și mai de seamă colegiu din Irlanda. Printre absolvenții săi se numără scriitori renumiți precum Jonathan Swift și Oscar Wilde. Vizitatorii din întreaga lume vin să exploreze campusul verde al colegiului și sălile în stil gotic, dar în mod special vin pentru uimitoarea bibliotecă care deține una dintre cele mai grandioase colecții ale tuturor vremurilor. 

În topul locurilor interesante este castelul Malahide, una dintre cele mai importante clădiri istorice din Dublin care datează din secolul al XII-lea, fiind locuit de una dintre cele mai influente familii din țară, Talbots. După ce a supraviețuit bătăliei de la Boyne, castelul a devenit o clădire semnificativă în ceea ce privește istoria irlandeză și în același timp un muzeu uimitor care adună la un loc picturi și portrete ce aparțin Galeriei Naționale a Irlandei.

Catedrala Sf. Patrick este cea mai mare catedrală din Dublin, construită între anii 1220 și 1259, rămânând una dintre puținele autentice din Dublinul medieval.

Astăzi, aceasta este una dintre cele mai renumite și iubite biserici din lume, găzduind anual aproximativ 500.000 de vizitatori. La interior, catedrala este uimitoare prin plafoanele boltite și detaliile delicate care aparțin stilului gotic și în același timp renumită pentru că adăpostește mormântul autorului celebru Jonathan Swift, cel care a scris „Călătoriile lui Gulliver”.

Atunci când aglomerația orașului este prea mare, este un moment prielnic să alegeți ca punct de relaxare Phoenix Park, un parc a cărui lungime este de 5 kilometri și care oferă o mulțime de peluze luxuriante și zone împădurite umbroase. Cea mai mare atracție a parcului este Grădina Zoologică din Dublin, care datează din 1831, devenind una dintre cele mai vechi de acest gen din Europa, cu peste 400 de animale. Printre exponatele populare de aici se numără pinguinii Humboldt. 

Chiar în inima orașului se găsește Castelului Dublin, care oferă un amestec de vechi și nou, fiind în egală măsură privit ca o fortăreață împotriva atacurilor străine asupra orașului, un sediu al parlamentului, înainte de 1850, iar ulterior fiind centrul de unde a început revolta de Paști din 1916 și, după cinci ani de luptă, locul unde s-a semnat tratatul care a acordat independența Irlandei. În zilele noastre poate găzdui evenimente private și deține câteva dintre birourile guvernului irlandez.

Însă nu putem călători în Dublin fără să facem o oprire la depozitul Guinness, pentru a afla mai multe despre istoria berii, despre ingredientele utilizate în procesul de fabricație a acesteia, dar și pentru a viziona câteva dintre reclamele emblematice cunoscute în întreaga lume. 

Temple Bar este unul dintre cele mai cunoscute cartiere ale Dublinului, care poate fi ales ca punct de atracție pe timpul zilei pentru numeroasele sale galerii de artă, în timp ce seara este locul pe care localnicii și turiștii îl aleg pentru numeroasele puburi în care pot savura în egală măsură berea și muzica irlandeză.

Iar dacă timpul vă permite și puteți zăbovi în zonă pentru mai multe zile, există câteva destinații din Irlanda pe care le puteți lua în considerare, căci se află la doar câteva ore distanță. Una dintre acestea este Sugar Loaf, unde veți găsi o priveliște fantastică a munților Wicklow, sau

Glendalough, cunoscută ca „Valea celor două lacuri” și care este situată în parcul național al munților Wicklow. Și acestea sunt doar două sugestii de călătorie, însă oferta este mult mai bogată și mai atrăgătoare, ducându-ne mult în timp, prin istorie și prin monumente preistorice mult mai vechi decât piramidele din Egipt (de exemplu Newgrange, care datează din anul 3200 î.Hr.).

Un loc remarcabil. Poate puțin cam răcoros toamna, însă de neratat.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele