

Simon Baptist, economist șef la Economist Intelligence Unit (EIU), susține că se va înregistra o înjumătățire a creșterii economice globale în următorul deceniu, față de actuala decadă, informează Mediafax.
Fondul Monetar Internațional (FMI) și-a redus recent așteptările globale de creștere pentru 2019 la 3%, cel mai scăzut nivel de la criza financiară din 2008/9, în mare măsură din cauza tensiunilor comerciale dintre SUA și China.
Întrucât economia globală prezintă deja semne de încetinire, Simon Baptist spune că tiparele se schimbă și că creșterea în sine nu mai poate fi asigurată.
În ultimii zece ani, o duzină de țări au încheiat cu un nivel de creștere al PIB real mai mic decât cel de la începutul deceniului, inclusiv Grecia, Iran și Libia, în timp ce Ucraina și Italia au o evoluție fără modificări semnificative. Într-o notă, Baptist a sugerat că lumea se va confrunta și cu o încetinire a economiei chineze.
„Mă aștept ca majorarea PIB să fie aproximativ la jumătate în anii 2020 decât a fost în anii 2010. Țările cu cea mai rapidă creștere vor fi în Africa (deși nu în Nigeria) și în sudul și sud-estul Asiei, cu Bangladesh, Kenya și Filipine, care vor avea toate un deceniu puternic”, a spus el.
Țările cu cele mai rapide îmbătrâniri și cu populații în scădere, cum ar fi Japonia, Italia și Portugalia, se pot aștepta la o creștere aproape de zero, în timp ce îmbătrânirea poate provoca dificultăți precum consolidarea monedelor și creșterea nevoilor de îngrijire pe piețe emergente precum China, Rusia și Thailanda.
O a treia tendință prevăzută de Baptist este o continuare a instabilității politice, pe fondul creșterii nivelului de alfabetizare și a scăderii costurilor de comunicare, care revoluționează peisajul politic de pe piețele emergente. „După cum arată protestele din această săptămână împotriva legilor anti-musulmane din India, politicile care rezultă din aceste schimbări în comunicare nu facilitează întotdeauna bunăstarea sau creșterea”, a spus el.
O altă evoluție-cheie pe care EIU o anticipează este amplificarea divergențelor dintre SUA și China, mult dincolo de războiul comercial de 18 luni dintre Washington și Beijing. „Ca urmare, ambele părți își vor pune companiile și alte țări în poziții incomode”, a concluzionat Baptist.