
La finalul lunii martie, compania Apple a anunțat că va lansa un card de credit Apple, împreună cu banca (fostă de investiții) Goldman Sachs. Combinația dintre cele două companii cu branduri extrem de puternice, lichiditate impresionantă (de exemplu, Apple este compania cu cele mai mari rezerve de lichiditate din lume) și capacitatea de a lansa și a promova produse anticipează un impact puternic al noului produs pe piața globală. Una dintre noutățile produsului este integrarea cardului în telefonul Apple: emiterea virtuală a cardului de către Goldman Sachs pentru deținătorii de telefoane Apple, ceea ce înseamnă că plata se va face direct cu telefonul, nemaifiind nevoie de cardul fizic. Deși asemenea carduri virtuale sunt deja pe piață, acestea nu au atins gradul de integrare între card și telefonul mobil, comparabil cu noul produs al lui Apple.
Deși termenul fintech – tehnologia utilizată în finanțe – este relativ nou și cu o utilizare explozivă în ultimii 5 ani, în industria financiară impactul tehnologiei este vechi, de peste 150 de ani. Astfel, dacă ne uităm doar la serviciile de plăți, principalele tehnologii care au adus îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește siguranța și rapiditatea au apărut în secolul al XIX-lea. Telegraful și telefonul, apărute în perioada 1860 – 1960, au adus rapiditate în efectuarea plăților. Începând cu 1969 apare ATM-ul, instalat de Chemical Bank, banca integrată ulterior în JP Morgan. Serviciul SWIFT, fondat în 1973 este utilizat la nivel global pentru realizarea plăților între bănci. Electronic banking, cu conectare via telefon sau televizor, a apărut începând cu anii 1980 (introdus de Citibank, Chase Bank, Chemical Bank în Statele Unite și de Bank of Scotland în Marea Britanie). Internet banking debutează 1994, primul serviciu fiind oferit de Microsoft în aplicația Microsoft Money, care permitea conectarea utilizatorului la contul său bancar. Mobile banking, apare odată cu lansarea în 2007 a telefonului Apple. Însă în ultimii ani, atât numărul de companii, cât și mediile de realizare a plăților au crescut exponențial.
Astfel, primul fintech care a ajuns la o utilizare globală a fost Paypal. Acesta a rezultat din fuziunea companiei Confinity (fondată în 1998, printre alții, de Peter Thiel) cu compania X.com (fondată în anul 2000 de către Elon Musk). Această companie permite realizarea de plăți prin intermediul e-mailului. În prezent, PayPal este o companie financiară, clasându-se în 2018 pe locul 222 în topul Fortune 500 al celor mai mari companii din Statele Unite.
Ulterior, în special datorită dezvoltării aplicațiilor mobile, au apărut fie companii fintech dedicate serviciilor de plăți, fie companiile de tehnologie au introdus posibilitatea ca utilizatorii acestor servicii să realizeze plăți. Astfel, au apărul primele servicii de plăți exclusiv mobile, în Europa cele mai cunoscute fiind Revolut și N26.
Mai mult, companiile de tehnologie au inclus și servicii de plăți. De exemplu în China, serviciile de plăți ale Allipay (o companie de comerț electronic) și WeChat (un serviciu de mesagerie electronică) au milioane de utilizatori. În Statele Unite și în Marea Britanie, pentru plăți peer-to-peer poate fi utilizat serviciul de mesagerie al Facebook.
Atât cererea cât și oferta au stimulat dezvoltarea fintech. Pe de o parte cererea nesatisfăcută a clienților (din cauza reglementărilor și a costurilor ridicate de operare ale băncilor, anumite părți ale populației nu sunt deservite de către bănci, ceea ce lasă loc pe piață companiilor fintech) și preferințele consumatorilor au mărit nevoia serviciilor fintech. Pe partea de ofertă, companiile de tehnologice sunt favorizate de lipsa reglementărilor, factor esențial, care reduce semnificativ costul de operare. În plus au baze largi de date ale clienților (big data), de unde pot deduce comportamentul clienților; avantaj tehnologic (ele dezvoltând tehnologia nouă) și au acces la finanțare (acestea fie dispun de rezerve mari de lichiditate, fie intră în parteneriat cu o bancă). Nu în ultimul rând lipsa competitorilor pe segmentul de piață ales este un avantaj.
O altă tehnologie care promite să aibă un impact semnificativ asupra serviciilor de plăți este blockchain. Aceasta este o tehnologie de distribuție, ca modalitate de funcționare și reziliență, fiind similară tehnologiei torrent de transfer de fișiere pe internet. Astfel, aceeași informație este stocată în mai multe locații, pentru ca, în cazul în care o locație este afectată, celelalte locații să certifice tranzacțiile/datele. În acest mod, tehnologia este rezilientă la fraude și la disfuncționalități ale sistemelor informatice. În același timp, tehnologia asigură confidențialitatea tranzacțiilor.
Infrastructura blockchain permite realizarea de plăți, certificarea datelor, realizarea de contracte inteligente, dar și crearea de monede virtuale (criptomonede), cele mai cunoscute fiind Bitcoin (creat în 2009), Ethereum, Ripple (format dintr-un consorțiu la care participă câteva zeci de bănci).
Sectorul fintech probabil că va continua să se dezvolte accelerat, însă aceste tehnologii sunt adoptate rapid și de către bănci, fie dezvoltându-le intern, fie prin parteneriate cu companii de tehnologie (ex. Apple – Goldman Sachs), fie prin achiziții de companii fintech.
Totuși, pentru Apple, este așteptat un răspuns din partea Google, Facebook și Amazon. De la aceste companii va veni, probabil, competiția cea mai puternică pentru sectorul financiar la nivel global.