Educaţia: destin şi legalitate sub CoViD

111
13 minute de lectură

Deocamdată, de la începutul lunii martie, pandemia provocată de noul coronavirus SARS-CoV-2 a schimbat complet vieţile noastre, ale europenilor. Pe-ale asiaticilor – de pe 12 decembrie 2019, de la erupţia din oraşul chinezesc Wuhan (primul caz fusese înregistrat pe 1 ale lunii), şi din ianuarie, când avea să se răspândească în regiune.

Foto: pixabay

Peisaj general cu pandemie

Subiectul unic al actualităţii a devenit cel medical: boala, tratarea ei, răspândirea, limitarea, speranţa de eradicare. Societăţile şi-au restrâns funcţionarea la lupta cu coronavirusul. Au rămas active doar acele părţi ale economiei care furnizează materiale şi servicii pentru sectorul medical şi-i aprovizionează pe oameni cu alimente şi cu alte produse necesare pentru supravieţuire în izolarea generală, mare parte a populaţiei fiind somată sau obligată să stea în casele proprii. Statele, guvernele fac eforturi uriaşe pentru a susţine sistemele de sănătate, companiile şi pe cetăţenii care au nevoie de finanţări de criză, în condiţiile în care majoritatea dintre ele (companiile) şi dintre ei (cetăţenii) nu mai pot lucra, nu-şi mai pot asigura câştigurile cu care să se poată alimenta ş.a.m.d.

Gravitatea situaţiei ne face să dăm mai mică atenţie – sau deloc – altor lucruri, altor domenii, altor faţete ale existenţelor noastre comunitare. Nimic nu mai contează când e vorba despre o boală rea, despre viaţă şi moarte. Sau poate că nu chiar nimic…

Printre activităţile temporar suspendate se află şi cele sociale, culturale, sportive, inclusiv învăţământul: şcolile sunt închise, profesorii, elevii şi studenţii stau acasă şi comunică „de la distanţă”, încercând să păstreze „în priză” anul educaţional 2019-2020, să-l ducă la bun sfârşit. Însă… cum?! Şi când?! Se va mai putea respecta calendarul obişnuit?

După stingerea epidemiei, activităţile culturale şi competiţiile sportive se vor relua. Festivalurile, congresele şi alte evenimente artistice şi intelectuale vor fi reprogramate sau vor rămâne cu ediţii anulate. Campionatele întrerupte vor continua sau, dacă se va prelungi prea mult criza, vor fi declarate sistate, câştigători fiind proclamaţi cei care conduceau în clipa suspendării. Şi se va trece la următoarele competiţii. Se vor relansa şi economiile, societăţile, ca mari ansambluri comunitare, îşi vor relua funcţionarea. Vom merge mai departe.

Ce se va-ntâmpla – totuşi, totuşi! – cu anul şcolar?

O problemă de destin: un an din viaţă

Sănătatea, salvarea vieţilor prevalează, fără discuţie. Dar şi situaţia din învăţământ îi preocupă pe foarte mulţi. În toate teoriile psihologice, după instinctul de conservare urmează cel de reproducere şi de protejare a progeniturilor. Oamenii sunt foarte îngrijoraţi de soarta copiilor lor: cum – şi dacă! – li se va-ncheia în vara care vine „situaţia şcolară”?

Că subiectul are un mare potenţial dramatic s-a văzut atunci când s-a stârnit – şi bine că s-a oprit repede! – controversa provocată de o declaraţie corectă în fond a Ralucăi Turcan, vicepremier. Întrebată într-un interviu la RFI România, în dimineaţa zilei de luni 23 martie, ce urmează să se-ntâmple în şcoli, ea a răspuns că există 3 variante: continuarea – recte reluarea – cursurilor şi evaluări conform programărilor iniţiale, greu de realizat, de vreme ce cursurile sunt suspendate şi nu e previzibilă o revenire rapidă la normal; decalarea evaluărilor; şi repetarea anului. Cu o completare prudentă: „E foarte dificil de afirmat acum care va fi soluţia” (transcrierea interviului – pe site-ul www.rfi.ro).

Au reacţionat aproape instantaneu asociaţiile de elevi, studenţi şi părinţi, alte instituţii interesate de sistemul de învăţământ şi presa: proteste şi comentarii acide faţă de proiectul de întrerupere a anului şcolar! A intervenit rapid, în jurul prânzului, deţinătoarea portofoliului Educaţiei, Monica Anisie, care-a asigurat că nu există în Minister nici o intenţie de „îngheţare” a cursurilor sau de amânare a examenelor cu un an. Apele s-au liniştit, dar… ce va fi până la urmă?!

