Pierderi umane, distrugeri materiale, inflație, nevoia de împrumuturi și datorii aruncate peste generațiile viitoare. Pierderile României, ca urmare a Primului Război Mondial, se ridicau la 71 de miliarde de lei aur, iar aranjamentele privind despăgubirile de război s-au încheiat, pentru România, ca și cum ar fi fost un stat învins.

Pe scurt, bilanțul, în 1918, arăta sumbru pentru România: pierderi umane – 800.000 de persoane, producția industrială se redusese la sub 50% din nivelul antebelic, stocurile agricole erau „zero”, mai mult de un sfert din suprafața agricolă rămăsese necultivată și se impunea nevoia importurilor de cereale, zootehnia scăzuse la jumătate din efectivele antebelice, infrastructura și mijloacele de transport erau aproape distruse. Deficitele bugetare ajunseseră la niveluri considerabile, iar acoperirea lor de către contribuabili era imposibilă. Inflația escaladase, ca o consecință a lipsei produselor de pe piață, iar specula înflorea. România era constrânsă să recurgă la împrumuturi, astfel că, în doar trei ani, până în anul 1921, datoria publică a țării ajunsese să depășească de 15 ori nivelul celei de dinainte de război.

Refacerea României, din punct de vedere economic, a fost un proces dificil, însă a fost susținut de un parcurs de democratizare a țării, după realizarea statului unitar la 1918. Totuși, redresarea a fost greoaie și lentă și a durat câțiva ani. Pe piața de mărfuri europeană, România exporta produsele disponibile, fără valoare adăugată mare (lemn, cherestea, animale vii, piei de animale), și importa, îndeosebi, produse alimentare. Pentru capitalul străin, până în anul 1928, atractivă a fost industria petrolului. Puțin peste 20% erau societăți cu capital românesc în domeniu, 26% aveau capital englez, 36% capital franco-olandez, iar restul aparțineau capitalului italian, belgian și american.

Cu o atractivitate scăzută pentru investitorii străini și cu un potențial financiar intern redus, România rămâne o țară preponderent agrară (10% din forța de muncă era ocupată în industrie și aproape 80% în agricultură). Se confruntă cu lipsa echipamentelor industriale, multe dintre companii sunt subtehnologizate, iar comerțul exterior rămâne tributar importurilor de produse industriale și exporturilor de materii prime și produse agricole. 

Iar când economia dă semne de revenire, România este și ea lovită de criza mondială din anii 1929–1933. O criză care sădește deja semințele unui al doilea război mondial. Un război din care România iese teoretic învingătoare, dar, practic, în comunism.