Home Actualitate Erdogan, declarație fără precedent în cazul asasinării lui Jamal Khashoggi

Erdogan, declarație fără precedent în cazul asasinării lui Jamal Khashoggi

0
Erdogan, declarație fără precedent în cazul asasinării lui Jamal Khashoggi
Foto: Getty Images / Guliver
1 minut de lectură

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că „anumite persoane” plătesc „sume serioase de bani” pentru mușamalizarea cazului uciderii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, care a fost asasinat în incinta Consulatului Arabiei Saudite la Istanbul, notează postul NTV, citat de Reuters, potrivit Mediafax.

Declarația liderului de la Ankara a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă. Erdogan a refuzat să ofere detalii în legătură cu afirmația sa.

Recent, în cadrul summit-ului G20 din orașul japonez Osaka, Erdogan a declarat că prințul moștenitor saudit, Mohammed bin Salman, are datoria de a se asigura că cei vinovați de moartea jurnalistului de la Washington Post vor fi identificați și pedepsiți.

Totodată, președintele turc a mai adăugat că anumite informații legate de moartea lui Khashoggi sunt încă ținute ascunse.

Jamal Khashoggi, jurnalist al Washington Post și critic al autorităților saudite, a fost ucis în luna octombrie în clădirea Consulatului saudit din Istanbul. Moartea sa a dus la o tensionare a relațiilor dintre Statele Unite și Arabia Saudită.

Mai mulți membri ai Congresului american l-au acuzat pe prințul Mohammed bin Salman că s-ar fi aflat în spatele asasinării lui Khashoggi.

Autoritățile saudite au negat orice implicare a prințului moștenitor în acest caz și au anunțat că 11 suspecți au fost reținuți și puși sub acuzare în dosarul morții jurnalistului.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here