Retorica lui Viktor Orbán și ceva – foarte important – în plus.

Când locuitorii de la Ditrău s-au ridicat împotriva celor doi brutari din Sri Lanka, narativul guvernului iliberal de la Budapesta a ieșit la lumină cum nu se putea mai clar. În definitiv, chiar un sondaj de opinie comandat de UDMR în 2018 arată că maghiarii din România au devenit dependenți de sursele de informare din Ungaria.

Astfel, în ultimii 15 ani, gradul de urmărire a programelor TV în limba maghiară a crescut de la 25% la 75%, în timp ce vizionarea programelor în limba română au scăzut de la 50% la 10%.

Și cum presa din Ungaria este controlată cu mână de fier de guvernul lui Viktor Orbán, nu e de mirare că maghiarii transilvăneni resping imigranţii non-europeni într-o proporţie mai mare decât o face populaţia majoritară română (83% faţă de 59%), şi sunt mai puţin încrezători în Uniunea Europeană decât majoritatea română (37% faţă de 55%).

Datele sunt valabile pentru întreaga Transilvanie, deci cuprind și acele zone în care maghiarii și românii trăiesc laolaltă în diferite proporții și unde este de presupus că ar exista o anumită comunicare între cele două comunități.

Fenomenul trebuie să fie însă unul și mai accentuat la Ditrău, localitate cu 98% populație maghiară și unde este de presupus că informația vine aproape exclusiv pe calea ungară.

Pe de altă parte, cazul Ditrău are și o componentă socială. Există nemulțumiri ale comunității legate de fabrica de pâine, mai precis de respectarea regulilor și relațiilor de muncă. Aceste nemulțumiri au fost făcute publice de mai mulți localnici în timpul protestelor vizându-i pe cei doi srilankezi.

Iar dacă această nemulțumire a primit un răspuns de extremă dreaptă este pentru că, într-adevăr, populația locală este de ani și ani bombardată cu astfel de idei, prin intermediul mass-mediei din Ungaria, dar și al celei locale de limbă maghiară.

Ce ne facem însă cu cazul de la Cluj? Nici nu se stinseseră bine ecourile cazului de la Ditrău, că presa locală a relatat despre respingerea de către comunitate a unui grup de 22 de muncitori din Sri Lanka. Ei sunt cazați în sediul unei foste grădinițe dintr-un cartier bogat al Clujului.

Potrivit presei clujene, 15 locuitori din zonă ar fi trimis autorităților locale o petiție în care au cerut să fie arbitrată situația lor, în contextul sosirii străinilor. După cum scrie presa clujeană, petiția a fost urmată de un val de controale asupra restaurantelor care-i angajaseră pe cei veniți din Asia.

„Ei (locuitorii) sunt un pic șocați”, a declarat, pentru publicația Actualdecluj.ro unul dintre salariații firmei angajatoare. „E o stradă bună, pe stradă sunt mașini scumpe. Oamenii au pretenții de la vecinii lor. Asta e cazarea lor (a celor 22 de srilankezi), pentru că e aproape de restaurant și sunt condiții destul de OK. Problema principală e că sunt de culoare închisă și vin din altă zonă. Dar părerea mea e că vecinii o să se liniștească, pentru că oamenii sunt OK”.

Ei bine, de data aceasta problema este cu totul alta. Expunerea la mesajul iliberal de la Budapesta este, în orice caz, cu mult mai limitată decât în cazul locuitorilor din Ditrău. În plus, „intrușii” nu reprezentau o amenințare pentru locurile de muncă ale vecinilor, acceptând condiții pe care localnicii le refuzau. De fapt, srilankezii sunt acolo tocmai pentru a-i servi. Ei lucrează la restaurantele din zona de lux a Clujului.

Problema, la Cluj, nu este nici măcar pâinea care iese din mâini negre, cum s-a spus la Ditrău, ci direct culoarea pielii și simpla prezență a intrușilor într-o zonă exclusivistă. Deodată, stima de sine și sentimentul reușitei, a căror marcă o reprezintă și locuirea în cartierul șic al orașului, par să scadă vertiginos doar prin simpla întâlnire cu o persoană „altfel”.

La Ditrău, oamenii au preluat imediat discursul Budapestei, spunând că dacă azi au venit doi, atunci mâine vor veni mai mulți, care-și vor aduce apoi și familiile, și așa comunitatea va fi, într-un fel, pervertită.

La Cluj, respingerea a scos la iveală mai degrabă un rasism social – acei intruși nu aveau de ce să se afle în cartierul unor oameni de pe altă treaptă a societății. La Ditrău, comunitatea și-a manifestat deschis nemulțumirea și îngrijorările (nu contează aici dacă erau justificate sau nu). La Cluj, cei nemulțumiți au încercat să „rezolve” problema în mod insidios, făcând apel la instituții.

Un rasism afirmat și contondent, într-o comună din Harghita. Un rasism latent și bine camuflat, de cealaltă parte, într-unul dintre cele mai dinamice și cosmopolite orașe din România. Iar Europa, acea Europă deschisă despre care ne place să vorbim, este la fel de puțin la ea acasă atât la Ditrău, cât și în cartierul șic din Cluj.

Acestea sunt realitățile. Vestea bună pentru ambele situații este reacția publică viguroasă. Spre deosebire de Ungaria, unde, cu mici excepții, mass-media reia cu obediență discursul oficial, în România a existat dezbatere și reacție. Iar acestea nu sunt puțin lucru. ■