Home Cover Evitarea suspendării lasă timp pentru rediscutarea Codurilor penale toxice

Evitarea suspendării lasă timp pentru rediscutarea Codurilor penale toxice

0
Evitarea suspendării lasă timp pentru rediscutarea Codurilor penale toxice
6 minute de lectură

Evaluând scenariile posibile ale evoluției vieții politice după demiterea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, mediul de afaceri transmite avertismente severe clasei politice. „Președintele nu avea de ales, din două motive: pe de o parte, pentru că s-a conformat legii care spune că deciziile Curții Constituționale trebuie respectate. Pe de altă parte, urma să se întâlnească cu alți lideri europeni la Summitul Alianței Nord-Atlantice de la Bruxelles, și nu te poți uita în ochii acestora și să explici că nu respecți Constituția”, spune avocatul Eugen Vasiliu.

Unii observatori ai spațiului politic românesc văd în gestul președintelui de a o demite pe Kovesi o temporizare a situației, un relativ respiro acordat lumii de afaceri pentru a reuși să convingă mediul politic de necesitatea renunțării la prevederile controversate ale Codului penal și ale altor legi aprobate recent de Parlament. Dar, evitând suspendarea, pe care o articula în culise alianța de guvernare, președintele a amânat o posibilă intrare în vigoare a legislației contestate de oamenii de afaceri, a declarat avocatul Eugen Vasiliu pentru Reporter Global. „Un eventual președinte interimar ar fi putut promulga legile Justiției și Codurile penale fără a aștepta deciziile Curții Constituționale, cu argumentul că îi este suficient votul Parlamentului”, consideră Vasiliu.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, este mai sceptic, deoarece nu crede că demiterea Laurei Codruța Kovesi ar avea vreun efect pozitiv, altul decât evitarea suspendării. Totuși, a admis el pentru Reporter Global, „poate fi luată în considerare și amânarea intrării în vigoare a contestatelor Coduri penale, care, teoretic, ar fi putut fi promulgate de un președinte interimar”. Dar o undă de optimism plutește în aerul tensionat al politicii românești: chiar dacă aceste controversate reglementări ar fi promulgate, nimic nu este definitiv. „Noi am mai avut un Cod penal care a fost abrogat, nu a intrat în vigoare deși fusese deja publicat în Monitorul Oficial. Era un cod elaborat când Adrian Năstase era premier, dar a pierdut alegerile și noua putere a abrogat codul publicat în 2004”, a spus Zegrean.

De altfel, un Cod penal nu intră imediat în vigoare, a comentat Eugen Vasiliu: e nevoie de mult timp pentru a fi însușit și apoi aplicat în Justiție.

Mediul de afaceri românesc este însă îngrijorat și chiar revoltat de perspectiva aplicării prevederilor noului Cod penal, pe care îl consideră toxic și recomandă respingerea lui.

Într-un ton extrem de grav, Camera de Comerț și Industrie a României „consideră că modificările aduse Codului penal în Parlament sunt extrem de toxice pentru sănătatea mediului de afaceri național, iar ele vor duce la abuzuri pe scară largă împotriva companiilor și antreprenorilor”.

Mediul de afaceri este nemulțumit în special de prevederile prin care funcționarii care provoacă ilegal pierderi unor firme „primesc protecție suplimentară prin redefinirea abuzului în serviciu și eliminarea infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzute de modificările la Codul penal”, susține Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

„Ar fi o lovitură dură adusă mediului privat de afaceri dacă ar intra în vigoare aceste prevederi. Vă dau un exemplu, din neglijență, sau din calcul rece al intereselor, un funcționar nu eliberează la timp documentele necesare unei afaceri. Oamenii de afaceri pierd bani și nici măcar nu pot acționa în civil, cerând daune persoanei care le-a consumat timpul și le-a provocat pierderi. Abrogarea neglijenței în serviciu ar duce daune imense antreprenorilor. Dacă întocmesc greșit contracte sau prezintă o documentație superficială și corespunzătoare, atunci funcționarii mai pot fi trași la răspundere. Ca să nu mai vorbim de lucruri mai grave, cum ar fi acordarea unor contracte anumitor firme, stimularea competiției neloiale și intensificarea corupției”, a comentat Cristian Pârvan, secretar general al AOAR și președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni. Atât redefinirea abuzului în serviciu, până la dispariția substanței sale penale, cât și eliminarea infracțiunii de neglijență în serviciu îi nemulțumesc pe antreprenorii privați, care cer renunțarea la aceste prevederi.

„Efect toxic” nu este un diagnostic pripit, susțin reprezentanții CCIR, deoarece abuzurile unor funcționari sunt foarte frecvente, „fiind confirmate de decizii ale instanțelor românești”. Efectul negativ al acestora poate influența deciziile privind investițiile, oamenii de afaceri având ezitări, ceea ce va afecta în final întreaga societate, deoarece nu se mai creează noi locuri de muncă și se alterează mediul concurențial național, mai arată CCIR.

„Antreprenorii români din toată țara s-au lovit în multe situații, între altele, de întârzierea nejustificată a unor avize solicitate de lege sau de fraudarea procedurilor la licitațiile publice”, spun reprezentanții CCIR, care susțin că modificările în discuție sunt surprinzătoare. Mai mult, arată CCIR, „o justiție eficientă, având la dispoziție un Cod penal modern, reprezintă o așteptare importantă a companiilor și a antreprenorilor români”.

Firmele mici și mijlocii ar putea fi sever afectate de modificările legislației penale în chestiunea abuzului în serviciu, avertizează și Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR). „Impactul negativ cel mai puternic asupra afacerilor românești l-ar putea avea chestiunea abuzului în serviciu, care nu trebuie să se raporteze doar la crearea de foloase materiale pentru funcționar și familia lui, ci și la dezavantajele provocate. De pildă, blocarea unui cont nu e vreun avantaj în favoarea funcționarului, dar dacă este o greșeală, atunci este un dezavantaj uriaș pentru o firmă mică. Așa trebuie gândit, nu reducând totul la avantajul vizibil personal”, spune Jianu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here