Caracterul exploziv al subiectului e dat de importanţa finalizării anului şcolar pentru 18-20-21 de promoţii de copii, adolescenţi, tineri din toate clasele şi ciclurile de studii: 1 serie aflată în „anul pregătitor”, 4 din şcoala primară, 4 din gimnaziu, 4 din liceu, 3 până la 5-6 din etapa licenţei universitare, 2 de la masterate. Suspendarea cursurilor, sistarea lor şi „îngheţarea” procesului, reluarea la toamnă şi – deci – amânarea absolvirii claselor pentru vara viitoare ar însemna – practic – …pierderea unui an din vieţile lor! Orice altă decizie decât încheierea situaţiei şcolare pentru 2019-2020 şi desfăşurarea examenelor de finalizare a ciclurilor şi de promovare în următoarele ar echivala cu o intervenţie traumatică în destinul unui mare număr de juni compatrioţi. Ar fi ca şi când toată „populaţia şcolară” a ţării (cum se spune în limbajul administrativ), probabil de câteva milioane de suflete, ar rămâne… repetentă şi-ar trebui să-şi prelungească durata studiilor! E-adevărat că trăim o situaţie-limită, o „calamitate” epidemică, însă n-a venit vreo apocalipsă seismică, atomică sau cosmică, nu s-a sfărâmat civilizaţia umană. Vom trece hopul şi, oricât de colosale vor fi pierderile, ne vom redresa. Suntem cu toţii daţi peste cap, ne-am întrerupt ocupaţiunile cotidiene, ne-am amânat proiectele, însă, după toate estimările specialiştilor, ne vom relua activităţile obişnuite peste câteva luni, nu peste 12, cum li s-ar întâmpla copiilor noştri. Categoric, e moralmente inacceptabil ca ei să piardă un an, să-şi vadă destinele „decalate”.

Problema legală; şi calitatea…

Există şi o faţetă juridică a deciziei de finalizare a anului şcolar.

Dacă nu vrem – şi nu vrem! – „îngheţarea” şi amânarea, nici nu se pot încheia situaţiile la capătul unei durate de studii mai scurte: ar fi ilegal ca elevii, studenţii, masteranzii să fie declaraţi absolvenţi a 2 semestre după ce-au urmat doar unul!

„Pe cale de consecinţă” (cum spun magistraţii şi avocaţii), dacă în contul actualei „populaţii şcolare” ar fi trecut un an „ciunt”, diplomele pe care absolvenţii le-ar obţine acum ori mai târziu, la capătul ciclurilor, ar putea fi oricând… anulate pentru ilegalitatea eliberării lor după o durată incompletă de studii!

De-aici insistenţa cu care, din clipa închiderii şcolilor, Ministerul a lansat apeluri de continuare a cursurilor „de la distanţă”, „on-line”, astfel încât să nu poată fi acuzată o întrerupere care-ar cere apoi prelungiri şi-ar risca să perturbe anul următor, încurcând rău ghemul.

Şi-aş mai adăuga aici, alături de problema duratei efective a studiilor, măcar un paragraf-două-trei despre calitatea lor.

Ca profesor, ştiu bine despre ce e vorba. Ne ţinem şi noi, universitarii, cursurile „de la distanţă”, ne străduim să păstrăm totul în limitele onorabilităţii, însă, aşa cum le-am scris şi colegelor mele şi colegilor mei, în toiul discuţiilor pe care le purtăm între noi tot „on-line”, în situaţia dată, de „calamitate” epidemică şi de izolare la domiciliile noastre, nu vom putea finaliza anul decât asumându-ne compromisul scăderii nivelului de exigenţă (din partea noastră, a profesorilor) şi de pregătire (a studenţilor, ca şi – similar – a elevilor). Eforturile pe care le facem în această perioadă n-au cum să compenseze integral diferenţa dintre un an şcolar octombrie-mai/ iunie (cât durează în universităţi, cu semestrul al II-lea mai scurt pentru promoţiile care urmează să absolve şi mai lungi pentru ceilalţi) sau septembrie-iunie (în învăţământul general) şi unul „scurtat”, din septembrie sau octombrie până-n martie. Nu se poate lucra la fel de eficient „de la distanţă” ca „faţă în faţă”, comunicarea e mai dificilă, feedback-urile – mai slabe. Pe scurt, substitutul de educaţie de acum nu poate avea aceeaşi calitate ca-ntotdeauna.

(În paranteză fie spus, programele de studii „la distanţă” pe care le organizează anumite facultăţi – în descendenţa fostelor „fără frecvenţă” – presupun şi cicluri scurte de ore „faţă în faţă” la finalul semestrelor, distribuiri de „suporturi de cursuri”, acces la biblioteci ş.a.m.d.; şi chiar şi atunci, diplomele având aceeaşi valabilitate legală, cine-ar putea să susţină, cu sinceritate, că nu e nici o diferenţă de nivel de pregătire între absolvenţii de la „zi” şi cei de la „f.f.”?! Nici nu avem în România, în micuţa şi supraaglomerata Europă în genere, cultura stabilă a învăţământului „la distanţă” din alte zone de pe glob, unde, populaţia fiind rarefiată, se lucrează aşa de mult, de pe la-nceputurile modernităţii, ca-n Midwest-ul american sau ca-n Australia, unde s-a folosit cândva pentru predare şi radiofonia, copiii izolaţi ascultau lecţii şi lecturi literare pe discuri de vinil, iar postmodernitatea computerizată a dus la utilizarea deja-veche a cursurilor on-line, cu comunicare video între profesorii din capitalele regionale sau din marile metropole de coastă şi elevii din adâncurile întinse ale amintitelor continente…)

Oficial nu se va spune aşa ceva, însă e obligatoriu să ne asumăm cu toţii consecinţele implicite ale scăderii de nivel şi – aş înclina să plusez! – ale notării mai îngăduitoare, căci altă nedreptate ar fi să ne penalizăm învăţăceii pentru o situaţie de care nu sunt vinovaţi. Vor fi – da! – promoţii cu minusuri de pregătire. Pe de altă parte, vor avea în traistă o experienţă de viaţă care, obligându-i şi pe ei la reflecţii asupra unei situaţii atât de grave, îi va marca, adăugându-se formaţiei asa-zicind „normale”, obişnuite pentru vârstele lor şi pentru etapele lor de studii.

Soluţii concrete

Foto: pixabay

În primă instanţă, în şcoli, în licee, în universităţi, în fiecare instituţie de învăţământ şi fiecare profesoară/ profesor pe cont propriu, ne-am descurcat cum am putut, cum ni s-au mai transmit indicaţii, cum ne-au permis echipamentele de comunicare.

În mediul urban, unde nivelul de trai şi de tehnologizare e mai ridicat, şi-n cel academic, de colaborare cu „adulţi tineri” educaţi, deja-intelectuali sau… „pre-intelectuali” (considerând diploma de absolvire drept criteriu de includere în categorie!), e mai uşor: parte dintre ore se ţin cu contact audio-video, prin Internet, graţie programelor de tip Skype sau Zoom, în contul altor ore trimitem „materiale de lucru” şi bibliografii de parcurs şi cerem rezolvarea de „teme pentru acasă”, păstrând legătura măcar săptămânal cu elevii şi studenţii noştri, uneori şi mai des, prin schimburi de mesaje electronice, atunci când e nevoie de completări, clarificări, nuanţări. Secretariatele, cabinetele directoriale, decanale şi rectoriale au rămas active şi ajută atunci când sunt solicitate şi-şi pot aduce contribuţiile.

În mediul rural e mult mai greu: copiii de-acolo au telefoane mobile şi obişnuinţa „navigării” în Internet, însă nu există în toate casele computere personale. Apoi, multe învăţătoare/ învăţători şi profesoare/ profesori sunt sub-calificaţi. Întregului personal didactic i se cere de ani buni să lucreze şi să comunice şi electronic, însă nu lipsesc cazurile de… inadaptare.

Cu asemenea date de sistem, Ministerul Educaţiei a căutat soluţii şi a recurs – bunăoară – la predarea prin Teleşcoală, genericul sub care, pe TVR 2, cu preluări şi pe TVR 3, de asemenea de către staţii regionale, se difuzează cursuri zilnice, de luni până vineri, deocamdată pentru clasele a VIII-a şi a XII-a, pregătitoare pentru testele naţionale de la finalul gimnaziului şi pentru bacalaureat, pe baza cărora, conform actualelor reglementări, se intră la liceu, respectiv la universitate. Şi au fost publicate pe 30 martie, tot de către Minister, „teste de antrenament” pentru evaluarea naţională a elevilor de clasa a VIII-a şi pentru bacalaureat, în perioada în care ar fi trebuit organizate aşa-numitele „simulări” în pregătirea celor două tipuri de verificare a absolvenţilor de gimnaziu şi de liceu. S-a anunţat un proiect de distribuire de tablete electronice în mediul rural. Sunt în lucru metodologii speciale de predare şi de evaluare, adaptate situaţiei. În universităţi se colectează sugestii privitoare la desfăşurarea examenelor din sesiunea de vară şi la modalităţile de absolvire a ciclurilor de studii.

Se vor găsi soluţiile pentru ca anul şcolar să se-ncheie cu bine şi destinele a 18-20-21 de promoţii de copii şi tineri ai noştri să nu fie „decalate”…■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele