Educație pentru educatori

31
6 minute de lectură

Știrea nu a surprins. Situația o cunoșteam cu toții sau o bănuiam. Dar a fost ca o trezire publică la realitate: România înregistrează cele mai slabe rezultate din ultimii nouă ani la testele PISA date anul trecut. Scorul obținut este în scădere față de ultimele două testări la care România a participat, la toate cele trei domenii testate: citire, matematică și științe, potrivit raportului publicat de directoratul pentru Educație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. 

Procentul mediu de analfabetism funcțional este de 44%, în creștere față de 2015. Aceasta înseamnă concret că mulți elevi pot citi un text fără a-i înțelege sensul.

Și mai există o problemă fundamentală: în 2018, România a participat la programul OECD prin teste date pe hârtie, la fel ca în alte șapte state, printre care Republica Moldova, Argentina și Liban. Celelalte 72 au susținut testul pe calculator, potrivit informațiilor furnizate de Edupedu.ro. Este un indicator relevant pentru nivelul la care suntem.

În agitația generală dată de aflarea rezultatelor, ministra educației, Monica Anisie, a recunoscut că elevii români stau prost la capitolul „aplicare a noțiunilor învățate”. Dar ne-a asigurat că „nu trebuie neapărat să ne îngrijorăm”. Motivul?E o evaluare internațională. Accentul la aceste evaluări internaționale nu cade neapărat pe ce știu elevii, ci pe aplicarea cunoștințelor în situații concrete de viață”. Ca și cum nu tocmai asta ar fi problema!

Dar cum se face că elevii români, bombardați cu noțiuni teoretice în timpul numeroaselor ore de curs și cu volum foarte mare de teme pentru acasă, obțin rezultate atât de proaste la testele PISA? Și cum arată, de fapt, aceste teste PISA? Ce li se cere elevilor noștri și ei nu știu?

Ei bine, testele nu presupun cunoștințe teoretice vaste, provocarea constă însă în aplicarea cunoștințelor la situații practice. Și aici, elevii români se prezintă slab.

De pildă, într-un test din anii trecuți, elevii au fost puși să-și imagineze că sunt managerii unei pizzerii care produce două feluri de pizza, una cu diametrul de 30 de centimetri și care costă 30 de lei, alta cu diametrul de 40 de centimetri, care costă 40 de lei. Care dintre cele două sortimente este mai rentabil pentru restaurant?

Rezolvarea presupune mai întâi să cunoști celebra formulă a ariei cercului, „pi” înmulțit cu raza la pătrat, știind că raza reprezintă jumătate din diametru. Este punctul în care s-a împiedicat, recent, ditamai candidata la președinție, Viorica Dăncilă.

Apoi, prin două simple împărțiri, aflăm că centimetrul pătrat de pizza de 30 de centimetri se vinde cu 4 bani, iar în cazul celei de 40 de centimetri, prețul de vânzare pe unitate de suprafață este de 3 bani. Așadar, pizza mică este mai rentabilă. Pentru cel care vinde, bineînțeles. Pentru cel aflat, eventual, de partea cealaltă a tejghelei, este exact invers.

O altă problemă se referă la poluare. Autobuzul cu care Victor merge la școală are un motor diesel care, evident, poluează. Unele orașe au troleibuze, alimentate cu electricitate prin fir. Energia este produsă de o centrală electrică, iar aceasta este, la rândul ei, alimentată cu combustibili fosili. Suporterii troleibuzelor spun că acestea nu poluează. Este adevărat? Ei bine, nu, spune răspunsul. Combustibilii fosili cu care este alimentată centrala pot fi cărbuni, petrol sau gaze naturale. Deci, până la urmă, și troleibuzul este poluant.

Urmele de pași pe zăpadă au ilustrat o problemă dată acum zece ani, alături de o formulă care stabilește un raport constant, pentru femei și bărbați, între numărul de pași pe minut și lungimea pasului. La bărbați, ni se spune că această constantă ar fi 140.

Elevii ar trebui să spună care este lungimea pasului lui Petrică, știind că merge cu 70 de pași pe minut? Apoi, dacă știm că lungimea pasului său este de 80 de centimetri, se cere să aflăm viteza sa de deplasare – atenție – în metri pe minut și kilometri pe oră.

Un alt exemplu, din testul din 2018: li se cere elevilor să spună ce albume dintr-o listă, și a căror mărime este cunoscută, pot fi încărcate pe un stick de memorie de 1GB, cu memoria deja parțial ocupată cu muzică, fotografii și texte Sau să se optimizeze producția de echipamente audio și video. Sau să se calculeze suprafața unui apartament reprezentat într-o schiță, folosind rigla, știind că un centimetru reprezintă un metru în construcția reală.

În teste de citit interactive, elevii au avut la dispoziție lista orașelor care au găzduit Jocurile Olimpice din 1896 până în prezent și să răspundă la diverse întrebări, cum ar fi dacă Berlinul a fost selectat din 1964 până în 2016.

În ultimul test, de exemplu, elevii au fost provocați să aleagă varianta folositoare dintr-o multitudine de răspunsuri date pe un forum de discuții despre creșterea păsărilor de curte, la întrebarea dacă este bine ca unei păsări să i se administreze sau nu aspirină.

Fostul ministru al educației, Daniel Funeriu, unul dintre foarte puținii care au încercat o reformă reală a sistemului și ale cărui măsuri au fost demolate cu sârg în anii care au urmat, a reacționat spunând că marea surpriză ar fi rezultatele pe care profesorii înșiși le-ar obține în astfel de teste.

Foarte probabil, de aici ar trebui plecat. De la educarea educatorilor. ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele