Este nevoie de relaxare fiscală. Noi am epuizat spațiul fiscal în 2019

14
2 minute de lectură

Ministrul Economiei Virgil Popescu și cel al Finanțelor Florin Cîțu au solicitat sprijinul BERD pentru o strategie post-coronavirus, în condițiile în care economia va trebui restartată, vorbind și despre un al doilea pachet de măsuri de sprijin, printre care și o relaxare fiscală, transmite Mediafax.

Într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus, Ministrul Economiei a vorbit despre nevoia de a dezvolta comunicațiile. „Începem să lucrăm mult de acasă, să folosim comunicaţiile şi probabil va trebui să ne adaptăm foarte mult în zona de comunicaţii, să avem comunicaţii foarte bune”. Popescu spune că strategia de dezvoltare economică este menită să pregătească evoluția economică de după epidemie, „să vedem liniile şi direcţiile în care economia românească trebuie să se îndrepte după această criză”.

Ministrul a vorbit despre un al doilea pachet de măsuri pentru economie, admițînd nevoia unei relaxări fiscale. „Evident că va trebui o relaxare fiscală, vor trebui dozate măsurile în așa fel încât după companiile să poate să ajungă la nivelurile de producție și de încasări și de venituri la care au fost înainte de criză și pentru asta trebuie stimulate, la început treptat prin reducerea taxelor și încurajarea producției”.

Popescu spune că săptămâna viitoare va fi lansat un program de microindustrializare pentru producția de materiale sanitare, prin care companiile vor putea beneficia de finanțărri de 200.000 de euro.

În context, ministrul a spus că pentru moment scăderea prețurilor petrolului și implicit a carburanților vor avea un efect benefic pentur societate, dar că pe termen lung aceaastă situație înseamnă o reducere a încasărilor bugetare.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele