Artificiala luptă a Bucureștiului cu UE

229

Chiar dacă, și în Europa Occidentală, supărarea pe UE este parțial artificială, ea este mai ușor de explicat și chiar de justificat. Comparativ cu 1990, ca să intrăm în logica acelor 30 de ani scurși de la căderea comunismului în Europa, calitatea vieții pentru cetățeanul vest-european s-a diminuat semnificativ. În 1990, în Europa de Vest se trăia mai bine decât astăzi. Dar atunci când discutăm de țări precum România, care în decembrie 1989 era falită economic și izolată politic, și în Est, și în Vest, actuala tensiune, în creștere, dintre UE și București este pur artificială.

Pentru europeanul obișnuit, 1990 însemna începutul unui nou ciclu de prosperitate, prelungit prin extinderea UE până spre 2007-2008, când criza economică a lovit și UE. Atât în SUA, cât și în țările Pieței Comune, anii ’80 au fost remarcabili din punctul de vedere al prosperității. Era mult mai ușor decât astăzi să-ți găsești o slujbă, să-ți cumperi o casă împrumutând bani de la bancă, bani ieftini, cu dobânzi mici. Era mult mai ieftin să mergi la școală, inclusiv să plătești pentru accesul în învățământul superior, de aceea și mobilitatea socială era mare. Tinerii găseau ușor de muncă și chiriile erau mici. Anii de pace, pe care proiectul european îi garantase, generaseră multiple beneficii economice și sociale.

În plus, căderea comunismului și, mai ales, desființarea URSS în 1991 au dus la încetarea Războiului Rece. Occidentul european se putea acum concentra pe următoarele etape de dezvoltare a proiectului european, ceea ce a și dus la apariția UE. Nu în ultimul rând, țările UE se aplecau mai mult și asupra mersului globalizării, fenomen ce urma să fie amplificat de dispariția comunismului. La rândul lor, apariția UE, extinderea ei spre Est și participarea intensificată la globalizare au oferit multiple avantaje economice țărilor vest-europene. În felul acesta, nivelul de prosperitate a crescut semnificativ, occidentalii traversând cei mai prosperi ani de după al Doilea Război Mondial. Pe bună dreptate, anii ’90 s-au constituit într-o „epocă a optimismului”, sintagmă utilizată de Gideon Rachman, editorialist la Financial Times.

Pentru români, anii ’90 nu au fost deloc la fel de ușori. Tranziția s-a dovedit dificilă din punct de vedere politic, marcată de multiple conflicte sociale violente, celebrele mineriade. Proasta gestionare a tranziției din punct de vedere economic a dus la inflație galopantă și la amplificarea sărăciei. Naționalismul economic, specific anilor 1990-1996, a dus la devalizarea de bănci, la privatizări oneroase și la dezvoltarea „capitalismului de cumetrie”, toate acestea generând o gravă polarizare socială. Românul obișnuit era chinuit de incertitudini și amenințat de sărăcie. România nu avea aliați și nici bani pentru dezvoltare economică. Mulți estimau o intrare în incapacitate de plată în 1998 sau 1999, când țara se va confrunta cu un vârf al datoriei externe.

Ei bine , începând cu 1997, odată cu deschiderea țării spre exterior și apropierea de Occident, realizări majore ale guvernului CDR, soarta românilor a început să se schimbe în bine. România a ieșit din izolarea politică , aderând la NATO și UE. Acest nou statut internațional a avut multiple beneficii economice, zeci de miliarde de euro și dolari fiind investite în țară într-o perioadă relativ scurtă. Între 2002, anul invitării României să adere la NATO, și 2010, anul confruntării cu criza economică, ritmul mediu de creștere economică a fost de peste 5%. În cei zece ani de apartenență la UE, România a primit net, ca asistență de dezvoltare,  31 de miliarde de euro . Parametrii principali de performanță ai țării sunt mult mai buni decât în 1989. GDP-ul României europene este de peste trei ori mai mare decât cel al României comuniste. Și, în ciuda crizei economice care a creat dificultăți pentru doi ani, România și-a reluat creșterea economică importantă, perspectiva țării, în condiții de bună guvernare, fiind în continuare foarte bună.

Și aici avem o mare diferență între țările mai vechi ale UE și România. Țările Europei Occidentale, în marea lor majoritate, au fost grav afectate de criza economică din 2009/2010. Unele dintre ele , precum Grecia, Italia, Spania, Franța sau Irlanda, încă se confruntă cu consecințele acelei situații, agravate și de o serie de decizii economice sau politice greșite. Pentru că mulți ani banii au fost ieftini, țările occidentale au continuat să trăiască bine pe datorie, mult peste ceea ce performanța economică ar fi recomandat. În plus, pe lângă dificultățile economice, aceste țări au trebuit să se confrunte și cu chestiuni grave, precum terorismul sau migrația ilegală masivă dinspre Orientul Mijlociu și Africa de Nord. De aici și pesimismul lor actual față de UE. Cetățeanul european obișnuit din Germania, Franța sau Italia realizează că are în spate anii buni și anii care vin nu au cum, cel puțin o perioadă, să fie la fel de prosperi precum cei care s-au scurs. Mai ales că, între timp, UE trebuie să se confrunte și cu concurența economică a Chinei sau geopolitică a Rusiei.

BRUSSELS, BELGIUM - APRIL 09: Street art titled "The Future Is Europe" by Belgian artist NovaDead is seen near to the headquarters of the European Council of Ministers on April 09, 2019 in Brussels, Belgium. British Prime Minister Theresa May will return to Brussels on April 10 for the "Special Meeting of the European Council (Article 50)" summit, where members will vote on an extension for the withdrawal of Britain from the EU. (Photo by Leon Neal/Getty Images)

Nu aceeași situație o are românul obișnuit. Pentru el, anii recenți au fost cei mai buni ai săi din ultima sută de ani. Românul s-a bucurat de pace și de o prosperitate tot mai mare, chiar dacă, trebuie să recunoaștem, nu întotdeauna aceasta a fost echitabil distribuită. Are aliați și cea mai bună asistență pentru dezvoltare. Are, în continuare, de partea sa un Occident ce-i este favorabil, atent la soarta sa și mai implicat că niciodată.

Și atunci, în condițiile astea, de ce trebuie să ne tăiem singuri craca de sub picioare, generând un conflict artificial cu UE, ce poate avea consecințe serioase și asupra relației noastre cu NATO? Un conflict care nu este justificat nici prin prisma nevoilor de dezvoltare ale României și, cu atât mai puțin, din considerente de securitate națională. Doar pentru că putem?

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele