Emmanuel Macron, despre locul fragil al Europei într-o lume ostilă

Viziunea despre lume a președintelui Franței

251
20 minute de lectură

Într-un interviu fără mănuși, președintele Franței și-a dezvăluit gândurile despre NATO, America și viitorul UE

Foto: Agerpres / EPA

CÂND EMMANUEL MACRON a coborât din aeronava prezidențială și a pășit pe covorul roșu, la aeroportul din Shanghai, pe 4 noiembrie, două steaguri fluturau în aerul cald: unul chinez, celălalt, tricolorul francez. Era protocolul minimal care se putea aștepta pentru vizita președintelui francez, pe care președintele Xi Jinping l-a invitat la două banchete și un dineu privat, în două orașe diferite. Totuși, absența steagului Uniunii Europene a fost un mic memento vizual al dimensiunii sfidării diplomatice pe care și-a asumat-o Macron. Asta întrucât președintele francez s-a dus în China săptămâna asta nu doar ca să vorbească pentru Franța, ci pentru Europa.

Mesajul lui Macron a fost atent calibrat. Atunci când cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a zburat în China în septembrie, a luat cu ea o mare delegație de șefi de întreprinderi germane. Macron a venit și el cu oameni de afaceri francezi în China și a făcut mult zgomot pentru un acces mai bun pentru produsele franceze pe piețele Chinei. Pentru a-și sublinia discursul, Macron și Xi au gustat vinuri de Bordeaux și bucăți de friptură de vită franțuzească, împreună, la târgul comercial de la Shanghai.

Totuși, președintele francez a mers acolo și pentru „a arăta că Europa are o față unificată”. El a adus cu el un comisar european irlandez și un ministru german. A inclus un grup de șefi de industrie germani în delegația franceză. Într-un discurs despre comerț, Macron a ridicat ștacheta la nivel european, abia menționând „la France”. Dat fiind faptul că China e gata să exploateze cea mai mică fisură europeană, Macron a sperat să arate că o politică strategică paneuropeană comună ar putea fi posibilă.

Strângând mâini, prefigurând timpul

Cu puțin înainte de vizita sa în China, Macron și-a enunțat viziunea despre o Europă mai „strategică” și „suverană”, într-un interviu brutal de sincer pentru The Economist. Conversația a avut loc târziu, în seara de 21 octombrie, la Palatul Elysée, în biroul aurit al președintelui, acel salon doré, unde pe vremuri lucra Charles de Gaulle. În interviu, Macron vorbește sumbru despre pericolele cu care se confruntă continentul și este la fel de radical în remediile prescrise.

„Uitați-vă la ce se întâmplă în lume. Lucruri care erau de necrezut cu cinci ani în urmă”, declară președintele francez. „Să ne epuizăm în privința Brexit-ului, să vedem că Europei îi vine atât de greu să meargă înainte, să avem un aliat american care ne întoarce spatele atât de repede în probleme strategice; nimeni nu ar fi crezut posibil una ca asta.” Europa este „pe marginea prăpastiei”, spune el. „Dacă nu ne trezim…există riscul considerabil ca pe termen lung să dispărem geopolitic sau, cel puțin, să nu mai putem să fim stăpâni pe destinele noastre. Eu cred asta foarte profund.”

Încă din anii ’90, spune Macron, Uniunea Europeană și-a pierdut progresiv scopul ei politic. Focalizarea ei pe extinderea piețelor și reglementare, bazată pe garanția de apărare americană, a creat o iluzie de stabilitate eternă. Retragerea treptată a Americii din Europa și din Orientul Mijlociu, pe care el o datează înainte de alegerea președintelui Donald Trump, combinată cu noul său protecționism, a expus vulnerabilitatea Europei.

„Ne aflăm acum pentru prima dată cu un președinte american care nu ne împărtășește ideea despre proiectul european – notează Macron – și a cărui atitudine față de riscul prizonierilor jihadiști în libertate în Siria este că ei se vor refugia în Europa.” Atunci când Trump îi spune lui Macron că „este vecinătatea ta, nu a mea” – continuă Macron –, ceea ce spune el în realitate este: „Trezește-te!”. Cu America întorcându-ți spatele, cu ascensiunea Chinei și cu lideri autoritari în pragul UE, rezultatul este „excepționala fragilitate a Europei care, dacă nu se va putea gândi la ea însăși ca la o putere globală, va dispărea”, conchide Macron.

„Ceea ce se întâmplă acum”, declară el, referindu-se la retragerea trupelor din Siria, este „moartea cerebrală a NATO”. Presat să se explice, el argumentează: „Nu există niciun fel de coordonare a luării de decizii strategice între Statele Unite și aliații săi NATO. Niciuna. Avem o acțiune agresivă necoordonată a unui alt aliat NATO, Turcia, într-o zonă unde avem interese”. Înseamnă asta că Articolul 5 – ideea că dacă un membru NATO este atacat, ceilalți îi vor sări în ajutor, care stă la baza politicii de descurajare a Alianței – este încă funcțional? „Nu știu”, replică el. „Dar ce va mai însemna Articolul 5 mâine?”

Mesajul adiacent este brutal: Europa trebuie să înceteze să mai considere că vremurile astea sunt o anomalie istorică și să înceapă să se întrebe dacă NATO mai este la înălțimea cerințelor, și să își vină în fire. Această viziune este, în mare, împărtășită de conaționalii săi (vezi graficul 1). „Chiar dacă nu vrem să auzim asta – spune el –, nu putem să nu ne asumăm răspunderea de a nu trage concluziile sau, cel puțin, să începem să ne gândim la ele.”

Afacerile sale sunt filosofia

Macron, absolvent de filosofie și fost bancher de investiții, este considerat a fi un gânditor mai mult decât majoritatea liderilor mondiali. El încearcă să citească o oră sau două în fiecare zi. La Shanghai, s-a strecurat la un prânz privat cu artiști chinezi, pentru a reflecta la libertate. Deliberările lui Macron l-au împins să conchidă că este nevoie de „suveranitate europeană”: capacitatea colectivă de a apăra interesele Europei – în domeniul securității, vieții private, inteligenței artificiale, mediului, industriei, comerțului și așa mai departe – în mod strategic.

În timpul interviului său, Macron a trecut ușor de la un subiect la altul, plecând de la un portret psihologic al lui Vladimir Putin, la un moment dat, la pericolele economiei cu dobânzi mici. Europa se confruntă cu un moment aproape existențial, susține el, deoarece lumea se mișcă de la o ordine globală bazată pe reguli la una determinată de politica musculoasă de putere. El nu pare însă descurajat. Are un fel de a fi mai cuceritor decât ar sugera personajul său public detașat, care i-a adus o reputație de aroganță. Momente cum au fost cele când Macron l-a certat pe un adolescent pentru că nu i s-a adresat cu „domnule”, în 2018, sau când a zis, în 2017, că gările sunt locuri unde „te întâlnești cu oameni de succes și cu oameni care nu sunt nimic” au adăugat la această impresie de arogant și izolat. Și, într-adevăr, analiza sumbră a lui Macron este egalată de o încredere stranie – fără să se îndoiască deloc – în propria sa capacitate de a face ceva în acest sens.

Dar va putea oare să facă? Președinților Franței din a cincea Republică le place să desfășoare viziuni mărețe despre lume, care fac apel la mărirea țării. De-a lungul anilor, când liderii francezi au făcut apel la o Europe puissance (Europă puternică), asta a sunat adesea suspicios, ca o formă codificată pentru ambițiile hegemonice franceze. Astfel de eforturi din trecut au fost ignorate la Londra sau la Washington, ca fiind excentrice sau ca subminând în mod periculos NATO, sau ambele. În 2003, în timpul războiului din Irak, când Franța, Germania, Belgia și Luxemburg au organizat discuții pe aceste probleme, întrunirea lor a fost ignorată ca un „summit despre ciocolată”, de rangul al doilea.

Totuși, există motive noi pentru a încerca să înțelegem gândirea de la Paris. Macron este un diplomat energic, care vrea să dea formă evenimentelor pe care le vede cum se desfășoară. Cel puțin în anul viitor, și, posibil, mai departe, el va fi singurul lider ambițios al unei democrații liberale care este și șeful unei puteri nucleare, cu o prezență militară care ajunge de la Europa la Pacific, cu un loc în Consiliul de Securitate al ONU, cu puteri executive mari și o majoritate parlamentară robustă. Comparați asta cu agonia Marii Britanii legată de Brexit, aveți în vedere coaliția disfuncțională a Germaniei și economia ei în scădere sau paralizia politică din Italia și din Spania.

Rezultatul ar putea fi că poziția de lider al Europei ar putea pivota spre Franța. Prin lipsă de contracandidați și prin înclinație, spune Benjamin Haddad de la Consiliul Atlantic din Washington, DC, Macron este bine poziționat pentru a deveni noul lider diplomatic al Europei.

Desigur, Macron nu poate concura cu doamna Merkel la capitolul experiență. Dar, la mijlocul mandatului său, Macron a făcut 101 călătorii în peste 50 de țări, inclusiv în locuri (de la Nigeria la India) care sunt în afara sferei tradiționale a Franței. Călătoria sa în China a fost a doua acolo, ca președinte. În mandatul său, Trump a fost de patru ori în Franța. Chiar și popularitatea internă a lui Macron a început să își revină, după ce a fost grav afectată la scurt timp după preluarea puterii. După marile tulburări sociale conduse de gilets jaunes („vestele galbene”) acum un an, rata sa de popularitate – încă foarte scăzută, de 34% – este acum cel puțin înapoi la nivelul la care fusese înainte de începerea protestelor. (Trump este la 41% și, în ultimii trei ani, nu a scăzut sub 36%).

În plus, în ciuda unui joc de glezne greoi, Macron a manevrat un număr de candidați prieteni ai Franței în funcții înalte la UE. Printre ei, se numără Ursula von der Leyen, noul șef al Comisiei Europene, Charles Michel, viitorul președinte al Consiliului European, și Christine Lagarde, care conduce acum BCE. Iar Franța a reușit să obțină un nou portofoliu substanțial în Comisie, care acoperă piața unică, politica industrială, domeniul digital, apărarea și spațiul – deși nu a reușit să o propulseze pe Sylvie Goulard în această funcție, după ce a devenit primul candidat francez care a fost respins de europarlamentarii de la Bruxelles ca nefiind potrivită pentru a ocupa funcția.

O parte din limbajul din Europa a început să se mute în direcția lui Macron, cel puțin. Doamna von der Leyen spune că vrea să conducă o Comisie „geopolitică”. Mark Rutte, prim-ministrul olandez, a declarat că „UE are nevoie de un test al realității: puterea nu este un cuvânt obscen”. Doamna Merkel le-a spus europenilor că, atunci când e vorba de securitatea lor colectivă, „s-au dus vremurile când ne puteam baza pe alții”.

Foto: Agerpres / EPA

Zbor la est de soare

În a treia zi a călătoriei sale, oficialii francezi erau încântați că a fost semnat un acord pentru protejarea mărcilor alimentare europene regionale – cum ar fi brânza Roquefort – în China, și viceversa, și că în privința schimbărilor climatice, China părea să își dea sprijinul. Dar ei au fost de asemenea sinceri despre cât de dificile sunt toate acestea.

China este un test bun pentru a afla dacă Macron poate să facă Europa să vorbească cu o singură voce și dacă Europa vrea ca această voce să fie a lui Macron. El a vorbit deschis despre „geniul diplomatic real al Chinei de a profita de diviziunile dintre noi și de a ne slăbi”. El spune că vrea ca europenii să fie mai puțin naivi; a susținut că „este stupid” să vinzi infrastructură esențială din sudul Europei către chinezi. El vrea, de asemenea, ca UE să insiste pe reciprocitate în comerț și accesul pe piețe, precum și să se apere de transferul de tehnologie. Pentru a susține toate acestea cu o demonstrație limitată de mușchi, Franța își trimite navele cel puțin de două ori pe an prin Marea Chinei de Sud.

Necesitatea unei politici comune credibile pare de bun simț. E mult mai dificil de făurit una însă. Să luăm exemplul construcției de rețele de telecomunicații 5G în Europa. „Trebuie să sesizați cât de sensibil este subiectul despre care vorbim”, susține Macron, iar tonul vocii sale se înalță. Europa, se lamentează el, și-a focalizat politica tehnologică aproape exclusiv pe probleme legate de piață, cum sunt roaming-ul sau concurența, în detrimentul unei gândiri strategice. El consideră că europenii ar trebui să se îngrijoreze că nu pot garanta că o tehnologie importantă nu va fi nici chineză, nici americană. Franța are o abordare precaută la analiza investițiilor în procesul de instalare a rețelei sale 5G. În ciuda unui avertisment de la șeful propriului său serviciu de contraspionaj, Germania a adoptat o abordare mai puțin restrictivă.

În unele chestiuni, UE ar putea să dea dovadă de o voință mai mare de a acționa în ceea ce Macron consideră că este un mod strategic. Noua Comisie Europeană ar putea fi mai deschisă la dorința Franței de a aplica o măsură globală de putere de piață, pentru a evalua fuziunile industriale, ceea ce ar putea permite apariția unor campioni paneuropeni. Ideea de impozit pe vânzări la firmele tech, pe care Franța l-a introdus în iulie, împingându-l pe Trump să scrie furios pe Tweeter despre „nebunia lui Macron”, câștigă teren în alte țări. Franța a convins Germania să ia în considerare ideea unei taxe europene pe carbon, la granițe.

Trăim vremuri neliniștite

Partea realmente dificilă din viziunea lui Macron ar implica însă o schimbare radicală pentru Europa, care este extrem de dificil de văzut că s-ar putea realiza în grabă. Ar însemna să se transforme un bloc care își folosește puterea pieței pentru a aplica reguli și standarde – și care își desfășoară capabilitățile de apărare mai ales în scopul managementului crizelor – într-unul care poate să proiecteze puterea și să acționeze colectiv ca o forță militară. „E foarte greu”, recunoaște Macron, admițând că „Europa nu și-a demonstrat încă credibilitatea”. Dar, insistă el, „facem progrese” și „atitudinile se schimbă”.

Președintele citează proiectul său favorit, Inițiativa de Intervenție Europeană, o coaliție de țări (inclusiv Marea Britanie) gata să acționeze laolaltă în crize, ca și acordul UE de cooperare în domeniul apărării, cunoscut sun acronimul PESCO, favorizat de Germania. El mai face referire la noul și impresionantul Fond European de Apărare, în valoare de 13 miliarde de euro, pentru finanțarea cercetării și înzestrării, și la un acord franco-german pentru un tanc comun și un avion de luptă comun de viitoarea generație. Toate acestea, insistă Macron, „sunt menite a fi complementare la NATO”. Franța cunoaște foarte bine, din operațiunile sale antiteroriste din Sahel, profunzimea bizuirii sale pe America.

Este însă Europa gata să opereze o asemenea transformare? „Aud de atâta vreme despre autonomia strategică a Europei”, suspină Philip Gordon de la Consiliul pentru Relații Externe și fost consilier al lui Barack Obama. O parte din problemă sunt cheltuielile pentru apărare (vezi graficul 2). Dacă membrii NATO din Europa își vor îndeplini angajamentul de a cheltui 2% din PIB pe apărare până în 2024, asta ar însemna cheltuieli suplimentare de 102 miliarde de dolari – cu circa 40% mai mult decât în prezent.

Și mai dificilă este modificarea modului de a gândi. Germania rămâne apărătoarea statu-quo-ului. Este cazul ortodoxiei bugetare, pe care Macron nu a reușit să o influențeze, ca și cel privind ordinea de după Războiul Rece, unde el detectează unele schimbări. Germania este „foarte lipsită de ambiție pe scena mondială și, prin aceasta, un partener foarte dificil pentru Franța”, spune Claudia Major, de la Institutul German pentru Probleme Internaționale și de Securitate, un think tank. „Simțim constant că (francezii) vor ceva de la noi, și asta este foarte enervant”.

Germania nu este singură. Și în alte capitale europene se simte o neplăcere la ideea unui leadership francez și un sentiment că Macron este dedicat cooperării atâta timp cât aceasta este în termeni francezi. Aceste rețineri au fost expuse de vetoul său recent privind începerea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord și cu Albania. Colegii săi europeni l-au condamnat categoric pentru această poziție, ca denotând exact lipsa de gândire geostrategică de care Macron îi acuză pe alții.

