După decenii de la sfârșitul Războiului Rece, Rusia dă dovadă de o nouă agresivitate

    Amenințarea sporită din partea Rusiei a generat o reacție viguroasă, chiar dacă inegală, din partea aliaților

    8 minute de lectură

    Ținând Rusia în frâu

    Ediția tipărită | Raport special – 14 martie 2019

    „EU, UNUL, trăiesc visul”, spune maiorul Pierre Gosselin, comandant al companiei canadiene din grupul multinațional de luptă al NATO din Letonia. Un câmp de tragere sumbru, înghețat, în luna ianuarie la Camp Adazi, o bază militară situată la 45 de minute de Riga, nu este ideea oricui despre Paradis. Maiorului Gosselin și oamenilor săi, recent sosiți pentru detașarea lor de șase luni acolo, le place camaraderia, le place să își testeze armele și să încerce modelele diferite ale micului contingent din Muntenegru, cel mai nou membru al NATO, care a trimis trupe în cadrul grupului de luptă, pentru prima oară.

    În iulie anul trecut, când a fost întrebat într-un interviu televizat de ce ar trebui ca americanii să apere Muntenegru de un atac, președintele Trump a părut să pună sub semnul întrebării dacă garanțiile de apărare reciprocă ale NATO au sens. Muntenegrenii „ar putea să devină agresivi”, a spus el, „și felicitări, iată-te în al treilea război mondial”. Muntenegrenii de la Adazi se adaptează însă ușor. Liderul lor este foarte impresionat de interoperabilitatea încărcătoarelor.

    Grupul de luptă canadian este unul dintre cele patru pe care le-a desfășurat NATO din 2017, în cadrul „prezenței înaintate sporite”; celelalte sunt în Estonia (sub comandă britanică), Lituania (condus de Germania) și Polonia (unde America are comanda). Grupul de luptă din Letonia este cel mai diversificat internațional, dintre cele patru: nouă țări contribuie la forța sa de 1.400 de oameni. Colonelul Josh Major, comandantul Task Force Letonia, spune că este o „reprezentare destul de bună a întregii Europe. „Forțele sale au fost implicate în activități de sensibilizare în întreaga țară, ajutând la contracararea eforturilor Rusiei de a discredita prezența NATO acolo. A fost o „experiență formidabilă pentru toate trupele noastre”, spune el.

    Dar ei nu se află acolo ca să se distreze. Sarcina lor este să schimbe calculul din Rusia, făcând orice incursiune mult mai costisitoare pentru un agresor. „Cu cât te apropii de Letonia, cu atât devine mai real sentimentul de amenințare”, remarcă el. O parte din asta este o reflexie a istoriei. O nouă expoziție la Muzeul Estonian al Războiului din Riga marchează centenarul războiului de independență al țării, greu câștigată, cu ajutorul unor aliați precum Marea Britanie și Franța. Dar în 1940, letonii le-au permis rușilor să intre fără luptă și au trăit apoi timp de jumătate de secol sub ocupația sovietică. Data viitoare, dacă va mai fi una, ei sunt hotărâți să tragă.

    În 2014, Rusia le-a oferit letonilor un nou motiv ca să se simtă amenințați: a invadat Ucraina, cu o viteză și cu o surprindere devastatoare, și cu folosirea tacticilor „hibride”, care presupun dezinformarea și trupele deghizate. E mult prea ușor să ne imaginăm cum aceleași tactici ar putea fi aplicate în Țările Baltice. „Război cu Rusia”, un roman semnat de generalul Sir Richard Shirreff, descrie exact un astfel de scenariu, folosindu-și experiența de la NATO, unde a fost adjunct al comandantului pentru Europa.

    Letonii și vecinii lor baltici sunt de asemenea în gardă deoarece Rusia și-a întărit forțele lângă granițele lor, în ultimii ani, modernizarea militară rusească a ajuns la un asemenea stadiu, spune Rose Gottemoeller, adjunctul secretarului general al NATO, „încât trebuie să fim extrem de vigilenți”.

    Pe uscat, pe mare și în aer

    Din acest motiv, NATO și-a sporit prezența nu doar pe uscat, ci și în aer. La Amari, în Estonia, a adăugat un braț suplimentar al operațiunii sale de poliție aeriană din Țările Baltice (partea de comandă rămâne în Lituania). Țările NATO fac cu rândul aceste misiuni, timp de patru luni, la Amari; în prezent, germanii sunt acolo. De două ori pe zi, două avioane Eurofighter se ridică în aer în 15 minute de la sunetul sirenei. O dată sau de două ori pe săptămână, au loc interceptări live, tipice, de avioane rusești care zboară între Sankt Petersburg și enclava Kaliningrad. Interceptorii se apropie suficient de mult ca să identifice avioanele rusești, dar fără să le provoace.

    Prezența NATO la Adazi și la Amari e doar începutul. Unii ar dori să se dezvolte ambele misiuni, pentru a transforma poliția aeriană a Balticelor într-o apărare antiaeriană și să lărgească grupurile de luptă, ca să le facă permanente. Radek Sikorski, un fost prim-ministru polonez, spune că grupurile baltice sunt „simbolice”.

    Actualul guvern polonez este atât de dornic să găzduiască o forță americană mai consistentă, încât a oferit să plătească Statelor Unite aproape două miliarde de dolari ca să creeze o bază permanentă. Aliații europeni ai Poloniei se încruntă la astfel de acorduri bilaterale, care sunt contrare spiritului colectiv al NATO. Criticii se tem că mișcarea ar putea să divizeze Alianța și să provoace Rusia. Oficialii polonezi sunt încrezători că vor primi o prezență americană întărită, în schimbul unui „sprijin sporit al națiunii-gazdă”, subliniind că ei văd asta ca pe un centru regional care este în beneficiul NATO.

    NATO are suficient de lucru cu implementarea deciziilor pe care le-a luat deja. Credibilitatea prezenței sale înaintate depinde de pregătirea trupelor de întărire și de capacitatea de a le desfășura rapid, pentru a împiedica Rusia să creeze un fait accompli în statele baltice. Pur și simplu, sarcina de a elimina obstacolele din calea mutării trupelor prin Europa este o sarcină grea.

    Nu este vorba doar de frontul estic al NATO. Alianța trebuie să fie capabilă să reacționeze la amenințări de oriunde ar putea surveni ele. „Alianța trebuie să ia înapoi inițiativa, în loc să reacționeze mereu la Rusia”, spune general-locotenent Ben Hodges, fost comandant al armatei americane din Europa, acum la Centrul pentru Analiza Politicii Europene (CEPA), un think-tank.

    Recent, Rusia și-a arătat mușchii în regiunea Mării Negre. În noiembrie, a capturat trei nave militare ucrainene, care încercau să traverseze, așa cum au dreptul, din Marea Neagră în Marea de Azov, prin Strâmtoarea Kerci. Hodges se teme că NATO nu a fost suficient de atentă. Acțiunile Rusiei au adus un nou focus pe zona aceasta.

    Membrii individuali ai NATO au percepții diferite despre potențialele amenințări. În timp ce Țările Baltice sunt atente la orice schimbare a direcției vântului dinspre Rusia („Îl simțim pe pielea noastră”, spune ministrul leton al apărării, Artis Pabriks), ce simt grecii pe pielea lor este amenințarea din Turcia, un alt membru NATO. Italienii își fac mai puține griji referitor la Moscova, mai degrabă sunt atenți la imigranții care traversează Mediterana. Francezii se concentrează pe eforturile de a stabiliza fostele colonii din Africa. Germanii, la rândul lor, par să se simtă amenințați mai ales de gândul că dacă NATO și UE s-ar prăbuși, ei ar pierde pietrele unghiulare ale stabilității și prosperității lor.

    Pentru a împăca aceste interese diverse, aliații au dezvoltat ceea ce numesc ei o abordare de 360 de grade a securității. Asta implică contracararea amenințărilor nu doar din partea Rusiei, ci și din Africa de Nord și Orientul Mijlociu, surse de imigrație și terorism. Asta a întărit solidaritatea între membrii NATO. De aceea Canada este bucuroasă să conducă o misiune în Irak și de aceea letonii s-au luptat și au murit alături de americani în Afganistan.

    Această abordare inclusivă are însă problemele sale. Una este că NATO poate să încerce să facă prea mult, pierzându-și focalizarea pe misiunea sa de bază, apărarea împotriva Rusiei. Alta este că, deși viteza este esențială, deciziile se împotmolesc în căutarea consensului între 29 de țări. Eforturile de a evita acest lucru, dându-i mai multă autonomie șefului militar al NATO, comandantul aliat suprem pentru Europa, întâmpină rezistență din partea unor membri care se tem că cedează din suveranitate.

    Percepțiile contrastante despre amenințări fac mai dificilă și sarcina de a rezolva ceea ce a devenit una dintre problemele cele mai disputate din NATO: nivelul cheltuielilor pe apărare ale membrilor săi, ținta agreată a acestora fiind de cel puțin 2% din PIB. Pentru că se tem atât de mult de Rusia, Letonia și Polonia sunt printre țările care ating această țintă, dar lucrul nu este valabil pentru mulți alți membri, mai ales Germania – motiv pentru care Trump a criticat-o puternic.


    Acest articol a apărut în secțiunea Raport special din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Neliniște pe frontul de Est”

    LĂSAȚI UN COMENTARIU

    Comentariul:
    Introduceți numele