Această poziție îl înfurie pe președinte. El spune că extinderea fără reforma UE și fără respectarea regulilor sale de aderare „este absurdă”. Ea împiedică Europa să acționeze ca un bloc mai integrat. „O jumătate” din celelalte țări UE sunt de acord cu el în privința Albaniei, susține Macron, dar se ascund în spatele Franței. El respinge ideea că vetoul său le face vulnerabile față de puterile rivale, menționând influența crescândă a Rusiei și a Chinei în Serbia, care este candidată la aderare. Dacă Europa mai întâi s-ar reforma, spune Macron, el ar fi „gata să deschidă negocierile”.

Sau să luăm politica lui Macron față de Rusia. El susține că „puterile vagaboande” sunt mai periculoase atunci când sunt izolate. În acest sens, el l-a găzduit pe Vladimir Putin atât la Versailles, lângă Paris, cât și la Brégançon, pe Mediterana. Apelul său la o „apropiere” față de Rusia, pentru a o ține departe de brațele Chinei, a alarmat Polonia și Statele Baltice. „Ideea mea nu este deloc naivă”, susține Macron. El insistă că orice mișcare ar fi condiționată de respectarea acordurilor de pace de la Minsk privind Ucraina. El nu a cerut suspendarea sancțiunilor. Și el vede asta ca pe o strategie pe termen lung, care „ar putea să ia zece ani”. Credința lui Macron este că, în cele din urmă, Europa va trebui să găsească un teren comun cu vecinul ei apropiat. A nu face asta ar fi o „greșeală enormă”.

Foto: Kremlin.ru

Istoria își ține respirația

Restul lumii nu este încă foarte decis cum să îl aprecieze pe președintele francez. Există acum o cantitate amețitoare de activitate diplomatică ce vine dinspre Paris. Asta a dus deja la speranțe false, cum ar fi o întâlnire, facilitată de Macron, între iranieni și americani. Promisiunile referitoare la negocieri cvadripartite între Rusia, Ucraina, Franța și Germania în toamna aceasta nu s-au materializat încă. Într-un mod asemănător performanțelor globale ale lui Macron și strângerilor sale de mână teatrale cu alți lideri mondiali, politica sa externă generează atât interes, cât și neliniști, într-o măsură aproape egală.

S-ar putea ca, în ciuda tuturor acestor eforturi energice, ambițiile lui Macron legate de „suveranitatea europeană” să fie sabotate din interior, de o combinație de diviziuni europene, Brexit, inerție germană și suspiciuni remanente în privința francezilor. Sau ca influența sa să fie îndiguită de comportamentul său imperios. „Macron are la îndemână tot ce trebuie pentru a construi o Europă focalizată pe Franța”, spune Ulrich Speck, de la German Marshall Fund. Din punct de vedere strategic, are dreptate în foarte multe privințe, dar, din punct de vedere operațional, el nu lucrează suficient cu alți parteneri. „Nici măcar nu este clar dacă Europa ar avea nevoie să umple vidul său de leadership.

Totuși, așa cum a demonstrat săptămâna asta în China, Macron va prelua mantia, dacă va putea. E posibil ca președintele francez să promită prea mult și să facă prea puțin. El rămâne însă neclintit în fața celor care îl acuză că este prea insistent sau dificil, considerând că acesta este rezultatul inevitabil al încercării de a schimba radical regulile. „Eu încerc să înțeleg lumea așa cum este, nu țin prelegeri nimănui. S-ar putea să greșesc”, menționează el, dar pe un ton care sugerează că nu crede asta nici măcar o secundă. Liderul care descrie o perspectivă atât de sumbră pentru Europa va încerca să miște ceva pentru a remedia asta, fie că altora le va plăcea sau nu. Așa cum spune unul dintre consilierii săi, Macron „este un realist și un pragmatic, și se expune asumându-și riscuri. Dar așa este el. Așa a devenit președinte”. ■


Acest articol a apărut în secțiunea Briefing din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Un președinte cu o misiune”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele